Sfaturi de la psiholog pentru a putea învinge fobia de câini

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Foarte mulţi români se tem de câini, lucru deloc surprinzător în condiţiile în care avem atât de mulţi pe străzi.

Este firesc să vrem să ocolim un câine, mai ales unul fioros şi mai ales unul care nu este ţinut în lesă. Vorbim de fobie atunci când ne panicăm (ne blocăm, ne tremură corpul şi ne bate puternic inima) în prezenţa unui câine deşi el nu dă semne că vrea să atace, când ocolim la cinci metri chiar şi câinii ţinuţi în lesă ori când ni se par periculoşi inclusiv cei de talie mică.

„Cei care au această fobie trebuie să înţeleagă că lor nu le este frică de câini, ci de muşcătura lor. Anxietatea apare în mod iraţional la vederea oricărui câine. Cu alte cuvinte, învăţăm să ne fie frică şi ne antrenăm corpul să reacţioneze ca şi cum am fi muşcaţi de un câine sau pe punctul de a fi muşcaţi de fiecare dată când vedem unul", spune Lena Rusti, psihoterapeut la clinica Mentarex Consult din Bucureşti. Un pas foarte important în tratarea fobiei este să conştientizăm că pericolul nu este real de cele mai multe ori.

Deprindeţi tehnicide relaxare

Fobia de câini generează emoţii puternic negative şi trăiri fiziologice, cum sunt starea de încordare, bătăile rapide ale inimii şi senzaţia de căldură ce cuprinde tot corpul. „Cel mai simplu este să intervenim la nivel fiziologic. Învăţând să fim relaxaţi, putem să învăţăm să ne modificăm şi gândurile, şi emoţiile", potrivit psihoterapeutului.

Putem pune în practică tehnici de respiraţie când ne aflăm în preajma unui câine, ne putem imagina într-un mediu relaxant sau putem deprinde exerciţii prin care să ne detensionăm corpul încordat. Un exerciţiu foarte simplu ar fi să încordăm pumnii pentru cinci secunde şi apoi să relaxăm palmele şi să eliberăm tensiunea fizică acumulată.

La psihoterapeut putem deprinde tehnici de relaxare mai complexe, pe care să le folosim şi în cazul altor fobii. Sigur, ele trebuie aplicate când câinii nu dau semne de agresiune şi teama este deci nemotivată. 

Psihoterapeuţii practică ceea ce se numeşte desensibilizarea sistematică la stimulul fobic.  Aceasta înseamnă o expunere graduală la subiectul fricii, în acest caz câinele, până când vom învăţa să înfruntăm fobia. Ea funcţionează foarte bine la copii, dar şi la adulţi într-o măsură sau alta, în funcţie de intensitatea fobiei.

Câinele unor prieteni sau vecini poate fi de ajutor pentru a pune în practică terapia. O condiţie importantă ar fi ca acesta să fie prietenos. În primele zile, este suficient să stăm câteva minute în preajma lui. Treptat, ar trebui să ne putem juca fără teamă cu câinele şi să-l plimbăm pe stradă. Dacă metoda nu funcţionează, hipnoza ar fi o altă opţiune pentru tratarea fobiei. 

Sănătate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite