INTERVIU Leonard Doroftei, boxer: „Am fost un amator în lumea profesionistă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cel supranumit „Moşu’“ retrasează graniţele unei cariere începută lângă liniile de tren din Ploieşti şi continuată ridicat pe braţe, sub aplauzele unei întregi ţări.

Naivi din fire şi cu imaginea din ring a unui Doroftei plin de sânge, ne-am fi aşteptat ca la întâlnirea cu fostul boxeur să dăm peste un gigant cu braţul tare ca fierul, iute ca oţelul, eventual uşor încruntat. În schimb, Leonard Doroftei e mic de înălţime. Când dai noroc cu el ai o uşoară senzaţie de irealitate, când îţi dai seama că palma ta o depăşeşte uşor pe cea a unui fost campion la box.

Te gândeşti, „Cum, Doamne, iartă-mă!, îi punea la pământ omul ăsta?". Doroftei iubeşte Ploieştiul, românii, pub-ul său şi familia. Ordinea corectă o puteţi stabili dumneavoastră. Prezenţa lui Caragiale prin oraş pare să-l fi molipsit: pentru el a povesti şi a râde sunt aproape sinonime. E haios, asta e clar, dar are şi o strălucire în privire, mai ales când povesteşte cât de greu i-a fost şi cum a reuşit. La finalul discuţiei ce urmează, Leonard Doroftei, fost campion la box, actual cârciumar, ne-a spus: „Sper să iasă bine articolul. Dacă nu, am pentru voi două croşee în sânge!". Iată, deci, cel mai bun interviu pe care l-am realizat şi, probabil, îl vom realiza vreodată.

„Weekend Adevărul": Hai să o luăm uşor. Cum era Ploieştiul pe vremea când erai copil?

Leonard Doroftei: Eu am fost un copil crescut la periferie. Era o fabrică de textile în spatele nostru, era Uzina „1 Mai", aveam teren de fotbal, ştrand. Aveai multe lucruri de făcut, să colinzi, să vezi. Tot prin spatele casei treceau liniile de tren care duc spre Buzău. Distracţia era să te urci în tren din mers. Sau aşteptam să vină ruşii, cu vagoanele lor de dormit, să ne aducă dulciuri, ţigări.

La şcoală cum erai?

Modest. Nu te întreba nimeni ce-ai învăţat, ce faci, dacă te-ai culcat devreme. Eu am avut o copilărie frumoasă, că am fost liber. Dar nu era nimeni să te ajute, să te înveţe. Nu poţi să prinzi totul din clasă.

Cum a apărut atracţia către box?

A fost întâmplător. Eram mai mulţi copii, am găsit o ţeavă de suflat cornete şi nu ştiam care s-o revendice. Am rămas eu cu un alt băiat, ne-am bătut bine şi cel care a câştigat a luat ţeava. Fratele celui pe care l-am bătut m-a văzut şi m-a întrebat: „Nu vrei să vii la box?". Aşa am ajuns la box în '84, în primăvară.

Ai tăi cum vedeau noua ta pasiune?

Până n-am venit acasă cu nasul roşu, mama n-a ştiut ani de zile unde mă duc. Tata murise cu mult timp în urmă.

Dar ai simţit chemarea pentru sportul ăsta?

Da. Uite, am trecut şi pe la lupte, şi pe la fotbal, dar aici am simţit că e locul meu. Mi-au plăcut şi luptele foarte mult, dar n-am avut bani să-mi plătesc cotizaţia, n-am avut bani de dressing. La fotbal, erau toţi copiii îmbrăcaţi, aranjaţi, parfumaţi. Eu n-aveam tenişi, n-aveam  ce-mi trebuia. La box, purtam aceeaşi pereche de tenişi cu care mă duceam la şcoală şi cu care mă şi jucam. De acolo, veneam cu buzunarele pline de „Scufiţa Roşie". Erau nişte ciocolăţele micuţe, ca un bănuţ, şi aveau o poleială cu Scufiţa Roşie pe ele. Desfăceai poleiala, o puneai pe mână şi ziceai că ai ceas.

Cum schimbă boxul adolescenţa unei persoane?

Pe mine m-a ajutat să-mi întăresc organismul. Am fost reumatic, n-aveam o pregătire grozavă. Bine, m-a ajutat foarte tare şi că n-am fumat. Am aprins o ţigară odată, dar nu mi s-a părut o şmecherie. Dar sportul m-a ajutat să-mi întăresc organismul, să învăţ ce înseamnă pericolul de a lovi. Până la 14 ani mă băteam des de tot. La orice colţ, oriunde, cu oricine. Nu făceam pasul înapoi.

Erai un bătăuş, cum se spune...

Am fost bătăuş, da, dar n-am fost tâmpit. N-am bătut pe nimeni degeaba. În schimb, dacă mă provocai, mă băteam, nu stăteam. Dar n-am dat niciodată în cineva mai slab decât mine. Boxul m-a ajutat foarte mult să-mi dau seama şi ce înseamnă pericolul.

Leonard Doroftei, fost campion la box, actual cârciumar



De fumat nu, de băut nu, cu femeile? Sunt domnişoarele mai atrase de pugilişti?

Nu am fost eu un crai mare, dar m-am descurcat. Aveam un statut în Ploieşti. Umblam, eram versat. Plecasem în Rusia, în Germania, cu blugi, cu tricouri, nu vedeai aşa pe toate drumurile.

Troc ca după Revoluţie...

Aduceam şi eu cafele şi dulciuri. Din Germania îmi aduceam baxuri de ciocolată, asta era nebunia mea. Cafea pentru mama şi ciocolată pentru mine.

Apropo de Revoluţie, cum te-a prins decembrie '89?

Am ieşit şi eu să văd, dar n-am fost printre cei care au strigat, care au instigat.

Hai să revenim la box. Care a fost primul premiu câştigat?

În '85, la primul turneu, la Câmpina. Se numea Cupa „23 August". Nu făceam pasul îna­poi, dădeam. În '86 am participat la primul campionat naţional. Şi iar am câştigat. Primul campionat, primul titlu. Cam aşa a fost evoluţia mea în box. De atunci am început să-mi fac bani singur, să produc. În decembrie '86 am ieşit pentru prima dată din ţară, în Rusia. Am zburat de la Bucureşti la Moscova, de la Moscova în Georgia. Era ceva... Când eram mic mă uitam pe cer şi nu visam niciodată că o să zbor cu avionul.

Ştiu că imediat după Revoluţie a existat un moment de cotitură în cariera ta.

Da, a fost o perioadă grea. În toamna lui '89, am boxat la naţionale, la seniori, pentru prima dată. Am fost dat învins. N-aveai loc de Dinamo, Steaua, cluburile mari. Or, eu veneam din provincie. Şi atunci a fost o perioadă în care m-am lăsat de box. Câteva luni.

A fost ceva premeditat sau ai luat decizia asta brusc?

Ce premeditat... Veneam de la Buşteni şi mergeam către Brăila, şi m-am dat jos din tren, nu m-am dus la naţionale.

Te-ai dat jos din tren?

Ce să fac? Era în anii '90, era democraţie! Toată lumea liberă, toată lumea visa, era veselă, era destinsă. Puteai să faci orice! Începuseră să apară mărcile, visam că mă duc la Timişoara să iau mărci mai ieftine de acolo, să le duc la Ploieşti. E, visezi când eşti copil.

Leonard Doroftei, fost campion la box, actual cârciumar



Ce a urmat?

A urmat că m-au dat afară de la muncă, m-au dat afară de la box. În caz că nu ştiţi, eram turnător formator (râde). Dar n-am lucrat niciodată în uzină. Ăştia m-au dat afară şi m-au trimis miner la suprafaţă. Noroc că a venit frate-meu cu livretul, în '91. A doua zi, cu toată mina lor, m-a luat direct în armată. Bam! Am stat două săptămâni în unitate, până am depus jurământul. Am văzut că nu-mi place, m-am antrenat şi m-am dus din nou în lotul naţional.

Cum a fost reprimirea?

M-am întors singur, am zis că nu vreau salariu, nu vreau nimic, vreau doar să fac box. După vreo două luni, am venit la sală şi m-au trimis la un campionat de tineret, pe la Târgu Jiu. Nepregătit, aşa, am câştigat. Boxul a fost în mine. Dar, da!, în anii '90 a fost o perioadă chiar nasoală.

Tu eşti credincios sau crezi mai degrabă că destinul şi-l mai face şi omul?

Cred în bulan în viaţă. Am ştiut să mă sui în tren când a trebuit. M-am dat şi jos din tren, dar am şi ştiut când să mă urc. Bulanul mi l-am făcut singur. Între bere şi un suc am ales sucul. Şi asta se întâmpla când eram la 20 de ani.

"N-am dat niciodată în cineva mai slab decât mine. Boxul m-a ajutat foarte mult să-mi dau seama şi ce înseamnă pericolul.''

"În decembrie '86 am ieşit pentru prima dată din ţară, în Rusia. Am zburat de la Bucureşti la Moscova, de la Moscova în Georgia. Era ceva... ''

"Am ştiut să mă sui în tren când a trebuit. M-am dat şi jos din tren, dar am şi ştiut când să mă urc. Între bere şi un suc am ales sucul.''

„Aici e Paradisul"

Văd că eşti foarte ataşat de România şi de oraşul natal, în special. Ai avut sentimentul de înstrăinare în Canada?

Sunt foarte mulţi români acolo, dar eu am vrut să fiu acasă, între români. Cu oameni cu care să râd, să glumesc. Nu ştiu câţi mai sunt aşa, să laşi paradisul şi să te întorci aici. Pentru mulţi, străinătatea e un paradis. Pentru mine, aici e. Aici mă simt eu bine. Mi-am făcut afacerea mea, am casa mea, muncesc pentru fiecare bănuţ. Poate de asta îmi şi merge bine şi nu am probleme. Aşa mă simt eu bine, să fiu între oameni.

Cum decurgea o zi normală în Canada?

Dimineaţa, la 6.30, trebuia să plec de acasă, la 7.00 începea antrenamentul. Mă întorceam acasă, dormeam, apoi antrenamentul de după-amiază. Veneam rupt după antrenament, după bătaie. Apoi, seara, cu copiii acasă sau mergeai la un mall, la un film, la un grătar cu românii, la un lac. Boring (n.r. - plictisitor)! Aici te mai strângi, hai să-l batem p-ăla, aici n-am nevoie de români, acolo aveam nevoie de ei.

Canadienii? Cum socializai cu ei?

M-au acceptat, m-au apreciat pentru ce-am făcut. I-am reprezentat în America. De la Interbox sunt cam singurul care s-a bătut în America şi a reuşit meciuri de titlu mondial. Bine, acum vine Lucian (n.r. - Bute). Cu Arturo Gatti nu mai aveam nicio miză. Mai fusesem campion. Când m-am bătut cu el, deja lucrurile mele erau în container. Nu visam la meci, eu visam să plec acasă. N-am mai avut nebunia de a atinge centura.

info



De cât timp aşteptai să te întorci acasă?

De când am venit în Canada ştiam că o să mă întorc. Chiar dacă între timp am obţinut cetăţenie - asta pentru că cei de la Interbox au depus actele pentru mine.

Ai o rutină înainte de meci? O superstiţie?

Mă tai cu lama (râde)! Munca, antrenamentul, asta e totul. Te simţi antrenat, ai forţă. Dacă nu eşti antrenat poţi să faci zece mii de mătănii, că iei bătaie de nu ştii cum să ieşi.

Cu ce erau diferite antrenamentele din Canada faţă de cele din România?

În Canada am cunoscut alte metode de pregătire, nişte mişcări noi. Mie, cum îmi place, le-am exersat foarte mult. Gândeşte-te că 10 oameni au 10 stiluri diferite de a merge, dar să se bată? Trebuie să ai pentru fiecare câte ceva. Stânga mai jos, dreapta mai tare, pac, la ficat! Pentru fiecare trebuie să ştii tactica. Iar asta trebuie s-o simţi, pentru că eu n-am studiat niciodată la televizor. N-am avut educaţia asta de acasă, cu televizorul. În schimb, am fost pregătiţi. D'asta, în primele reprize, până mă acomodam, era mai greu. Pe urmă, prindeam ritmul meciului şi scoteam din cunoştinţele mele. Mergea. Mai ştiţi cum arătam după meciul cu Raul Horacio Balbi? N-am fost pregătit special pentru el, nu ştiam cine e. Mi-a fost greu în primele reprize, până i-am prins ritmul.

Ai simţit o presiune suplimentară din momentul în care românii au început să se uite la meciurile tale? Deveniseşi un fel de erou naţional....

Presiune a fost până în momentul când am ieşit campion, când m-am bătut cu Paul Spadafora. Apoi am înţeles ce se întâmplă în lumea boxului. Dacă nu ai oameni tari în spatele tău, nu poţi face foarte mult, oricât de bun ai fi. De atunci, nu m-am mai concentrat pe antrenament, aveam şi o vârstă... Aveam 20 de ani în box în care am câştigat tot ce se putea câştiga.

Ştiai ce-o să faci când o să te întorci în România?

Mă gândeam că o să antrenez în lotul naţional. Dar mi-am dat seama că sunt încă agitat. Eu văd altfel, îmi place munca până la epuizare. Dacă ne punem la o treabă, e treabă. Dacă trebuie să duc pulsul la 200, păi acolo îl duc! Asta înseamnă! În lot trebuie să tragi de ei, să-i rogi, nu-şi văd de treabă, e o altă educaţie. Nu mai sunt generaţiile noastre. De asta şi Francisc Vaştag a făcut pasul înapoi, şi eu am făcut pasul înapoi. Copiii de acum nu mai au puterea pe care am avut-o noi. Ei fac asta numai pentru bani. Nu pot condamna pe nimeni, dar trebuie să înţelegem că mai trebuie să şi munceşti ca să obţii ceva.

"Copiii de acum nu mai au puterea pe care am avut-o noi. Ei fac asta numai pentru bani. ''

„N-am făcut şah, nu mă ascund după tablă"

Ce-ai făcut a doua zi când te-ai întors din Canada?

Am dormit.

Bine, atunci a treia zi?

Am dormit în continuare (n.r. - râde).

Resimţeai efectele renunţării la box?

Da, pentru mine au fost patru ani grei. Nu dormeam noaptea! Nu mai făceam efort, nu aveam de ce să dorm noaptea. A fost greu până m-am readaptat. E greu să renunţi, pentru că boxul e sportul care m-a ajutat să fiu cineva, să fac ceva, să trăiesc. Dintr-o dată, m-am simţit rupt de viaţă, nu mai ştiam ce să fac. Norocul meu e că am o soţie lângă mine care mă iubeşte, că am copii care mă iubesc şi m-au ajutat să trec peste toate.

Pe lângă valul de simpatie enorm din partea românilor, au fost şi oameni care au încercat să te tragă de partea lor, pentru capital de imagine?

Da, pe politică. Dar am spus direct: „Nu mă pricep!". În schimb, m-am implicat în campanii. Cu alcoolul în şcoli, cu violenţa, cu câinii vagabonzi. Am susţinut nişte lucruri frumoase. Nu m-am băgat în reclame la ţigări, la băutură.

LEONARD DOROFTEI



Nu te-a afectat deloc interesul mass-media? Nu credeai că, nu ştiu..., vor sta camerele pe urmele tale în continuu?

A, dar eram pregătit pentru asta. Uite, să-ţi zic cum a decurs primirea în România înaintea meciului cu Miguel Callist. Că tot s-a vorbit mult despre asta. Am venit aici când am făcut cântarul. De la aeroport m-au luat la televiziune, radio, hotel. La hotel trebuia să spun ceva, la sală să spun iar ceva, la ieşirea din sală să spun altceva. Pe urmă, iar: radio, ziare. Numai aşa a fost o săptămână, până am căzut în cap! Gândeşte-te că, timp de 20 de ani, de la sală mă duceam acasă şi de acasă la sală. Acum: opreşte la ziar, la televiziune, la nu-ştiu-care. Cum crezi că rezistă organismul? Plus că, înainte de a veni în România, noaptea am stat cu soţia la maternitate. A doua zi dimineaţa m-am dus la aeroport şi am venit în România. Eram obosit, eram stresat. Am spus că nu-mi e bine. Atunci m-am simţit exploatat, s-au şters pe picioare cu mine. Trebuia tot timpul să spun ceva, să fac ceva. Obosisem. Eram singur. „Miguel Callist s-a dus la moschee, ce-i transmiţi?" „Ce să-i transmit? Sănătate, lăsaţi-mă în pace!".

Dar nu era nimeni care să aibă grijă de tine, pe zona asta a relaţiei cu presa?

Ai mei erau prin alte părţi. Era prima dată când echipa mea vedea ce se întâmplă. Nu şi-au închipuit niciodată aşa ceva. Nu credeau că e de o asemenea importanţă venirea mea. Antrenorul mi-a zis la un moment dat: „Acum înţeleg de ce vrei să te întorci în România!".

Spuneai la un moment dat că mass-media a avut un rol important şi în umflarea disputei verbale dintre tine şi Lucian Bute. Mai crezi în asta?

Păi cum să nu cred? Şi americanii s-au luat de el. I-au zis: „Ce faci, îţi cauţi adversari în cimitir?". El chiar ştie să boxeze. Are calităţi grozave, dar mi se pare că se complace în atmosfera asta. În scandalul ăla mi-au sărit toţi în cap, doar pentru că am spus ceva în care credeam cu adevărat. Până şi Cristian Tudor Popescu mă luase la rost. Apoi au început celelalte poveşti: îmi băgaseră şi familia, că a vrut Bute să-mi ia nevasta... Zici că am făcut şah, că mă ascund după tablă şi vorbesc. Păi eu sunt boxeur, nu mă ascund. Dacă era aşa, nu mă duceam direct peste el? Şi azi multă lume crede că am ceva cu Bute. N-am nimic cu el, eu vorbesc despre calitatea unor meciuri. El e un boxeur foarte bun. Punct.

Regreţi ce ai declarat atunci?

Eu am spus de căzătura lui Mendy, că e de Oscar. Am fost răutăcios, dar aşa s-au văzut lucrurile. Poate că n-ar fi trebuit să spun eu lucrurile astea. Ăsta de acum, Carl Froch, ăsta o să fie un meci frumos, la care trebuie să ne uităm toţi. Va fi un meci de box. E primul meci de box adevărat pe care-l are, din punctul meu de vedere. Ştii care e greşeala mea? Eu, pentru că am muncit tot timpul să fiu printre cei mai buni, să rămân sus, am rămas cu ideea asta de top. Mie îmi place să văd cele mai frumoase meciuri, asta îmi place. Nu am nimic cu omul Bute, eu vorbesc despre meciuri. Să-i dea Dumnezeu sănătate, să-i meargă, să-şi facă bani!

Duci lipsa adrenalinei?

Mă mai duc la sală, mă mai joc cu copiii. Nu mă pot lăsa încă, deşi mă apropii de 42 de ani. Dar nu e nostalgie.

Ai simţit vreodată că ai fi putut să faci mai mult?

Probabil aş fi putut să fac nişte combinaţii mai frumoase, lucrate mai mult. În lupta de aproape mi-a plăcut să fiu profesionist. La lupta de aproape, acum, în momentul ăsta, poţi să-mi dai pe oricine că nu mi-e frică. O repriză mă descurc. Aşa m-am educat, eram obligat. Pentru mine, fiecare meci pierdut însemna sfârşitul. Sunt oameni care încă mai boxează cu 3-4 meciuri pierdute. Eu n-am fost aşa. Eram ca într-o competiţie. Am stat mulţi ani la amatori. Acolo, dacă pierdeai, ieşeai din competiţie. Am fost un amator în lumea profesionistă. 

"E greu să renunţi, pentru că boxul e sportul care m-a ajutat să fiu cineva, să fac ceva, să trăiesc. ''

"În lupta de aproape mi-a plăcut să fiu profesionist. La lupta de aproape, acum, în momentul ăsta, poţi să-mi dai pe oricine că nu mi-e frică. ''

Despre arta boxului

Afacerea cu pub-ul cum merge?

În fiecare seară e sâmbătă! Eu n-am privit numai partea financiară. Am vrut să fie atmosferă, să fie frumos. Fac mereu concerte aici, o să deschid şi sală pentru karaoke, cu scenă frumoasă, cu lumini. Acum - vezi peretele ăla din spate? - îl dau jos, fac mai mare, dublez spaţiul. Bag un biliard aici, în spate, bag un darts, un fusbal, în fiecare colţ - ceva din sport. (La televizor Mioveniul dă gol în meciul cu Gaz Metan Mediaş) Ia uite! A dat gol. Din foarfecă. Mioveniul, mă!

Cum vezi boxul românesc de astăzi?

Am un băiat calificat la Olimpiadă, sper să facă o figură frumoasă, să ia o medalie, să readucă din nou boxul în atenţia lumii. Avem copii, avem sportivi, avem antrenori.

Ce lipseşte?

Întrebaţi-l pe Rudel Obreja, preşedintele federaţiei. Eu nu pot să înţeleg, că aceleaşi condiţii le-am avut şi noi.

Copiii ăştia care se apucă acum de box cum ţi se par?

Ştii cum sunt copiii? Îi pui la muncă două-trei zile, îi munceşti, pe urmă nu mai vin. Copiii ăştia nu se antrenează cum o făceam noi. Astea-s vremurile. (La televizor, Gaz Metan Mediaş egalează) A egalat şi Gaz Metan Mediaş. Cristi Bud l-a dat?

Câte kilograme ai acum?

86.

Câte aveai când ai terminat.

(n.r. - râzând) 63 jumate'.

Ai vreun boxeur favorit?

Am văzut prea puţine meciuri când eram copil. Dar Muhammad Ali înseamnă mult pentru mine. El a făcut artă din bătaie.

Dar filmul „Raging Bull", al lui Scorsese l-ai văzut?

Ăla cu De Niro, nu? L-am văzut, dar nu e chiar aşa. Există agitaţia pe care o vedeţi cu ziarişti, cu presă, dar totul are limite, bun-simţ. Totul e organizat, nu te ia nimeni din casă.

Ce film românesc îţi place cel mai mult?

A, clar, la BD m-aş uita tot timpul. Am clienţi care vin şi vorbim numai cu replici din BD.

Una din două

- Comedii sau filme de acţiune? Acţiunea.
- BUG Magia sau Paraziţii? Mafia.
- Rocky I sau Rocky II?  I, că e mai credibil. Din II a început ţărăneala.
- Croşeu sau upercut?  Croşeu
- La cap sau la ficat? La cap.
- Antrenor sau boxeur? Antrenor.
- Fast food sau mâncare vegetariană? Mai bine fast-food.

CV

- Pugilist la 14 ani
- Numele: Leonard Dorin Doroftei
- Data şi locul naşterii: 10 aprilie 1970, Ploieşti
- Starea civilă: Căsătorit şi are trei copii
- Cariera:
- A început să boxeze la vârsta de 14 ani, la clubul Prahova Ploieşti. A fost dublu campion naţional la juniori între anii 1986 şi 1988. În 1992, 1993, 1994, 1996 şi 1997 a obţinut titlul naţional şi la seniori.
- Palmaresul său mai cuprinde titlul de campion mondial, câştigat în 1995, şi titlul de campion european, în 1996 şi 1997.
- Din 1997, după 239 de victorii şi 15 înfrângeri, Dorof­tei trece la profesionişti şi semnează cu clubul canadian Interbox. La 5 ianuarie 2002, devine campion mondial, învingându-l pe argentinianul Raul Balbi.
- Se retrage din box în 2003, după anularea meciului cu Miguel Callist, din cauza probei cântarului.
- Locuieşte în: Ploieşti

INFO
Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite