Adevăruri despre orgasm

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anii ‘50, Robert Kinsey, primul om de știinţă care a studiat sexualitatea umană în amănunt, compara orgasmul cu „un crescendo, urmat de apogeu și de liniștea deplină, concert dat de o orchestră de emoţii umane, fiind ca o explozie“. Această definiţie a fost simplificată la „ceva ce e nemaipomenit“.

Orgasmul, supranumit „Marele O", este explozia de plăcere la care râvnesc femei şi bărbaţi din întreaga lume. El se face „vinovat" de zâmbetele misterioase şi buna dispoziţie a femeilor în ziua de după o noapte de satisfacţie, dar şi de siguranţa şi încrederea afişată de bărbaţi satisfăcuţi pe deplin.

Nu putem vorbi de sexualitate fără prefixul „psiho", deoarece în această ecuaţie creierul este organul care are rolul principal, susţin experţii. „Se spune că felul cum obişnuim să mâncăm dezvăluie despre noi felul în care facem dragoste - înghiţim aproape nemestecat, ori savurăm fiecare înghiţitură, plescăim ori mâncăm tacticos, ne uităm la televizor în timp ce mâncăm ori suntem cu totul acolo şi facem ritualul mesei", afirmă psihologul Elena Cozma.

Totuşi, percepţiile celor două sexe despre orgasm sunt cât se poate de diferite. Astfel, nu mai puţin de 85% din americanii participanţi la un studiu au declarat că ultima femeie cu care au întreţinut relaţii intime a atins climaxul.

Cu toate acestea, când partenerele respective au fost întrebate, doar 64% au confirmat că, într-adevăr, au ajuns pe culmile plăcerii, după cum au arătat datele publicate în „Studiul naţional privind sănătatea şi comportamentul sexual". Prin urmare, o femeie din cinci a avut o experienţă sexuală nesatisfăcătoare, iar partenerul său habar n-a avut.

InsatisfacŢia la românce

De asemenea, aproape două treimi dintre românce (64%) sunt nemulţumite de viaţa lor sexuală, relevă un studiu realizat de Asociaţia pentru Medicina Sexualităţii din România şi Pfizer. Potrivit acestuia, femeile din ţara noastră se bucură, în medie, de 10,9 contacte intime pe lună, însă calitatea acestora nu este tocmai ideală, principala cauză fiind disfuncţiile erectile ale partenerilor.

Studiul, realizat în nouă ţări din Europa Centrală şi de Est, mai arată că satisfacţia sexuală se traduce prin efecte imediate precum o viaţă intimă mai bună, relaţii de mai bună calitate şi, nu în ultimul rând, o atitudine pozitivă faţă de viaţă. Potrivit specialiştilor, discrepanţa dintre cât de buni se cred bărbaţii în pat şi realitatea nu tocmai fericită se explică prin faptul că ei sunt mai preocupaţi de propria satisfacţie şi nu acordă importanţă mulţumirii partenerei.

O dovadă în acest sens este şi constatarea că, pentru sexul tare, simpla penetrare este suficientă pentru atingerea orgasmului, în timp ce femeile ajung la extaz mai degrabă atunci când partida de sex include tehnici variate.

„Soţul meu crede că avem o viaţă sexuală perfectă şi un timp aşa a fost. De la o vreme însă, nu mai ajung la orgasm, dar mă prefac, ca să nu fie frustrat. Poate că e din cauza rutinei, nu variem deloc, iar eu ştiu exact ce va face. Anticiparea acelor momente nu mă mai excită, aşa cum se întâmpla la primele întâlniri", susţine Elena (29 de ani), din Iaşi, căsătorită de trei ani. Pe de altă parte, Ionuţ, soţul tinerei, crede că nu are nicio problemă în dormitor.

„Singura mea grijă e că parcă nu mai facem la fel de des dragoste ca la început, dar cred că e din cauza faptului că locuim de mult timp împreună. Totuşi, consider că noi compensăm cu calitatea", spune tânărul care nu are nici cea mai mică bănuială că soţia sa ar fi nesatisfăcută.

SămânŢă de scandal

Corpul feminin este construit astfel încât să acumuleze excitaţia sexuală şi să se elibereze de tensiuni prin intermediul orgasmului, însă nu toate femeile reuşesc acest lucru. Dificultăţile sau incapacitatea totală în atingerea orgasmului în condiţiile unei stimulări adecvate pot fi cauzate de pasivitate sau de condiţionare prealabilă, traume sexuale sau emoţionale ori din cauze medicale variate. Dincolo de aceste posibile cauze ce sunt de competenţa medicului sau a psihologului, există multe situaţii în care partenerul nu se pricepe să o stimuleze corespunzător, astfel că femeia rămâne nesatisfăcută.

Dacă aceste probleme nu sunt investigate la timp, ea va fi tot mai puţin interesată de sex, mulţumindu-se să participe la acţiune doar pentru a-şi satisface soţul. Psihologii spun că sexul, atunci când aduce satisfacţie, contribuie în mică măsură la vitalitatea relaţiei, însă atunci când este disfuncţional afectează relaţia de cuplu într-o măsură destul de mare. Astfel, insatisfacţiile din dormitor se transformă în tensiuni, frustrări şi resentimente.

Problemele se accentuează cu vârsta. Mariana (51 de ani), din Braşov, este căsătorită de 30 de ani cu Nicu (59 de ani). Încă au o viaţă sexuală activă, dar femeia nu-şi aminteşte când a simţit plăcere ultima oară. „Sincer, prefer să mă uit la un film deocheat pentru propria mea plăcere. Soţul meu nu ştie cum să mă facă să mă simt bine. Actul sexual durează cam cinci minute, timp în care nu mă gândesc decât că-mi doresc să fie impotent, deşi ştiu că este un lucru îngrozitor", mărturiseşte Mariana.

Click pe infografie



Atunci când este vorba de o femeie plină de inhibiţii, mai spun specialiştii, ea nu va avea curajul să-i vorbească soţului despre nemulţumirile sale, ba chiar îşi va reprima orice gând pe această temă. Problemele se vor resimţi însă în tot felul de conflicte banale din viaţa de zi cu zi. După cum explică psihologul american Paul Woodward, „un bărbat se va trezi într-o dimineaţă cu scandal pentru că a îndrăznit să-şi pună în cafea ultima picătură de lapte din frigider".

image

Soţia îl va acuza atunci că este un egoist, care nu se gândeşte decât la binele lui. „Evident, nu laptele este subiectul real al disputei. Din nefericire, marea majoritate a bărbaţilor nu au pregătirea necesară pentru a înţelege ce se ascunde în spatele unui reproş, ce pare exagerat şi neîntemeiat", mai precizează specialistul american.

"La nivelul creierului, orgasmul feminin poate fi asemănat cu un foc de artificii.''
Barry Komisaruk psiholog american

"Sexul cu soţul meu durează cam cinci minute, timp în care nu mă gândesc decât că-mi doresc să fie impotent.''
Mariana 51 de ani

Improvizaţii

Deşi majoritatea bărbaţilor au declarat că respectă o rutină în ceea ce priveşte sexul, un studiu efectuat în SUA a scos la iveală că oamenii nu se feresc să experimenteze. Penetrarea vaginală rămâne tehnica de bază, dar s-au mai găsit 41 de „combinaţii de două sau mai multe acte diferite", unele partide rezumându-se la masturbare reciprocă şi la sex oral.

64
% din românce sunt nemulţumite de calitatea vieţii sexuale, arată studii recente.

Minciuni caritabile

O posibilă explicaţie a faptului că bărbaţii au o percepţie eronată asupra prestaţiei lor sexuale este aceea că, de multe ori, femeile se mulţumesc să mimeze orgasmul. Potrivit unui sondaj realizat în SUA, 80% din femei spun că partenerii lor nu au habar când ele se prefac în așternut. În plus, aproape toate cele care au recunoscut că doar mimează orgasmul au spus că n-au nicio intenţie să le mărturisească bărbaţilor lor acest lucru, ceea ce psihologii consideră că este o mare greșeală.

Dacă unui bărbat i se dă impresia că excelează ca amant, acesta nu va ști că mai are mult de lucru pentru a-și satisface partenera. La întrebarea „de ce mint?", marea majoritate a femeilor au răspuns că nu doresc să-și pună partenerul într-o situaţie neplăcută, știut fiind faptul că toţi bărbaţii pun mare preţ pe virilitatea lor. Au existat însă și persoane care au declarat că se simt prost discutând un astfel de subiect, că nu este o temă potrivită pentru o femeie serioasă sau mamă.

O explozie de plăcere

În urmă cu câteva săptămâni, s-a reuşit în premieră un experiment care arată cum este resimţit orgasmul la nivelul creierului. Rezultatul este spectaculos la propriu, un test de rezonanţă magnetică arătând că 80 de regiuni din creier intră în acţiune atunci când femeia atinge maxima satisfacţie. „Este ca şi cum ai urmări un foc de artificii", a declarat pentru presa britanică Barry Komisaruk, psiholog la Universitatea Rutgers din New Jersey (SUA) şi coordonator al studiului.

Cuprinde întreg creierul

Cercetarea a fost posibilă cu ajutorul unei terapeute specializată în probleme sexuale. Nan Wise (54 de ani) a fost de acord să fie supusă unei analize de imagerie magnetică în timp ce se masturba. Analiza a arătat că primii care „se aprind" sunt centrii plăcerii fizice, situaţi în cortexul senzitiv, apoi focul se întinde în sistemul limbic, ce coordonează emoţiile şi memoria, pentru ca, în momentul efectiv al orgasmului, să cuprindă aproape întreg creierul. Vizualizarea activităţii cerebrale se bazează pe nivelul de oxigen din din toate regiunile acestuia.

„Nivelul de oxigen se observă într-un spectru de la roşu‑închis (nivel minim de activitate) până la galben-alb (nivel maxim de activitate). Aşa cum s-a văzut, în momentul orgasmului, aproape întreg creierul se iluminează în galben, ceea ce arată că aproape toate sistemele devin active", a explicat profesorul Komisaruk.

Momentul culminant este evidenţiat prin intrarea în activitate a hipotalamusului, care eliberează o substanţă chimică cunoscută drept „hormonul îmbrăţişării". Cercetătorii americani speră că datele obţinute în urma acestui experiment vor putea fi utilizate pentru a le ajuta pe acele femei care nu reuşesc să ajungă la orgasm.

Educația din dormitor, de la teorie la practică

Jocurile din dormitor condimentează relaţiile intime

Plecând de la zicala conform căreia „atitudinea influenţează aptitudinea", putem învăţa lucruri noi care să ne fie folositoare. „Nimeni nu se naşte învăţat. Chiar şi această aptitudine se învaţă printr‑o atitudine corectă referitoare la educaţia sexuală. Un aspect foarte important este comunicarea, înţelegerea. E necesar ca fiecare dintre cei doi să se simtă confortabil în cuplu. Putem pune întrebări directe sau indirecte, în funcţie de personalitatea partenerului. Dacă este deschis şi dezinhibat - «cum preferi?» -, iar dacă este mai timid, întrebări indirecte «am văzut un documentar în care spuneau că poziţia X are efecte magice... »", explică psihologul Elena Cozma.

Explorarea, calea spre „succes"

Fiind un subiect delicat, femeilor le este mai uşor să spargă gheaţa când vine vorba de sex menţionând că au citit un articol despre satisfacţia din dormitor care le-a pus pe gânduri. Ele pot spune că sunt uşor confuze în privinţa asta, dar simt că dacă ar experimenta mai mult în intimitate, acest lucru le-ar ajuta să se simtă mai bine. Bărbaţilor le place ideea de a experimenta, iar dorinţa de a oferi mai multă plăcere este măgulitoare, spune Debby Herbenick, de la Centrul pentru promovarea sănătăţii sexuale din SUA.

A doua etapă este explorarea. Femeia este cea care trebuie să-şi urmărească atent reacţiile la diverşi stimuli, astfel încât să-şi ghideze partenerul în direcţia cea bună. „Este foarte frustrant pentru un bărbat să audă: «Nu, aşa nu merge, încearcă altceva». Femeia trebuie să-i arate ce doreşte, să-i spună concret ce o excită şi ce nu", avertizează Herbenick. Nu în ultimul rând, femeia poate încerca includerea unor jucării erotice în ritualul sexual al cuplului. Bărbaţii nu sunt atât de refractari în utilizarea unor accesorii precum îşi imaginează femeile. În plus, prin folosirea „jucăriilor", partenerului i se poate arăta mai uşor care sunt zonele asupra cărora ar trebui să insiste.

Plăceri solitare

Nu trebuie exclusă din calcul autosatisfacerea, mai susţin sexologii. Chiar dacă au un partener stabil, majoritatea adulţilor recurg la masturbare atunci când sunt singuri acasă, relevă „Studiul naţional privind sănătatea şi comportamentul sexual" din SUA. Practic, peste jumătate dintre adulţii cu vârste între 18 şi 60 de ani au declarat că au optat pentru autosatisfacere în ultimele 12 luni. Procentul cel mai ridicat, 84%, se înregistrează la bărbaţii cu vârste între 25 şi 29 de ani. La aceeaşi grupă de vârstă, 72% din femei au declarat că se masturbează.

image
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite