Mai mulţi bărbaţi decât femei au virusul care produce cancer oral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Infecţia cu virusul papiloma uman (HPV) este de aproape trei ori mai răspândită în rândul bărbaţilor decât al femeilor. Ea favorizează cancerul oral.

Cazurile de cancer orofaringian au înregistrat o creştere foarte mare în ultimele trei decenii la nivel mondial. Până la 50% din totalul lor apar în urma infectării cu virusul papiloma uman (care produce şi cancerul de col uterin şi negii genitali), iar restul sunt consecinţa fumatului şi consumului de alcool.

Un studiu publicat de curând în Revista Asociaţiei Medicale Americane susţine că aproximativ 10% din bărbaţi sunt infectaţi cu HPV, în vreme ce procentul în rândul femeilor este de numai 3,6%. Această diferenţă explică frecvenţa mult mai mare pe care o înregistrează cancerul cavităţii bucale.

Se transmite prin raporturi sexuale neprotejate

În cercetare au fost implicate 5.500 de persoane cu vârste cuprinse între 14 şi 69 de ani. Cercetătorii le-au prelevat probe de celule din cavitatea bucală şi le-au intervievat cu privire la stilul de viaţă şi la comportamentul sexual. Cel mai adesea, HPV se transmite prin contacte sexuale neprotejate. Un studiu publicat în urmă cu câţiva ani susţinea că riscul de cancer bucal este de 9 ori mai mare în cazul persoanelor care au întreţinut raporturi sexuale orale cu mai mult de 6 parteneri.

„Eficienţa vaccinării HPV în cazul cancerului orofaringian nu este cunoscută. Prin urmare, aceasta nu poate fi recomandată ca modalitate de prevenţie primară a acestui tip de cancer", spune dr. Maura Gillison, coordonatorul studiului, de la Centrul Oncologic al Universităţii Ohio din SUA.

Citeşte şi:
Munca peste program ne face depresivi

Cancerul de col uterin se previne prin imunizare

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite