Adevarul.ro

Toni Grecu, părintele grupului Divertis, vorbeşte despre experienţele din perioada comunistă şi despre sursele de inspiraţie. Toni Grecu a fost marcat de comunism, dar a respirat din acel imens „balon de oxigen“ care era entuziasmul colectiv al anilor ‘90. Şi astăzi reuşeşte să cultive acelaşi umor acid şi inteligent.

Toni Grecu, răsplătit de UNITER

Cine-l interpretează pe Patriciu?

VIDEO Greii audienţelor nu mai pot fi egalaţi

„Adevărul": Cum era Toni Grecu în liceu: tocilarul cu ochelari sau rebelul cu plete?

Toni Grecu: Nu am fost nici rebel, nici tocilar. Am fost destul de zglobiu şi pus pe şotii.

Aveaţi note bune la purtare?

Da, am avut. O singură dată am avut nota 9 din cauză că a fost o luptă în clasă cu boabe de orez care erau trimise printr-un tub de pix. Am nimerit o profesoară şi s-a iscat un scandal foarte mare. Toată clasa a fost tunsă zero. A fost foarte hazliu când, în următoarea zi, aproape toţi băieţii au venit la şcoală tunşi zero (îl bufneşte râsul). A fost un haz foarte mare.

Unde aţi făcut armata?

Armata am făcut-o la Brăila. A fost una dintre perioadele foarte vesele ale vieţii mele, dacă vreţi şi o sursă de inspiraţie pentru glume. Atâta prostie rar întâlneai! Era prostie instituţionalizată. Erau nişte comandanţi bătrâni, uitaţi de vremuri care erau deliciul studenţilor de la termen redus. Mai ales când apăreau şi se exprimau într-o limbă română de bâlci în care nu exista niciun fel de regulă de exprimare.

Cât timp a durat?

Nouă luni. Nu mă duceam să fac curat sau la măturat. Însă ceilalţi, la ora 5.30, trebuiau să fie pe sectoare şi fiecare grupă de militari avea în grijă un sector din curtea unităţii pe care trebuia să-l îngrijească, să-l măture, să-l văruiască. Zilnic. Nu era nevoie, dar te puneau să faci asta ca să te depersonalizeze şi ca să-ţi demonstreze că, de fapt, trebuie să faci ce ţi se spune, nu ce trebuie.

Cum aţi luat această cale a umorului?

Am fost influenţat foarte tare, la început, de Bacinschi şi de Mircea Ungureanu şi de alţi oameni care aveau deja activitate şi care m-au cooptat. Cred că acolo a fost declickul şi apoi am decis să merg mai departe pe cont propriu. Trebuia să formez un nucleu.

Cum erau glumele pe care le spuneaţi?

Textele erau foarte interesante şi aveau un caracter social bine determinat. Nu erau nişte texte lipsite de substanţă. Erau cu dublu înţeles. Erau aluzive şi făceam un mişto de excepţie la adresa propagandei şi ideologiei.

Care a fost impactul perioadei comuniste asupra dumneavoastră?

Nu vreau să vă spun cum era, pentru că era foarte trist. L-au dezgropat pe Ceauşescu ca să îi facă testul ADN şi
mi-am amimtit din nou de vremurile acelea. Tinerii de azi ştiu doar din poveşti sau de la diverşi indivizi care spun „A, ce bine era înainte". Memoria noastră este selectivă. Nu am putea exista dacă nu am uita ceea ce nu ne place sau ce nu ne convine.

Sunteţi revoltat când auziţi că ceea ce s-a petrecut în ‘89 nu a fost revoluţie, că au fost alte interese?

Revoluţia de la 1989 nu a fost gratuită. Eu am fost în Piaţa Revoluţiei şi am văzut cum e şi am participat activ. Oamenii au ieşit în stradă pur şi simplu.

Care era sentimentul acelor zile?

Vai de mine, vreau să vă spun că nu am trăit niciodată, nici până atunci, nici după aceea, o emoţie colectivă atât de mare. Sunt foarte mândru că am avut şansa să particip la un astfel de eveniment atât de puternic în care am simţit emoţia maselor. E foarte greu de tradus în vorbe.

Cum se formau prieteniile atunci când nu ştiai cine este omul de lângă tine?

Ori cu inconştienţă, ori cu riscul asumat. Oamenii vorbeau între ei. O prietenie era bazată pe nişte principii mult mai solide decât acum. Acum suntem mult mai superficiali. Înainte, oamenii erau mult mai apropiaţi unul de altul din cauza necazului. Nu aveai ce împărţi. Toţi trăiau la fel de prost. De ce să nu fim prieteni? Făceam chefuri şi petreceri de mare haz. La ora 22.00 se închidea totul, aşa că ne adunam în grup şi ne uitam la video la filme traduse de Irina Margareta Nistor.

Cum erau glumele de după Revoluţie?

S-a schimbat maniera de a face glume. Aluzia nu-şi mai avea rostul, iar maniera de a face glume a devenit din ce în ce mai directă.

Nu păreţi încântat când spuneţi asta. De ce?

Sunt oarecum afectat de ceea ce se întâmplă acum în mediul divertismentului sau chiar în ultimul timp.

Mai au grupurile surse de umor?

E aşa de greu să vă spun... E atât de complicat ceea ce se întâmplă acum. Parcă am început o nouă etapă cu criza asta şi cu tot ce se întâmplă în jur. Dar simt că nu este ok. Când am ieşit din comunism era un mare chef de viaţă. Era foarte pozitiv totul, era ca un mare balon de oxigen, erau oamenii veseli.

La ce posturi TV vă uitaţi când vă relaxaţi?

În mod clar refuz să mă mai uit la posturile de ştiri şi la posturile genereliste. Mă uit cel mai mult la programele făcute de Divertis la Pro TV şi mă mai uit la filmele de la Pro TV.

Cum vă informaţi dacă nu vă uitaţi la ştiri?

Internet. Citesc toate ziarele şi agenţiile de ştiri. Sunt mult mai bine informat decât aş fi privind doar un post de televiziune care îţi dă o informaţie filtrată.

Sunteţi un optimist?

Nu. Sunt optimist ponderat dacă vreţi. În general, oamenii cu umor sunt optimişti, eu sunt mai mult pesimist.

Dumneavoastră râdeţi totuşi cel mai mult în emisiune!

Da. Lucrurile sunt foarte diferite între ce se vede pe ecran şi ce trăieşte individul în viaţa lui din fiecare zi. Nu poţi să râzi încontinuu pentru că s-ar uita cei din jur chiorâş la tine. Te-ar suspecta că nu eşti normal la cap. Dacă ai afişa în permanenţă un zâmbet larg, indiferent de starea lucrurilor din jurul tău... (râde).

Cum definiţi clasa politică actuală?

E o combinaţie de incompetenţă, cu rea voinţă, stupiditate. Ăştia sunt oamenii care ne conduc. Dar sunt o sursă de umor. Îmi spunea Caramitru după Revoluţie „De cine o să mai râdem noi? Nu mai e Ceauşescu". Şi a venit Iliescu, mult mai tare, şi a venit Constantinescu, şi a venit Băsescu care este o sursă uriaşă de umor. Şi alţii şi alţii. Avem noroc că suntem un neam de oameni veseli şi de nenumărate ori am reuşit să depăşim momentele grave folosindu-ne de umor. Hazul de necaz, după părerea mea, este o chestie pur românească. Exact ca în „Mioriţa", acceptarea implacabilă a destinului. „Asta e, ce să-i faci?!" este o vorbă românească.

Mai sunt oamenii veseli în vremurile acestea?

Umorul o duce bine în perioadă de criză. Oamenii au nevoie de o supapă. Dacă râzi de politicianul care o scrânteşte atunci când e faţă în faţă cu o problemă atât de gravă cum este criza economică, treci mai uşor. E bine ca omul să mai aibă o sursă de veselie, oricât de mică ar fi ea.

Listă de cuvinte interzise

V-aţi văzut dosarul de la Securitate?

Nu.

Şi nu vreţi?

Am fost la CNSAS cu cererea în mână. Am ajuns după ora 16.00, dar se închisese. Am vrut să fac chestia asta şi m-am oprit. Stau în dubiu. Nu vreau să fac acest lucru pentru că aş putea afla ceva care să mă bulverseze total despre oameni care mi-au fost foarte aproape.

Ce probleme aţi avut?

La Bacău am mai avut nişte probleme. Am scris un text ce purta numele „Acolo timpul se măsoară în metri cubi", o parodie în care subiectul era legat de muncitori, de comunişti care se zbăteau să rezolve problemele şantierului. Era vorba despre un baraj care se construia la nesfârşit şi care nu reţinea apa. Era muncă în zadar.

Muncă de dragul de a fi numită muncă. Şi de a da oamenilor de lucru. Şi întrebarea era de ce nu se reţinea apa?

Pentru că apa românească curge, asta a fost una dintre concluziile directorului anchetat de superiori. Şi care este soluţia? Ne trebuie apă din Germania, care se opreşte la baraj. Apa românească nu este bună, curge. (râde)

Vi se impunea în acea perioadă ce să vorbiţi pe scenă?

Erau cuvinte interzise. Era o listă cu cuvinte pe care nu aveai voie să le rosteşti la spectacole. Cuvintele „dolar", „mâncare" nu aveai voie să le spui. Nu aveai voie să faci niciun fel de aluzie. Ţin minte că eram la Festivalul de umor din 1983, când eram pe scenă eu cu Antonesei şi cu Constantin, am făcut o parodie după basmul „Capra cu trei iezi" de Ion Creangă. În continuare am spus o poveste despre fata babei şi fata moşneagului, iar povestea se termina în felul următor: „Şi aşa cei doi bătrâni au trăit mulţi ani fericiţi respectând vorba populară românească: viaţă lungă sărăcia poporului". În momentul acela 1.000 de oameni din sală au îngheţat. Atunci voiam să intru în podea sau să dispar. Au fost 3-4 secunde de uluială. După aceea a fost ca în filmele americane. Se auzea răzleţ câte o bătaie din palme pentru ca apoi să se răspândească în toată încăperea. Nu mai erau aplauze, bătea toată lumea din picioare. Am fugit de pe scenă.

În replică...: Florin Călinescu

Toni Grecu mi se pare un filosof. Umorist este prea puţin spus, pentru că este o categorie mai slabă aşa... El este un simbol de patrimoniu, trebuie păstrat cu grijă.

Obiectul Adevărului

Telefonul meu mobil. Este confidentul meu numărul unu. Este alături de mine tot timpul. Ştie când sunt într-o stare bună sau proastă. Atât doar că nu ştie să ţină secrete.

Carte de vizită

- Data naşterii: 10 decembrie 1959.
- A absolvit Facultatea de Electronică şi Telecomunicaţii în 1984.
- Toni Grecu a înfiinţat Grupul umoristic „Divertis" (1981) pe care l-a condus vreme de 27 de ani. A pornit la drum cu Doru Antonesei şi Florin Constantin. Înainte, făcuse parte din trupa de umor al lui Dan Bacinschi, Asterix. Experienţa cu grupul Asterix l-a inspirat să-şi facă propriul grup.
- Este căsătorit şi are un băiat, Vlad, în vârstă de 16 ani.

Modest

Sunt modest.
Nu-mi place să vorbesc prea mult despre mine.

Pesimist

Sunt optimist ponderat.
Sunt mai mult pesimist.

Vezi mai multe video din Divertisment