Totul despre Bahá’í

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Credinţa Bahá'í este a doua religie din lume ca arie de răspândire geografică, după creştinism. Weekend Adevărul“ face primul portret amplu al comunităţii religioase Bahá’í din România.

Ştiaţi că Regina Maria a României a îmbrăţişat, la jumătatea anilor '20, credinţa Bahá'í?  Nu ştiaţi şi de unde să ştiţi? Despre Bahá'í s-a tăcut îndelung şi s-ar fi tăcut în continuare dacă într-o dimineaţă de iarnă un ziarist plictisit nu ar fi aflat, dintr-o rutină a întâmplării, de pe o agenţie internaţională de ştiri, că mai mulţi Bahá'í din Iran au fost închişi, şi dacă acelaşi nu s-ar fi întrebat, aşa cum se întreabă câteodată ziariştii, de ce şi cum? Şi dacă nu s-ar fi gândit unde poate găsi şi în România un refugiat din motive religioase.

Uite: câteva dimineţi mai târziu suntem pe Bulevardul Magheru (Gheorghe Magheru: comandant militar din oastea lui Tudor Vladimirescu, remarcat la 1821) în faţa sediului Adunării Spirituale Naţionale a Bahá'ílor din România. Ninge şi ninsoarea asta nenorocită ni se scurge dinspre arcade spre bărbii, traversându-ne pomeţii îngheţaţi. E al dracului de frig la Bucureşti. Bahá'í ne trebuiau nouă? Ştim şi noi ce am aflat de pe internet. Repetăm ca papagalii, ca repetenţii, să avem răspuns, dacă ne întreabă cineva, deşi nu ne va întreba nimeni: religia Bahá'í este o religie independentă, monoteistă, a cărei populaţie mondială numără în jur de 5 milioane de oameni.

Trece o săptămână: îndrăznim să spunem că am înţeles cine sunt aceşti oameni - le-am cunoscut liderii, am intrat în casele lor, am stat la masă cu ei şi ei au stat la masă cu noi, ne-am strâns mâinile, ne-am ajutat unii pe alţii să ne îmbrăcăm paltoanele, am deszăpezit împreună o Dacie, i-am văzut cum se roagă şi am văzut Bahá'í vorbind cu un optimism feroce despre viitor, le-am citit cărţile sfinte, iar, la urmă, am întâlnit şi ce căutam: o tânără care, din cauza credinţei, a fugit din Iran. Trăieşte în acest Bucureşti bezmetic, dar liber şi visează la ziua când se va întoarce acasă. Un acasă complicat, inexistent, dar posibil.

Bahman şi Romeo

Ştiţi videoclipul melodiei „Imagine"? John Lennon cântă la un pian alb, în obscuritate. Soţia sa, Yoko Ono, deschide una după alta, după alta ferestrele înalte şi un soare explodează peste lentilele rotunde ale ochelarilor de vedere ai lui Lennon, peste pian şi peste versul „Imaginează-ţi că nu există nicio ţară, nu e greu de făcut - nimic pentru care să ucizi sau să mori". Acolo, la centrul românesc al Bahá'ílor, pe Magheru, a reuşit, cumva, să intre un soare asemănător, brusc şi orbitor.

Doi bărbaţi cu trăsături orientale ne aşteaptă cu ceai. Vom afla: unul se numeşte Bahman, iranian stabilit în România, om de afaceri, cu studii în Canada şi un trecut italian, secretarul Adunării Naţionale a Bahá'ílor din România. Celălalt este Romeo, Bahá'í, român, artist domiciliat în comuna Căţelu. Bahman şi Romeo sunt, poate, cei mai deschişi interlocutori pe care i-am avut în ultimii ani. Nicio întrebare, oricât de stupidă, nu a rămas fără răspuns. Din rama unui tablou, 'Abdu'l-Bahá, fiul fondatorului religiei, ne priveşte şi el îngăduitor.

Suntem învechiţi, poate chiar depăşiţi: luăm notiţe pe hârtie, articolele ne apar în ziare tipărite, masacrate de editori şi mai învechiţi decât noi. Iată câteva cuvinte aliniate strâmb într-un carnet cu marginile rupte: „Splendid paradox! Oamenii aceştia folosesc, la fiecare zece minute, «Bahá'u'lláh spune» şi cred în tot ce a spus Bahá'u'lláh, fără să fie, în acelaşi timp, fanatici! De dezvoltat".

Poză de grup cu Bahá’í studiind  Foto: arhivă personală Bahman Rahmatian



Religie răspândită în 230 de ţări

Bahá'íi trăiesc în peste 230 de ţări şi teritorii dependente. Credinţa Bahá'í este a doua religie din lume ca arie de răspândire geografică, după creştinism, potrivit enciclopediei „Britannica Book of the Year 1992".

7.500 este numărul aproximativ al Bahá'ílor înregistraţi în România. Ei s-au stabilit în peste 500 de localităţi.

Scurt îndrumar pentru înţelegerea Bahá'ílor

Ce vreţi să aflaţi? În ce cred Bahá'íi? Iată: fondatorii marilor religii din istorie, de la Krişna la Buddha, şi de la Zarathustra la Moise şi de la Iisus şi la Mahomed, toţi sunt Învăţători Divini trimişi de un singur Dumnezeu care educă umanitatea prin legi potrivite pentru stadiul ei de dezvoltare. Bahá'íi cred că revelaţia religioasă va continua în viitor pentru a furniza îndrumarea unei civilizaţii care continuă să progreseze.

Istoria? În 1844, Báb a fondat religia Bábí, cu scopul declarat de a pregăti omenirea pentru venirea iminentă a unui alt Învăţător Divin care urma să o conducă înspre intrarea într-o eră de pace universală. În 1863, Bahá'u'lláh („Slava lui Dumnezeu") a anunţat că el este acela. Principii? Cel mai important principiu al Revelaţiei lui Bahá'u'lláh este unitatea. Conceptul fundamental al operei lui Bahá'u'lláh este: „Pământul este o singură ţară, iar oamenii sunt cetăţenii ei". Bahman Rahmatian întăreşte: „Mottoul nostru este «unitate în diversitate»".

Când religia se erodează

Sunteţi intrigaţi? Această religie este atipică. Nu seamănă cu niciuna dinaintea ei: nu are cler. Bahá'íi îşi aleg anual nouă „administratori" care se ocupă de bunul mers al comunităţilor. Sunt aleşi nouă oameni la nivel mondial, nouă la nivel naţional. „Alegerile Bahá'í sunt ceva deosebit faţă de toate celelalte alegeri, fiindcă nu există candidatură, nu există campanii. Fiecare individ e invitat să reflecteze şi să numească pe cineva".

Poză de grup cu Bahá’í studiind  p Foto: arhivă personală Bahman Rahmatian

Doctorul Wargha Enayati (primul din dreapta) şi Bahman Rahmatian (în stânga doctorului), alături de trei Bahá’í

Poţi să te alegi singur? Bahman: „Bineînţeles, dacă te consideri pregătit". Romeo: „Nu e acceptat să vorbeşti cu altcineva despre alegerea pe care ai făcut-o". De obicei, această onoare nu se refuză, deşi poţi să te trezeşti trezorier chiar dacă tu nu ai, la bază, nici cele mai elementare noţiuni de economie.

De ce nu există, totuşi, cler? Bahman: „Buddha, Hristos, Mahomed nu au dorit să transmită un simplu set de reguli. În timp, religia primordială se erodează până ajunge un set de reguli. Oamenii cred că e ciudată o religie în care să nu fie un şef, un lider. Bahá'u'lláh spune însă că tu eşti responsabil pentru viaţa ta spirituală, acesta este piscul: când un om e responsabil de propriul spirit".

Legătura directă

Nu există, aşadar, intermediari între credincios şi divinitate. De ce nu există ceva similar unui preot? Răspunsul pare simplu, dar nu este: „Pentru că omenirea a evoluat, nu mai are nevoie. Înainte era nevoie de astfel de interpretări, ale Bibliei, ale Coranului. Sunt tradiţii, concepte, misticism. Acum, litera divină e scrisă în cuvinte uşor de înţeles. Bahá'u'lláh a revelat peste o sută de cărţi - avem aşadar o legătură directă între fondator şi credincios. Voinţa divină nu mai e interpretată pentru tine. Nu e o interpretare pentru fiecare. Există o singură interpretare, o singură călăuzire".

"Omul care trăieşte în armonie cu învăţăturile lui Baha'u'llah este deja Bahá'í. Pe de altă parte, un om îşi poate zice Bahá'í timp de cincizeci de ani. Dacă nu trăieşte urmând aceste principii, nu este Bahá'í.''
'Abdu'l-Bahá fiul lui Bahá'u'lláh

Fascinaţia Reginei Maria şi prima căsătorie mixtă

Doctorul Wargha Enayati (primul din dreapta) şi Bahman Rahmatian (în stânga doctorului), alături de trei Bahá’í

Esenţa credinţei Bahá'í stă în conceptul de revelaţie progresivă, care o face, practic, cea mai tolerantă dintre religiile monoteiste. Bahá'íi cred într-o origine comună a tuturor acestor religii, deşi fiecare este purtătoarea unui mesaj independent şi reînnoit. Finalitatea: Bahá'íi cred că a sosit timpul ca umanitatea să se unifice şi să pună în practică anumite principii umaniste universale. Imaginaţi-vă acum că este 1926, că sunteţi cea mai frumoasă Regină din Europa, că aveţi o ţară la picioare, că aţi renunţat la religia anglicană în care aţi fost crescută şi aţi îmbrăţişat ortodoxia. Imaginaţi-vă că sunteţi Regina Maria! Luna ianuarie a anului 1926 tocmai se sfârşea când Regina avea să primească vizita jurnalistei Bahá'í Martha L. Root.

Ziarista din Statele Unite ale Americii aflase de la un nobil bulgar despre personalitatea deosebită a Reginei şi fascinaţia ei pentru religiile Orientului. Martha L. Root a avut 12 întâlniri cu Regina. I-a trimis cărţi (prima a fost „Bahá'u'lláh şi Era Nouă" a lui John E. Esslemont), i-a vorbit despre revelaţia progresivă şi i-a citat din 'Abdu'l-Bahá: „Să fii Bahá'í înseamă să iubeşti pe toată lumea, să iubeşti umanitatea şi să te străduieşti să o serveşti; să munceşti pentru pacea şi fraternitatea universale". Regina iubea pe toată lumea şi se străduia să o servească, aşa că avea să scrie în jurnal: „De curând, am căpătat o mare speranţă de la cineva, 'Abdu'l-Bahá.

Am găsit în Mesajul său, ca şi în Mesajul de Credinţă al Tatălui Său, Bahá'u'lláh, deplina împlinire a dorinţei mele arzătoare de religie adevărată". De cine se îndrăgostise, deci, Regina Maria? Bahá'íi reuşiseră deja să schimbe definitiv istoria în 1911, când un avocat de culoare, Lewis Gregory, a luat-o în căsătorie pe Juliette Thompson, scriitoare. Gregory era avocatul fiului lui Bahá'u'lláh, 'Abdu'l-Bahá, de care nu se despărţea niciodată. 'Abdu'l-Bahá a stat la masă cu Graham Bell şi cu Henry Ford, şi de fiecare dată Lewis Gregory era lângă el. Toţi credeau că e servitorul lui. Nu era. Erau egali şi nu rareori îşi spuneau „fraţi".

"De curând am căpătat o mare speranţă de la cineva, 'Abdu'l-Bahá. Am găsit în Mesajul său deplina împlinire a dorinţei mele arzătoare de religie.''
Regina Maria Jurnal, 1926

Bun-venit în viitor. Acasă la Bahá'í

Unde se întâlnesc Bahá'íi, dacă nu au un locaş formal numai al lor? Încercând să găsim un răspuns convenabil ajungem undeva la extremitatea nordică a Bucureştiului, pe o stradă cu nume caraghios. E previzibil: Bahá'íi se întâlnesc, de cele mai multe ori, chiar la un Bahá'í acasă. Trecem, aşadar, pragul casei doctorului Wargha Enayati, aşa cum intri în necunoscut. Cardiologul acesta cu rădăcini complexe, şi iraniene, şi germane, şi evreieşti, a iniţiat reţeaua de spitale private „Regina Maria", pe care încă o conduce.

image

E o seară din mijlocul unei săptămâni albe. Ninge ca la sfârşitul lumii. Suntem opt oameni la masa din bucătăria doctorului şi parcă am nimerit într-o reclamă la soluţii de finanţare. E vizibil că doctorul Wargha Enayati e relaxat financiar, soţia zâmbeşte perfect, copiii aleargă pe scări. Avea dreptate bătrânul Tolstoi: „Toate familiile fericite arată la fel".

Bahá'íi au întâlniri de rugăciune, întâlniri de studiu, când se discută despre textele revelate dar şi despre alte teme la alegere, întâlniri dedicate copiilor. Noi am ajuns la una de studiu. Cărţile de rugăciuni aşteaptă în living şi vor rămâne neatinse. Suntem opt, şi doar patru sunt Bahá'í la această masă. Dacă am fi la o revistă de jurnalism narativ, v-am spune acum ce haine purta fiecare, de unde le-au cumpărat şi am adăuga două-trei nimicuri despre vieţile lor, am folosi cuvintele-clişeu „emoţie", „sinceritate", „vulnerabil", „lucid", „cald". Nu suntem, aşa că nu le vom spune acestor oameni nici măcar numele. Suntem opt la o masă unde se discută despre cum va arăta viitorul, despre cum în viitor ne vom deschide unii către alţii şi vom trăi în armonie.

„Când? Haideţi mai repede, că eu nu mai apuc!", râde una dintre vecinele doctorului. E frumos ce spun Bahá'íi, dar parcă e prea frumos ca să fie aşa. Să fim toţi o familie? Să umblăm toţi cu inimile desfăcute?

Acum, deja, nu mai suntem într-o reclamă la soluţii de finanţare, acum, cu seminarul nostru în care se crede şi nu se crede în egală măsură, am intrat în filmul „Septembrie" de Woody Allen, cu bărbaţi şi femei între două vârste care vor să ajungă unii la alţii şi nu reuşesc. Ce forţă invizibilă ne ţine pe loc? Afară s-a făcut noapte în toată puterea cuvântului. „Bahá'u'lláh spune...".

Povestea fetei care nu putea crede în Iran

S., la şcoala din Iran, alături de colegii săi de clasă Foto: Arhivă Personală



S. este o tânără care a ales să fie Bahá'í în Iran, pe pământul lui Zarathustra şi al ayatolahului Khomeini. Are dreptul o femeie să aleagă? Da!, veţi intui, şi veţi avea dreptate, dar nu va fi, până la capăt, corect. De aceea, este bine să citiţi povestea ei, căci despre alegeri, speranţă şi smerenie e vorba aici. Foarte puţin, despre greutatea de a crede. Nu încercaţi să înţelegeţi o povară pe care nici n-o poţi duce, nici nu poţi scăpa de ea - probabil că nu veţi putea -, dar opriţi-vă o clipă şi reflectaţi, pentru că S. aţi putea fi chiar dumneavoastră! Totuşi, această istorie personală nu e o dramă, cum ar fi tentate ziarele să scrie, căci S. vorbeşte despre lumină şi împăcare, despre răbdare şi o lume mai bună.

„Bahá'íi sunt murdari"

S. are astăzi treizeci-treizeci şi ceva de ani, dar ar fi putut avea 13 sau 62, iar povestea ei nu ar fi fost diferită. De aceea, nu-i vom scrie numele şi nici nu e important să o facem, pentru că S. este oricine a reuşit să plece din Iran, dar şi-a lăsat o parte din familie acolo, oricine nu a încetat să creadă şi a fost judecat pentru asta. S. este o femeie foarte frumoasă care ne duce cu gândul la aceste versuri din poetul rus Esenin, pe nedrept uitat: „Eu n-am văzut, persano, Bosforul niciodată/Să nu mă-ntrebi de dânsul că nu ştiu să răspund".

„M-am murdărit", i-a spus o colegă, demult, în şcoala primară, după ce i-a atins mâna, din greşeală, într-un oraş iranian oarecare. Avea 11 ani. Această prejudecată - Bahá'íi sunt murdari - era, cum sunt toate aceste idei, distrugătoare, poate chiar criminală. Să atingi un Bahá'í era socotit egal cu a atinge căcatul! - o spunem, literal, exact aşa cum e, căci eufemismele reduc din vehemenţa acestui absurd şi nu trebuie să o reducă.

S. şi-a petrecut copilăria şi adolescenţa între aceste preconcepţii, mărginită de ele şi zdruncinată adesea de felul în care oamenii le exprimă. Un singur exemplu: în cererea pentru înscrierea la facultate, câmpul obligatoriu cu privire la confesiune nu includea religia Bahá'í „Schimbă cu altă religie, Bahá'í nu există", i s-a spus. „Dacă voi schimba, nu voi mai exista eu", a răspuns. E inutil să spunem că, din această cauză, dosarul său nu a fost acceptat.

S., la şcoala din Iran, alături de colegii săi de clasă p Foto: Arhivă Personală

Click pentru a mări



S-a înscris, deci, la Bahá'í Institute for High Education, o universitate fără adresă - cursurile se ţin în pivniţe, în subsoluri, acasă la profesori sau la studenţi, oricum, ferite de ochii poliţiei. „Aceste persoane, cărora nu le-aţi dat dreptul să studieze, acestea au capacitatea de a-i ajuta pe alţii, de a vă ajuta!", ne spune S., ca şi când le-ar spune lor, dar noi nu putem mai mult decât să scriem asta.

O viaţă în întuneric

Ce înseamnă să fii Bahá'í în Iran? „E ca o viaţă în întuneric." Iată ironia: „Sunt nopţi în care poliţia vine acasă şi începe să scotocească. Ce? Nu ştim. Spun că suntem spioni pentru Israel, că suntem apostaţi, că studiem, că predăm, că avem ghete de Bahá'í, orice. Să fii Bahá'í e o acuzaţie în sine."

INFO

S. a plecat din Iran, alături de mama şi sora sa, pe când avea puţin peste 20 de ani. Nu s-au mai întors niciodată, pentru că paşapoartele lor aveau o singură viză: de ieşire din ţară. Mohammad Khatami, preşedintele Iranului din acea perioadă, văzut de mulţi ca un reformist, a fost primul ca le-a permis Bahá'ílor să părăsească ţara, însă acordându-le autorizaţii doar pentru anumite graniţe, doar cu mijloace de transport anume sau autorizaţii de unică folosinţă - doar pentru ieşire. „Scopul său era ca Bahá'íi să plece din ţară", explică S. Totuşi, mulţi au rămas, nu au renunţat, pentru că trebuie să ţină comunitatea puternică.

S. este acum cercetător în România, într-o disciplină complicată, după ce a făcut studii înalte într-o ţară europeană. Cu tatăl său din Iran vorbeşte în fiecare seară. O sună să-i spună „Noapte bună!" şi că e mândru de ea, de ce n-ar fi? S. a învins. Ca ea, sunt însă alte zeci de mii, care încă nu şi-au găsit locul, dar care îl caută. Ca în fiecare epilog în care se regăseşte, subtil sau limpede, o brumă de speranţă, S. ne face această mărturisire - o concluzie deloc prematură: „Viaţa nu e dificilă, noi facem viaţa dificilă". Bahá'u'lláh spune că femeile şi bărbaţii sunt ca aripile unei singure păsări. Aţi văzut păsări zburând cu o singură aripă?

"Viaţa nu e dificilă, noi facem viaţa dificilă.''
S. Bahá'í

Ce înseamnă să fii refugiat religios

Am decis să nu publicăm numele şi nicio fotografie recentă cu aceea care a acceptat să ne explice ce înseamnă să fii refugiat religios astăzi, martie 2012, secolul XXI. S. este doar o iniţială aleasă la întâmplare.

Mai răi decât însuşi Satana

La începutul anilor '90, ayatolahul Khomeini (foto) a încheiat un acord cu Camera Deputaţilor din Iran, prin care punea bazele unei politici de represiune şi exterminare a comunităţii Bahá'í din ţară şi din străinătate, prin subminarea bazelor culturale. Documentul a fost dat publicităţii în anul 1992 de către raportorul ONU în Iran şi a iscat discuţii aprinse la nivel intenaţional. „...că Bahá'íi sunt consideraţi o sectă eretică de către dascălii musulmani şi, aşadar, pot fi automat pedepsiţi cu moartea. Pentru un dascăl, în zilele acestea, întâlnirea faţă în faţă cu un Bahá'íi este mult mai dramatică decât întâlnirea cu Satana însuşi.

Aceşti dascăli consideră, în general, că adepţii acestei religii detestate îşi păstrează identitatea secretă", spunea ayatolahul Khomeini, potrivit istoricului iranian Amir Taheri, care a studiat în detaliu Revoluţia Islamică din Iran şi terorismul islamic. În prezent, legislaţia iraniană permite pedeapsa cu moartea în cazul persoanelor care fac parte din confesiunea Bahá'í, iar procesele intentate acestora, camuflate de acuzaţii ce nu au legătură cu apartenenţa religioasă, sunt judecate cu uşile închise.

Cine sunt, ce vor şi ce fac Bahá'íi?

Binele comunităţii. Bahá'íi au interdicţie de a face parte din partidele politice, trebuie să respecte legile ţării unde locuiesc şi să lucreze permanent pentru a crea oportunităţi ca oamenii să vină împreună. Au, deci, obligaţia de a lucra pentru binele comunităţii din care fac parte.

- Nu practică misionarismul. Bahá'íi nu se folosesc de un misionarism explicit. Singura cale prin care poţi să atragi oameni înspre credinţa Bahá'í este exemplul personal.

Centrul Mondial Bahá’í din Haifa, Israel   Foto: shutterstock

- Nu sunt obligaţi să viziteze locuri sfinte. Există câte o singură Casă de Adoraţie pentru fiecare continent. Bahá'íi nu sunt obligaţi să ajungă măcar o dată în viaţă la una dintre ele. O explicaţie: „Va fi o fază când templele vor fi la nivel naţional, apoi la nivelul fiecărui oraş. Templele au o arhitectură aparte - nouă intrări, care reprezintă în mod numeric în limba arabă cuvântul Bahá, care înseamnă glorie. Nouă sunt cele nouă religii ale lumii. Trebuie să fie un portal pentru toate religiile. În jurul templului sunt şcoli, universităţi, parcuri, spitale, lucruri esenţiale pentru comunitate".

- Nu există botez. Dacă ai un copil, el devine automat Bahá'í? Nu. Nu există botez, până la 15 ani nu este, iar apoi poate alege. De ce? Bahman Rhamatian, secretarul executiv al Adunării Spirituale Naţionale a Bahá'í, explică: „Bahá'u'lláh ne învaţă - credinţa e cea mai importantă dimensiune a unui individ. Credinţa modelează viaţa omului, felul în care el vorbeşte, gândeşte, scrie, se comportă, de aceea e interzis ca religia să fie impusă.

- Unde ajunge un bahá'í după ce moare? Nu există rai şi iad în sensul creştin. Credinţa Bahá'ílor este că evoluăm şi spiritual. Aceasta, de aici, e doar prima lume, iar sufletul continuă să evolueze. Ajungem mai aproape de Dumnezeu. Cu toate acestea, Bahá'íi nu cred în reîncarnare.

- Câte dimensiuni există? Bahá'íi sunt de părere că Universul creat de Dumnezeu e, de fapt, o singură dimensiune, dar noi nu suntem în aceeaşi dimensiune tot timpul. Iată o pildă: „Când copilul e conceput începe viaţa lui, nu? El crede că lumea e burta mamei, nu are de unde să ştie mai mult, despre maşini, mişcare, curent, ziare. Nu ştie. El e conştient la un moment dat că are o lume a lui, dar noi care suntem afară deja îl considerăm în lumea asta. Aşa suntem noi pentru viaţa de după moarte. Noi nu putem să o atingem, pentru că dimensiunea noastră e limitată. Când murim trecem la următoarea dimensiune. În burta mamei, copilul dezvoltă mâini, picioare. La ce îi trebuie lui acolo? Nu are nevoie de nimic acolo, nu? E o pregătire pentru ce urmează nu? Şi în viaţă e la fel, trebuie să dezvoltăm atribute spirituale - compasiune, bunătate - pe care le vom folosi după moarte". Bahá'u'lláh şi-a învăţat credincioşii că abia după ce murim ne naştem în lumea în care devenim cu adevărat oameni: „La moarte, omul e ca o pasăre care iese dintr-o cuşcă". Mai spune Bahá'u'lláh că a făcut din moarte „mesagerul bucuriei", ceea ce ar trebui înţeles în sensul acesta: „moartea împlineşte spiritual individul".

- Care este rostul vieţii materiale. Bahá'íi nu diminuează importanţa vieţii materiale. Argumentul: „Dacă Dumnezeu a creat dimensiunea fizică, atunci ea are un rost. Noi credem că şi toată tehnologia e creată pentru a permite dezvoltarea spirituală. Nu trăim o viaţă monastică. Trebuie să trăim în mijlocul oraşelor, să ajutăm. Noi când vedem un om că interacţionează, atunci omul acela îşi dezvoltă capacităţi spirituale. Dacă noi facem faţă la testele care ni se dau acum vom împinge civilizaţia înainte".

- Eradicarea extremelor - bogăţie şi sărăcie: „Avem Bahá'í miliardari în dolari. Nu putem spune unui bogat că nu poate deveni Bahá'í. Noi trebuie să eliminăm extremele. Prima mişcare de făcut este conştiinţa individuală. Nu e un păcat să fii bogat, un păcat e cheltuirea banilor în mod greşit. Bahá'u'lláh lucrează la schimbarea individuală. El a scris despre principii echitabile de taxare şi a introdus conceptul astăzi foarte folosit de «profit sharing» (n.r. - împărţirea profitului). Care e importanţa capitalului? Care e importanţa muncii? Această ecuaţie trebuie să o rezolvăm echitabil, altfel mereu vom avea conflict între ele".

- Sunt habotnici? „Bahá'u'lláh ne dă linia mesajului divin, ceea ce sună habotnic, dar dacă noi credem că această lume are un Creator, credem că acesta are pentru creaţia lui anumite principii stabilite. Eu dacă am creat o maşină, am creat principii de folosire şi am dat şi limitele de dezvoltare ale ei. Noi principiile putem să le găsim doar dacă ne întoarcem la principiile divine. Când vine Hristos şi eliberează un set de principii, omenirea se întoarce către el, şi economia, politica este insipirată de el, de la mesajul divin. Mesajul divin nu se rezumă la cum te rogi. Şi politica, şi economia trebuia să vadă care e călăuzirea pentru ziua de azi. Răspunsurile vor veni când vom fi inspiraţi de călăuzirea divină. Credem că în viitor mulţi se vor îndrepta spre Bahá'u'lláh, ce a spus el despre artă, despre politică, despre educaţie, despre femei."

- Calendarul. Bahá'íi se conduc după un calendar propriu, în care Anul Nou debutează pe 21 martie şi sunt 19 luni de câte 19 zile. Anul nou administrativ începe pe 21 aprilie.

"De la început, omul a avut suflet, nu e o maimuţă la care s-a adăugat o opţiune de conştiinţă.''
Bahman Bahá'í

"Fiecare om poate ajunge la cunoaştere spirituală printr-o inimă sinceră. Nu există ierarhii între credincioşi.''
Romeo Bahá'í

„Slava lui Dumnezeu"

1863 este anul în care s-a născut religia Bahá'í. Atunci, nobilul iranian Mirza Husayan 'Alí care primise de la predecesorul său, Bab, titlul de Bahá'u'lláh („Slava lui Dumnezeu") îşi începe misiunea la Bagadad, în exil. Fiul său este 'Abdu'l-Bahá (foto).

Centrul Mondial Bahá’í din Haifa, Israel  p Foto: shutterstock

Dacă ţi-a plăcut ştirea, dă-ne LIKE pe Facebook AICI

Banner Adevărul Life
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite