Adevarul.ro

Criza, o piatră de încercare la temelia cuplului?

12 martie 2011, 06:57 |  Autor: Oana Antonescu | 

Cuvinte cheie: cearta, cupluri, bani, discutii,

Discuţiile pe tema banilor pot destrăma chiar şi cele mai  solide cupluri

Foto: Shutterstock, Fotolia

Discuţiile pe tema banilor pot destrăma chiar şi cele mai solide cupluri

 

Numărul divorţurilor nu este mai mare decât înainte de criza economică, deşi mulţi se aşteptau la un asemenea fenomen. Află ce poţi face pentru a nu lăsa banii să-ţi destrame relaţia.

Citiţi şi: Viaţa familială, sacrificată pentru job

Pe Aceeaşi Temă

O treime din cei 1.200 de americani căsătoriţi chestionaţi în cadrul unui sondaj intitulat sugestiv „Studiul privind generozitatea maritală" au declarat că relaţia le-a fost pusă la încercare de criza economică. Totuşi, potrivit sondajului, pentru aproape acelaşi procent de americani intervievaţi, recesiunea a avut efectul invers: le-a consolidat căsnicia.

Acest rezultat vine în contradicţie cu ceea ce au „previzionat" specialiştii şi au sperat avocaţii specializaţi în divorţuri, şi anume că multe căsnicii se vor destrăma ca urmare a problemelor financiare cu care o mare parte din populaţia Globului se confruntă.

Cum intervin banii între cei doi

Criza economică este o probă a iubirii şi a stabilităţii relaţiei, iar unele cupluri nu reuşesc să o treacă. Lipsa banilor a fost şi este cu atât mai mult în zilele noastre un factor generator de stres, de insomnii, de irascibilitate şi de deprimare. Dezechilibrul emoţional se răsfrânge inevitabil şi asupra relaţiei de cuplu.

Apar discuţiile pe tema gestionării banilor, cei doi învinuindu-se reciproc de lipsă de responsabilitate în cheltuieli, iar preocuparea centrală devine aceea de a face rost de bani, în detrimentul vieţii de cuplu. Problemele economice lovesc şi viaţa intimă, căci interesul pentru sex scade şi pot să apară disfuncţii sexuale. Majoritatea problemelor de acest tip au la origine stresul şi nemulţumirile. Pentru bărbaţii care îşi întreţin familia, pierderea acestui statut are un impact psihic puternic.

Împreună din raţiuni materiale

O parte dintre cei care intenţionau să divorţeze înainte de criză au renunţat poate la idee tocmai de teama responsabilităţilor financiare mai mari ce i-ar fi aşteptat. În Marea Britanie, de exemplu, datele Oficiului Naţional pentru Statistici au arătat o scădere a numărului de divorţuri, iar un motiv important, spun analiştii, este scăderea preţurilor proprietăţilor, care a făcut dificilă vânzarea caselor de către cupluri. În acelaşi timp, cumpărarea pe cont propriu a unei locuinţe este mai dificilă acum.

În unele cazuri, cuplurile în care efectele crizei economice s-au făcut simţite nu se despart legal, dar nu mai funcţionează aşa cum ar trebui. Între cei doi dispar interacţiunile sociale şi sexuale. Pentru multe dintre aceste cupluri, imposibilitatea de a oficializa despărţirea din considerente materiale poate însemna o a doua şansă, căci este posibilă reclădirea relaţiei. Consilierea psihologică ar fi de mare ajutor în aceste cazuri.

Dificultăţile pot uni

Datele privind rata divorţurilor arată însă că valorile familiei nu s-au pierdut. Există încă multe persoane care gândesc şi simt că trebuie să fie alături la greu şi să depăşească neajunsurile împreu­nă şi există încă persoane care nu pun pe primul plan în viaţa lor aspectul financiar nici chiar atunci când însăşi supravieţuirea le este ameninţată.

Care este secretul supravieţuirii

Scăderea veniturilor nu poate zdruncina relaţiile în care există comunicare şi înţelegere. Cei doi parteneri pot stabili împreună priorităţile, pot cădea de acord mult mai uşor asupra ajustării bugetului şi pot avea discuţii constructive în locul certurilor. Banii nu pot destrăma aceste cupluri nici chiar atunci când neajunsurile financiare impun o modificare drastică a stilului de viaţă: mai puţine ieşiri în oraş, mai puţine cumpărături şi mai mult timp petrecut la serviciu. 

Specialistul nostru

Lena Rusti
psiholog,psihoterapeut

Statistică

Banii sunt pe primul loc în topul motivelor pentru care se ceartă cuplurile.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Trimestrul II, balon de oxigen pentru familii

    În lunile de vară, veniturile populaţiei au crescut, iar preţurile au scăzut.  Cu toate ac ...

    Comunicarea bună dă trăinicie relaţiei voastre

    Fie că sunteţi împreună de două luni sau de 30 de ani, comunicarea este cea care vă ajută să ră ...

    Cum a reuşit Turcia să spună „nu“ crizei

    Consumul şi investiţiile în construcţii sunt principalele arme ale Turciei împotriva crizei ce ...

    Cum îl faci pe copil să te asculte

    Uneori face scene în magazine când nu vrei să îi cumperi ceva, alteori nu mai vrea să plece din ...

    Conflictele menţin familia unită

    Vă certaţi cu copiii? Aveţi probleme cu soţul sau cu soţia şi uneori ajungeţi la dispute „încin ...

    VIDEO Athletic Bilbao, spre finala de la Bucureşti! Vezi toate golurile din Liga Europa!

    După ce au eliminat în optimi Manchester United, bascii au câştigat şi la Schalke (4-2) în turu ...

    Necesităţile se schimbă odată cu vârsta

    Inevitabil, trecerea de la o etapă a vieţii la alta implică o serie de schimbări la nivel fizic ...

    De ce a fost scoasă din cimitir piatra funerară a părinţilor lui Hitler. Ce obiecte lăsau vizitatorii la mormântul acestora

    Piatra funerară a părinţilor lui Adolf Hitler a fost scoasă din cimitirul din Braunau-am-Inn, A ...

    Ce beneficii au participanţii la studii clinice

    În afară de tratamente care se vor revoluţionare, subiecţii care iau parte la acest tip de cerc ...

    Cuvinte grele care le afectează dezvoltarea

    Puterea cuvintelor se vede foarte bine când le foloseşti eficient pentru a-i educa pe cei mici. ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole