Ce semne are cancerul la copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Febra apărută din senin, umflarea globului ocular şi durerea de cap ar trebui să alarmeze orice părinte, atunci când persistă mai multe zile.

În România, anual, 500 de copii sunt diagnosticaţi cu cancer, iar rata de vindecare este cuprinsă între 30% şi 60%. Potrivit medicilor, aproximativ 70% dintre toate cancerele la copii se pot trata, însă doar dacă sunt diagnosticate şi tratate dintr-un stadiu incipient

.În acest caz, au fost identificate câteva simptome care ar trebui să ridice oricărui părinte câteva semne de întrebare, chiar dacă deseori sunt interpretate ca boli obişnuite specifice vârstei copilăriei.

Iată care sunt acestea:

-O pată albă la nivelul ochilor, miopie nou-instalată, orbire, glob ocular umflat. 

-Umflătură  în abdomen/pelvis, cap sau gât, în membre, la nivelul testiculelor şi glandelor.

-Febră inexplicabilă, prelungită mai mult de două săptămâni.

-Pierdere în greutate, paloare, oboseală, rănirea sau învineţirea cu uşurinţă.

-Dureri de oase, încheieturi, spate, fracturi produse cu uşurinţă.

-Semne neurologice: schimbarea sau alterarea mersului, echilibrului sau vorbirii.

-Durere de cap care durează mai mult de două săptămâni, cu sau fără vomă, umflarea capului.

Dacă ai un copil bolnav de cancer, poţi găsi sprijin moral şi financiar în cadrul Asociaţiei Pavel, prima organizaţie non-profit care are drept scop îmbunătăţirea vieţii copiilor şi tinerilor bolnavi de cancer, leucemie şi anemii grave.

De asemenea, persoanele care doresc să ajute copiii bolnavi de cancer o pot face direcţionând 2% din impozitul pe venit către Fundaţia Pavel.

Formularele, care trebuie depuse la Administraţia Financiară, le găsiţi aici:http://www.asociatiapavel.ro/campanii/doilasuta.php.

Citeşte şi: Cât de eficiente sunt tratamentele de fluorizare
Primul medicament care previne infecţia cu HIV

Intră în comunitatea Adevărul Life de pe Facebook. CLICK AICI

image
Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite