O operaţie, mai eficientă în caz de diabet decât medicamentele

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Chirurgia bariatrică este indicată în cazuri selectate de obezitate
Chirurgia bariatrică este indicată în cazuri selectate de obezitate

Medicii au observat că persoanele care sufereau operaţii de chirurgie bariatrică pentru obezitatea morbidă prezentau un efect „secundar“ neaşteptat: aveau nevoie de doze mai mici de medicamente pentru a-şi trata diabetul zaharat de tip II, iar uneori, boala lor intra în remisie.

Două studii de mică amploare publicate de „New England Journal of Medicine“ compară pentru prima data rezultatele medicamentelor antidiabetice cu cele ale intervenţiilor chirurgicale pentru obezitatea morbidă. Primul studiu a fost realizat la Universitatea Catolică din Roma şi a urmărit 60 de persoane. Rata de remisie a diabetului zaharat a fost de 75% în rândul persoanelor care au suferit un bypass gastric şi de 95% în caz de diversie biliopancreatică.

În cel de-al doilea studiu, specialiştii clinicii din Cleveland au obţinut o rată de succes mai mică, de 42%, respectiv de 37%, în parte şi pentru că americanii folosesc o definiţie mai strictă pentru remisie.

Operaţiile de chirurgie bariatrică limitează numărul de calorii, dar şi de glucoză pe care le primeşte o persoană în timpul mesei, indiferent de cantitatea de mâncare consumată.

Ce presupun operaţiile

Bypass-ul gastric împarte stomacul în două porţiuni: cea superioară, afltă în continuarea esofagului, se va lega de o porţiune din intestin situată la 1,5 m distanţă de joncţiunea normală stomac-intestin. Astfel, mâncarea va ocoli porţiuni importante, cu rol în absorbţia zaharurilor şi grăsimilor.

Dr. Cătălin Copăescu, specialist în chirurgia obezităţii: „Nu trebuie să ajungem la 150 kg ca să luăm măsuri“

Diversia biliopancreatică face ca alimentele să ocolească aproape toţi cei 7-10 m din intestinul subţire. Intervenţia lasă doar 0,5-1 m din intestinul subţire în contact cu alimentele, în acest loc ajungând şi canalul care aduce bila de la ficat şi secreţia pancreatică de la pancreas.

Diabetul zaharat de tip II este o boală care se asociază frecvent cu obezitatea şi cu bolile cardiovasculare. Are la origine o creştere a rezistenţei celulelor organismului la insulină. Este o boală insidioasă, ce provoacă numeroase complicaţii, printre care infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, orbire, amputarea membrelor şi insuficienţa renală. 

Un pahar de vin pe zi poate preveni diabetul


Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite