Află ce risc ai să suferi un atac cerebral

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modificarea ritmului cardiac este o problemă curentă la noi în țară. Medicii estimează că un sfert din populaţia de peste 40 de ani se va confrunta cu această problemă, care reprezintă un factor de risc major în apariția atacului vascular cerebral.

Cea mai frecventă afecţiune cardiovasculară care determină modificarea ritmului cardiac este fibrilaţia atrială (FA). La nivel european, peste 6 milioane de persoane suferă de fibrilaţie atrială. Specialiștii afirmă că, în următorii 50 de ani, numărul celor afectați de FA se va dubla, ca urmare a îmbătrânirii populaţiei. La noi în țară, există aproximativ 200.000 persoane care suferă de fibrilaţie atrială.

Determină formarea cheagurilor de sânge

Medicii atrag atenția că fibrilaţia atrială favorizează acumularea sângelui în inimă, cauzând astfel formarea cheagurilor, adesea foarte mari. Acestea blochează circulaţia sângelui prin vasele importante către creier și favorizează apariția atacului vascular cerebral (AVC). Unul din cinci atacuri cerebrale vasculare este atribuit FA.

CItește și....

Viaţa după accident vascular cerebral, mai bună prin artă
Kinetoterapia te poate ajuta să te refaci complet după AVC

Consecinţele AVC-urile cauzate de FA sunt severe, adesea permanente (pierderea funcţiei musculare sau a vorbitului), cu probabilitate crescută de deces: 25% în prima lună şi 50% în primul an.

Pulsul neregulat ar trebui să-ți dea de gândit


„Un puls neregulat ar trebui să ridice întotdeauna suspiciunea de FA, dar pentru diagnostic este necesară o înregistrare EKG", spune prof. dr. Gheorghe Andrei Dan, vicepreşedintele Societăţii Internaţionale de Farmacoterapie Cardiovasculară (ISCP), profesor la UMF „Carol Davila" şi şeful Clinicii de Medicină Internă şi Cardiologie din Spitalul Colentina.

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite