Adevarul.ro

Aşa tratezi dependenţa de calculator!

31 iulie 2010, 14:07 |  Autor: Oana Antonescu | 

Cuvinte cheie: calculator, dependenta, monitor, ,

Dependenţa  de calculator poate aduce probleme în cuplu  dacă nu este „tratată“

Dependenţa de calculator poate aduce probleme în cuplu dacă nu este „tratată“

 

Dacă ai conştientizat că stai prea multe ore la calculator este un prim pas către „vindecarea” de această dependenţă. Următorul pas este să întocmeşti un plan pentru a reduce timpul petrecut în faţa monitorului.

Specialiştii spun că putem vorbi de dependenţă atunci când o persoană se joacă pe calculator sau stă pe Internet mai mult de cinci ore pe zi, fără a avea sarcini de serviciu în acest sens. Nu este însă nevoie să ne uităm la ceas pentru a realiza că am devenit dependenţi de această tehnologie. Ar trebui să o conştientizăm şi să luăm măsuri atunci când viaţa virtuală ajunge să o elimine pe cea reală.

Află cum un adolescent constănțean a reușit să scape de dependența de calculator

Înţelege-i cauza

Mai toate adicţiile sunt consecinţa unor nemulţumiri legate de problemele de la serviciu, din relaţie, de cele financiare sau de alte aspecte ale vieţii care ne aduc frustrări. Dependenţele sunt o modalitate prin care creierul le face faţă. Navigând pe Internet sau discutând online cu alte persoane, obţinem satisfacţie pe termen scurt. Încercarea de a scăpa de această adicţie fără să identifici mai întâi cauza ei nu se va finaliza cu un succes. Anxietatea de la care a pornit dependenţa nu va dispărea de la sine prin evitarea calculatorului. Nemulţumirile ar trebui eliminate pentru a reveni la un stil de viaţă normal.

Fă-ţi un program de care să te ţii

Pentru a scăpa de această dependenţă, ai putea încerca să foloseşti calculatorul ca o recompensă pentru activităţile constructive. De exemplu, după o oră de muncă, stai zece minute la computer pentru a schimba două vorbe cu cineva sau, după o zi de muncă, acordă o oră distracţiei tale, dar nu mai mult de atât. În acest mod, programul tău va fi mult mai ordonat, dar vei avea nevoie de ceva voinţă pentru a-l pune în practică. O altă metodă ar fi să calculezi numărul de ore petrecute săptămânal la calculator şi apoi să-ţi propui să-l reduci drastic, în următorul mod: dacă, de exemplu, stai 20 de ore săptămânal la computer, propune-ţi să te limitezi la opt şi „consumă-le" pe toate într-o singură zi a săptămânii.

Dacă petreci aproape întreaga zi de duminică pe Internet sau în jocurile online preferate, nu te vei mai simţi vinovat pentru asta, pentru că ai urmat un plan. În plus, vei ajunge la saturaţie şi, a doua zi, celelalte activităţi îţi vor capta interesul mai mult. În zilele următoare, dacă simţi că cedezi tentaţiei, gândeşte-te că eşti la o distanţă mică de ziua binemeritată, în ­care „viciul" îţi este permis.

Restricţii cu ajutorul unor aplicaţii

Dacă ţi-ai propus să reduci timpul petrecut la calculator, câteva aplicaţii ţi-ar putea fi de ajutor. Există, de exemplu, un cronometru care-ţi permite sã aloci un anumit timp pentru o activitate şi care-ţi atrage atenţia când s-a epuizat acest interval. O altă aplicaţie utilă în restricţionarea duratei de utilizare a calculatorului recomandă pauze la un anumit interval de timp şi chiar exerciţii de întindere şi de relaxare. Dacă stai mult pe un ­site anume, îl poţi bloca printr-o altă aplicaţie, după un anumit timp de vizionare, la anumite intervale într-o săptămână sau permanent.

Gândeşte-te câte lucruri ratezi din viaţa reală

Activităţile pe care le desfăşurăm la calculator, indiferent că este vorba de jocuri, de chat sau de navigare pe Internet, ne oferă, aparent, o mulţime de recompense. Însă realizările pe care le-am putea avea în lumea reală în acest timp sunt mult mai numeroase şi mai frumoase decât cele pe care ni le oferă computerul. Pentru a te ajuta să conştientizezi ceea ce pierzi, întocmeşte o listă cu câteva activităţi reale care te-ar bucura, cum ar fi o întâlnire cu prietenii, cumpărăturile sau, pur şi simplu, o baie relaxantă. Pune această listă pe tastatură sau lipeşte-o pe monitor, pentru ca, atunci când te apropii de computer, să-ţi aminteşti de acele lucruri.

Aşa nu: Renunţarea bruscă la computer nu este o soluţie eficientă pe termen lung.

Specialistul nostru
Lena Rusti
psiholog psihoterapeut

Este foarte posibil să fim dependenţi de calculator dacă petrecem cea mai ­mare parte a timpului în faţa lui, iar când nu suntem acolo ne gândim la următorul moment în care vom fi, dacă alegem calculatorul în locul altor activităţi, dacă intrăm în panică atunci când suntem privaţi mai multe ore de calculator sau dacă devenim irascibili când cineva încearcă să ne îndepărteze de calculator. Prima etapă a „vindecării" este acceptarea faptului că ai o problemă, urmată de un program rezonabil. Deşi va fi poate mai greu de respectat la început, în câteva săptămâni te vei obişnui cu noul regim, mai ales dacă găseşti preocupări serioase cu care să înlocuieşti dependenţa.

Dacă nu stai singur şi dacă ai desktop, mută-l într-o zonă circulată a casei, cum ar fi sufrageria sau holul. Cei din jur îţi vor distrage atenţia.


Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Trei semne care arată dependenţa de calculator

    Dependenţa faţă de computer se poate instala în mai puţin de un an la vârste fragede. Primele s ...

    Constanţa: Cum m-am lăsat de calculator

    Calculatorul a devenit pentru mulţi dintre elevi o altă realitate în care trăiesc. Ziua începe ...

    Doctorii americani au inventat software-ul care tratează dependenţa de calculator

    Clinica promite pacienţilor dependenţi de navigarea pe internet o tratare rapidă a viciului, în ...

    Aşa se tratează corect herpesul!

    Odată contractat, virusul herpetic rămâne în organism toată viaţă şi se poate reactiva în orice ...

    Dependenţa de internet duce la depresie

    Persoanele care înlocuiesc viaţa reală cu cea virtuală pot avea probleme grave de adaptare. Tim ...

    Ce trebuie evitat în cazul degerăturilor

    Încălzirea extremităţilor afectate de ger nu se face cu apă fierbinte şi nici prin masarea lor, ...

    VIDEO Moştenirea lui Steve Jobs: zece lecţii de viaţă de la geniul Apple

    Acum, când anul 2011 se pregăteşte să tragă cortina, ne amintim de omul despre care am scris ş ...

    Ce obiecte uzuale ascund bacterii periculoase

    Obiectele pe care le folosim zi de zi sunt un adevărat focar de infecții, din cauza faptului că ...

    Atenţie la sucurile acidulate! Pot favoriza astmul

    Persoanele care beau peste o jumătate de litru de băuturi carbogazoase pe zi prezintă un risc ...

    Cura cu ulei de măsline te menţine sănătoasă

    Ştiai că, în afara faptului că te ajută să faci cele mai delicioase salate în această primăvară ...


    Adevarul on Facebook

    Constantin Iftime

    Realitatea străzii, uneori, e plină de bătrâni şi de adolescenţi, alteori de oameni fără mulţumire, care vibrează de nevroze. Oamenii au multe libertăţi, dar nu-s fericiţi. Uneori, şi un lucru neînsemnat poate să-i dezechilibreze. Continuare

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole