De ce se îmbolnăveşte prostata

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Mai ales după 50 de ani, consultul urologic trebuie făcut anual
Mai ales după 50 de ani, consultul urologic trebuie făcut anual

Odată ce au trecut de 40 de ani, bărbaţii se confruntă cu un risc de 50% de a dezvolta afecţiuni ale prostatei. Iată care sunt cauzele ce duc la creşterea în volum a acestei glande şi ce poţi face pentru a le evita.

Riscul de a face adenom de prostată creşte cu aproximativ 20% la fiecare deceniu în cazul bărbaţilor de vârstă mijlocie, astfel încât se ajunge ca 80% din cei trecuţi de 70 de ani să fie depistaţi cu această boală. Adenomul este o afecţiune caracterizată prin apariţia unei tumori de natură benignă la nivelul prostatei şi care afectează reversibil calitatea vieţii bolnavului.

Mai grav este atunci când inflamaţiile prostatei sunt de natură malignă şi când se vorbeşte deja despre cancer de prostată, o boală care face tot mai multe victime în rândul bărbaţilor. Specialiştii spun însă că acest lucru nu s-ar întâmpla atât de frecvent dacă afecţiunea ar fi depistată şi tratată la timp. Iar acest lucru presupune ca fiecare bărbat trecut de 40 de ani să facă anual un consult urologic, cu atât mai mult în cazul unor antecedente familiale sau în cazul expunerii la factori de risc.

Fiii celor care au avut boala prezintă un risc crescut

Bărbaţii al căror tată a suferit de cancer de prostată prezintă un risc cu circa 50% mai mare de a dezvolta la rândul lor boala faţă de cei care nu au rude depistate cu această afecţiune, avertizează specialiştii. În ceea ce priveşte adenomul de prostată, nu este încă elucidat dacă moştenirea genetică joacă sau nu un rol, afecţiunea fiind pusă mai degrabă pe seama unui dezechilibru al hormonilor sexuali, testosteronul şi estrogenul. De altfel, experţii spun că şi în ceea ce priveşte apariţia cancerului de prostată, tulburările hormonale apărute în special în perioada pubertăţii ar putea avea o contribuţie. În plus, se impun precauţii atunci când se recomandă administrarea unor preparate pe bază de testosteron în cadrul terapiilor de substituţie la bărbaţii trecuţi de 50 de ani deoarece acestea ar putea favoriza apariţia bolii.

Carenţa de zinc şi abuzul de grăsimi, cauze

La apariţia tumorilor de prostată, inclusiv a celor maligne, contribuie şi obiceiul de a mânca alimente bogate în grăsimi şi sărace în vitaminele A, C, în seleniu şi în zinc. Acest din urmă mineral împiedică acumularea excesivă în organism a dihidrotestosteronului, un derivat al testosteronului, responsabil de creşterea în volum a prostatei.

Pentru a evita acest lucru, se recomandă ca bărbaţii să consume zilnic cel puţin un aliment bogat în zinc şi în seleniu, precum peşte gras (cod, hering şi somon), fructe de mare, carne de pui, cereale integrale sau seminţe de dovleac nesărate şi neprăjite. De asemenea, dieta acestora trebuie să includă verdeţuri, roşii, produse din soia, dar şi surse de vitamina E, precum uleiul din germeni de grâu, nucile şi seminţele. Medicii recomandă să se consume zilnic şi o cantitate adecvată de lichide, mai ales apă plată şi ceaiuri.

Expunerea la substanţe toxice

Specialiştii spun că la apariţia cancerului de prostată ar putea contribui şi expunerea la radiaţii, inclusiv la cele emise de telefonul mobil. De aceea, nu este recomandată păstrarea celularelor în buzunarul pantalonilor sau la „centură". Aceasta deoarece pielea umană este un bun conductor şi absoarbe radiaţiile rapid, putând afecta organele sexuale masculine dacă se acumulează în partea de jos a corpului. În plus, riscul de apariţie a bolii creşte şi în urma expunerii la substanţe toxice, cum ar fi aditivii din industria farmaceutică, dar şi la substanţele din fumul de ţigară. De altfel, oamenii de ştiinţă de la Universitatea de Sănătate şi Ştiinţe din Portland, SUA, susţin că bărbaţii care fumează se confruntă cu o formă mai agresivă a cancerului de prostată, în cazul lor tumoarea crescând mai rapid.

Consult urologic, anual

Bărbaţii nu trebuie să aştepte ca simptomele specifice afecţiunilor prostatei, precum urinările frecvente şi dificile, să-şi facă apariţia pentru a consulta urologul. De altfel, în cazul cancerului de prostată acestea apar târziu şi nu sunt chiar atât de accentuate ca în cazul adenomului. Iată de ce este indicat să se facă anual un consulturologic. Acesta constă într-o examinare clinică generală, într-un tuşeu rectal, într-un test de sânge prin care să fie măsurat nivelul plasmatic al antigenului prostatic specific (PSA) şi într-o analiză a urinei.

Specialistul nostru

Prof. dr. Petrişor Geavlete
medic primar urologie Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan", Bucureşti

Cancerul de prostată reprezintă cel mai frecvent tip de cancer al aparatului urogenital masculin, fiind întâlnit mai ales la bărbaţii de peste 50 ani. Frecvenţa bolii este mai mare (cu circa 50%) la cei al căror tată a avut cancer de prostată. De aceea, se impune atenţionarea acestora şi testele de screening pentru depistarea unui eventual cancer de prostată încă de la vârsta de 45 de ani. Alimentaţia bogată în lipide, precum şi carenţele de zinc şi de vitamine (A şi C) reprezintă factori de risc în dezvoltarea cancerului de prostată.

Expunerea la radiaţii şi/sau la unele substanţe din industria coloranţilor şi farmaceutică, de exemplu la cadmiu, poate constitui o altă cauză de apariţie a bolii. De asemenea, administrarea unor preparate hormonale, cum ar fi cele cu testosteron, trebuie făcută cu atenţie la bărbaţii de peste 50 ani, deoarece ele pot determina dezvoltarea rapidă a cancerului de prostată. De aceea, toţi bărbaţii cu disfuncţie erectilă cauzată de deficitul de testosteron trebuie evaluaţi de un urolog înainte de administrarea terapiei de substituţie.

Risc

Bărbaţii care fumează se confruntă cu o formă mai agresivă a cancerului de prostată.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite