În 2012, cancerul va face mai puţine victime în UE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cencerele de sân şi pulmonar vor cauza în acest an mai puţine decese
Cencerele de sân şi pulmonar vor cauza în acest an mai puţine decese

Specialiştii au estimat o scădere a numărului de decese cauzate de cancer pentru acest an în UE. Motivele: mai puţini fumători, dar şi metodele mai eficiente de prevenţie, diagnostic şi de tratament al acestei maladii.

Aproape 1,3 milioane de persoane din Uniunea Europeană vor deceda în acest din cauza cancerului, potrivit unui studiu publicat în revista „Annals of Oncology Journal". Estimarea a fost făcută de două echipe de cercetători din Italia şi din Elveţia.

Ultimul an din care Organizaţia Mondială a Sănătăţii deţine informaţii cu privire la rata de deces prin cancer din toate ţările UE este 2007. Comparând cu acest an, se pare că, în 2012, se vor înregistra mai puţine decese prin cancer. În rândul bărbaţilor, vor fi cu 10% mai puţine decese, iar în rândul femeilor - cu 7% mai puţine.

Vor fi mai puţine decese prin cancer de sân

Specialiştii pun această scădere pe seama reducerii numărului de fumători (bărbaţi) în UE, dar şi programelor de prevenţie şi metodelor mai performante de diagnostic al cancerului. De altfel, cea mai mare scădere a ratei de deces va fi în rândul femeilor diagnosticate cu această maladie, chiar dacă ea rămâne şi în acest an principala cauză de mortalitate prin cancer printre reprezentantele sexului feminin. 88.000 de femei vor deceda din cauza cancerului mamar în cele 27 de ţări membre UE în acest an, estimează specialiştii.

Pentru bărbaţi, cancerul pulmonar rămâne principala ameninţare, căci el va face mai multe victime decât orice altă formă de cancer. Excepţie fac Marea Britanie şi Polonia, unde mai multe femei decât bărbaţi decedează din cauza cancerului pulmonar. În 2012, aproximativ 183.000 de bărbaţi din UE vor deceda din cauza cancerului de plămâni.

Cancerul pancreatic, mai frecvent

Medicii se aşteaptă la o creştere a numărului de decese prin cancer de pancreas. Maladia a devenit tot mai frecventă în ultimii ani şi afectează ambele sexe în egală măsură.

Creşterea frecvenţei acestui tip de cancer este surprinzătoare în condiţiile în care numărul fumătorilor a scăzut. Fumatul este unul dintre factorii de risc ai cancerului pancreatic. Specialiştii explică însă fenomenul prin creşterea ratei obezităţii în UE, un alt factor implicat în apariţia acestei maladii.

Citeşte şi:
3 aplicaţii nebănuite ale kinetoterapiei

Ce ne lasă în pană de energie

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite