Adevarul.ro

Ce roluri are apa în organism

9 septembrie 2010, 07:50 |  Autor: Mariana Minea | 

Cuvinte cheie: apa organism, viata, specialisti, apa plata, consum, robinet,

Apa plată este indicată mai ales persoanelor cu gastrită hiperacidă

Apa plată este indicată mai ales persoanelor cu gastrită hiperacidă

 

Corpul nostru este apă în proporţie de 60%, iar mediul lichid este esenţial pentru viaţă. Specialiştii atrag atenţia asupra importanţei de a consuma cel puţin doi litri de apă pe zi cu ocazia Săptămânii Internaţionale a Apei, desfăşurată la Stockholm.

Apa este legătura dintre toate elementele organismului. Fluidele din corp pot fi asemănate unui ocean în care milioane de celule îşi desfăşoară activitatea, într-un ansamblu bine reglat.

Mai citeşte şi:

Reţea meteo pentru prevenirea dezastrelor

Acest mediu furnizează celulelor nutrienţii necesari funcţionării şi preia compuşii care trebuie eliminaţi. Aproximativ trei sferturi din apă se află în interiorul celulelor, iar restul formează sângele, limfa şi lichidul interstiţial, care „scaldă" celulele.

Hrăneşte întreg organismul

Între exteriorul şi interiorul celulelor au loc schimburi de substanţe precum minerale, gaze şi glucoză. Transferul acestor elemente are loc prin diverse mecanisme, cum ar fi osmoza, difuzia sau transportul cu ajutorul unor „cărăuşi" specializaţi de la nivelul membranei.

„Aceste procese se desfăşoară după criterii deosebit de precise, prin care organismul a fost proiectat să simtă normalul şi anormalul compoziţiei chimice, presiunilor şi să se autoregleze", explică medicul nutriţionist Adrian Copcea, specialist în diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice din Cluj. Un exemplu simplu de autoreglare este senzaţia de sete, intensificată de consumul de alimente sărate, ce reţin apa.

„În anumite situaţii însă, senzaţia de sete nu funcţionează perfect, şi astfel este nevoie ca lichidele să fie consumate în mod calculat, pentru a acoperi nevoile. O astfel de situaţie apare la vârstnici", atrage atenţia medicul nutriţionist.

Atunci când în spaţiul dintre celule se acumulează lichide în exces, apar edemele. Localizate fie la nivelul pleoapelor, fie la nivelul picioarelor, ele sunt semnale că mecanismele de reglare ale organismului sunt temporar depăşite.

Ajută la reglarea temperaturii

Organismul pierde apă prin intermediul rinichilor şi intestinelor, dar şi la nivelul plămânilor şi al pielii. Sub control cerebral, el îşi reglează temperatura tot cu ajutorul apei. Dacă în zilele călduroase pierdem şi un litru de apă prin transpiraţie, în cele friguroase, organismul se adaptează pentru a menţine sângele cald în jurul organelor vitale. Din acest motiv, capilarele din piele se contractă, pentru a economisi preţioasa resursă.

Poate fi consumată şi de la robinet

Apa de la robinet se dezinfectează prin diverse procedee, precum sedimentarea, filtrarea sau clorinarea, iar apa îmbuteliată este pregătită pentru păstrare, la rândul ei, prin diverse modalităţi. „Nu există argumente puternice pentru a recomanda din punct de vedere medical nici apa de robinet în schimbul apei îmbuteliate, nici invers, atunci când apa de robinet este «sigură»", menţionează medicul Adrian Copcea.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ramona Ursu

    Nu e „Ferma animalelor“. De fapt, e o nedreptate să compari porcul cu acei indivizi fără scrupule, plini de nesimţire şi cu un tupeu mare cât toate haznalele României adunate la un loc. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole