Adevarul.ro

5 întrebări despre vaccinul gripal

22 octombrie 2010, 18:18 |  Autor: Liana Hainăroşie  | 

Cuvinte cheie: vaccinare gripala, imunizare, infarct, protectie, sfaturi, vaccin,

Vaccinarea gripală oferă protecţie pentru şase-nouă luni

Foto: Shutterstock

Vaccinarea gripală oferă protecţie pentru şase-nouă luni

 

Vaccinarea este cea mai eficientă metodă de prevenire a gripei şi a complicaţiilor asociate acesteia. În România, campania de vaccinare gripală demarează la începutul lunii viitoare, iar Institutul „Cantacuzino“ a finalizat deja producerea a peste un milion de doze de vaccin gripal sezonier.

1 Cine trebuie să se vaccineze?

Există categorii de persoane cărora, din cauza stării de sănătate, vaccinarea le este indicată cu prioritate. Este vorba despre toate persoanele cu vârste de peste 65 de ani, indiferent de existenţa sau de absenţa bolilor cronice. De asemenea, le este recomandat să se vaccineze tuturor persoanelor care au boli cardiovasculare cronice, celor cu boli respiratorii cronice sau cu boli metabolice cronice (diabet), femeilor gravide, după 14 săptămâni de sarcină.

În cazul gravidelor, vaccinul este cu atât mai eficient, cu cât există un risc crescut al complicaţiilor, gripa putând cauza chiar pierderea sarcinii. În plus, anticorpii produşi de mamă ca urmare a vaccinării creează protecţie şi pentru copil. Studiile au arătat că bebeluşii ale căror mame s-au vaccinat în timpul sarcinii împotriva gripei au cu 40 la sută mai puţine riscuri să facă infecţii în primele şase luni de viaţă.

De asemenea, le este indicat să se vaccineze persoanelor care intră în contact cu grupele cu risc crescut (profesorii, personalul medical, membrii familiilor bolnavilor cronic). Pentru categoriile de risc, campania de imunizare gratuită a Ministerului Sănătăţii se derulează în cabinetele medicilor de familie şi în unităţi sanitare cu paturi. În farmacii, vaccinul costă 38 lei.

2 Poate avea reacţii adverse?

Reacţiile locale cel mai frecvent întâlnite sunt durerea, eritemul, edemul şi mâncărimea, care durează una-două zile. Pot apărea şi reacţii sistemice (febră, dureri de cap, frisoane, dureri musculare şi vărsături). Acestea se întâlnesc la mai puţin de 1 la sută din cazuri. De obicei apar la 6-12 ore de la vaccinare şi durează două zile.

3 Prezintă contraindicaţii?

Vaccinul gripal prezintă şi o serie de contraindicaţii: reacţii alergice serioase la administrarea anterioară de vaccinuri, alergie severă cunoscută la ouă sau la unele componente ale vaccinului şi afecţiuni acute, însoţite de febră.

4 Cât de eficient este?

Conform specialiştilor, vaccinul gripal are o eficienţă de 90-95% în cazul adulţilor, de 68- 80% în ceea ce-i priveşte pe copii şi de 72-75% în cazul persoanelor cu vârste de peste 65 de ani.

5 Cum acţionează?

Vaccinul gripal conţine virus inactivat (fără virusuri vii) care imită infecţia virală, fără să ducă însă la îmbolnăvire. El stimulează sistemul imunitar în lupta cu infecţia atunci când virusul gripal atacă tractul respirator.

Pentru a asigura protecţia maximă faţă de virusul gripal, compoziţia vaccinului se schimbă în fiecare an, aceasta stabilindu-se pe baza recomandărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, în funcţie de tulpinile sezoniere.

Protecţia (imunitatea) specifică în ceea ce priveşte tulpinile de virus conţinute în vaccin se obţine în două săptămâni de la vaccinare, perioadă necesară organismului pentru sinteza anticorpilor specifici.

Protecţie împotriva infarctului

Vaccinarea sezonieră scade riscul de infarct cu 20%, arată un studiu apărut în „Canadian Medical Association Journal". Una dintre explicaţii este aceea că funcţia respiratorie şi inflamaţia vasculară se află în strânsă legătură.

Conform studiului, vaccinul făcut în perioada septembrie - mijlocul lunii noiembrie oferă cea mai bună protecţie, de 21%. Persoanele care îşi fac acest vaccin mai târziu beneficiază de o protecţie de numai 12%.

Specialistul nostru

Dr. Rodica Şerban

medic primar epidemiolog,

specialist boli infecţioase

Vaccinurile gripale se recomandă pentru prevenirea îmbolnăvirilor de gripă tuturor categoriilor de vârstă, inclusiv bebeluşilor începând cu vârsta de 6 luni. Vaccinarea gripală se adresează cu precădere unor grupe populaţionale de risc şi anume: copii cu vârste între 6 luni şi 4 ani, persoane de peste 65 ani, persoane cu afecţiuni cronice pulmonare, cardiace, renale, neurologice, hematologice, metabolice.

De asemenea, vaccinul gripal se recomandă persoanelor cu imunosupresie prin medicaţie sau cu infecţie cu HIV, persoanelor instituţionalizate, personalului medico-sanitar şi copiilor cu vârste între 6 luni şi 18 ani care fac terapie de lungă durată cu aspirină.

Conţinut

Vaccinul din acest an cuprinde trei tulpini: A/H1N1,  A/H3N2 şi B.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole