Sforăi? Află ce risc de cancer ai!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Persoanele care sforăie sunt mai predispuse la cancer, semnalează un studiu publicat de curând de cercetătorii americani.

Riscul de a dezvolta cancer depinde de severitatea sforăitului, după cum reiese din studiul realizat de cercetătorii de la Şcoala de Medicină şi de Sănătate Publică a Universităţii din Wisconsin, SUA. Astfel, dacă sforăi rar, riscul de cancer creşte cu numai 0,1%. Dacă eşti un sforăitor moderat, se dublează riscul de a dezvolta maladia, iar în cazul sforăitului sever, există un risc de cancer de 4,8 ori mai mare.

La studiul american au participat 1.522 de persoane, pe care cercetătorii le-au monitorizat vreme de 22 de ani.

Lipsa oxigenului „alimentează" celulele canceroase

Experimentele de laborator efectuate anterior au arătat că sforăitul reduce concentraţia de oxigen din circulaţia sangvină, iar acest lucru ajută creşterea tumorilor maligne.

Pentru studiul lor, oamenii de ştiinţă au ţinut seama şi de factori precum fumatul, vârsta, sexul şi greutatea participanţilor la studiu. Ei au mai descoperit că asocierea dintre cancer şi sforăit este mai puternică în cazul persoanelor slabe decât al celor supraponderale şi obeze.

Citeşte şi:
Copilul tău cum stă cu imunitatea? Un test îţi va spune cât de predispus este la răceli

Ce verdeţuri ar putea combate cancerul

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite