Dragostea pe aripile vântului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioana Capanu şi Adrian Posteucă au trăit o liniştită poveste de dragoste, începută pe versurile formaţiei Depeche Mode şi rămasă undeva, în Ţara Surâsului, Thailanda.

Ioana Capanu (30 de ani) şi Adrian Posteucă (30 de ani) au ales un drum simplu şi frumos, o cale aşa cum o linie este o linie, fără grosime, dar care există şi nu are capăt. Nu s-au cunoscut în caleşti şi nici n-au dat bice dragostei lor. Ea nu i-a trimis scrisori parfumate, şi nici el nu i-a dat telegrame. Totuşi, au înţeles că cea mai mare problemă o au oamenii atunci când cred că au ceva de pierdut. Au câştigat, deci, o poveste specială cu jeleuri, flori, sare de mare, două verighete şi o lună de miere aproape calendaristică!

Ioana îl cunoştea pe Adrian de pe ecranul televizorului său din sufragerie - era un tânăr şi charismatic reporter, spontan şi foarte haios. Adrian o ştia pe Ioana din redacţia revistei la care lucra - era o jurnalistă sprintenă şi cu ochii mari, care zâmbea frumos. Erau doi jurnalişti grăbiţi şi mereu ocupaţi, cum sunt toţi jurnaliştii, şi, oricât i-ar fi pus meseria faţă-n faţă, n-aveau vreme pentru mai mult de două ocheade sau câteva vorbe fugare, or arareori acestea sunt de ajuns.

Acolo, în braţele lor

Altfel s-a întâmplat însă într-o zi călduroasă din iunie, în 2006 - în vremurile acelea, dacă le mai ştiţi, când ziarele se tipăreau mai mult pe hârtie, iar revistele nu se citeau doar de la prieteni. Îi trimiseseră redacţiile din nou în acelaşi loc, să obţină acreditări pentru concertul formaţiei Depeche Mode. Se ştiau din priviri şi, uşor, au început să-şi vorbească, de aiurea, despre meseriile lor tumultuoase,muzică şi despre vreme. Urmau să meargă singuri la concertul de pe „Lia Manoliu" în ziua următoare, aşa că n-a fost greu să cadă la învoială: se vor găsi la conferinţa de presă şi, de acolo, vor urca în tribune, să-i urmărească pe Dave Gahan, Martin Gore şi Andrew Fletcher. Ioana a ratat însă conferinţa de presă, l-a ratat şi pe Adrian, aşa că s-a aşezat, stingheră, în tribune, printre spectatorii neliniştiţi.

„La un moment dat, am văzut pe cineva, jos, pe teren, agitând din mâini. Nu ştiu cum m-a remarcat printre zecile de mii de spectatori - au fost 70.000! - de pe acel stadion imens", se miră Ioana. „Am coborât, am stat amândoi pe gazon, am vorbit, am râs, a trecut timpul. Aveam sentimentul că ne ştim de-o viaţă." Erau şi cuvintele necesare, deşi tot ce voiau, tot ce aveau nevoie, era acolo, în braţele lor.

Ioana şi Adrian s-au întors în redacţiile lor agitate cu un număr de telefon în plus în agendă şi, poate, cu refrenul melodiei „Freelove" în gând. A mai încercat Adrian, cu un SMS, cu un telefon, să mai bea un ceai cu Ioana, dar nu s-au sincronizat, s-au mai şi păcălit, n-au mai returnat apelurile, au mai uitat, oricum, nu s-au mai întâlnit. „Cred că vreo lună ne-am tot dus cu zăhărelul. A reuşit însă să mă convingă să plecăm împreună tot la un concert, la Him, la Sibiu. Eu i-am spus să mergem şi la Timişoara, la Shakira", îşi aminteşte Ioana. Şi, aşa, un weekend întreg, s-au plimbat prin România, să asculte „Poison Girl" şi „Whenever, Wherever" şi, eventual, să ridice mâinile sus.

Ioana şi Adrian au prins inimă pe gazonul din Balcic



Caseta de catifea

Aşa, pe ritmuri de rock, latino sau ce vor mai fi cântat atunci, că, oricum, nu prea mai conta, Ioana şi Adrian au simţit acel fior, emoţia aceea care rămâne mereu în minte, oricâte ar mai veni apoi. Nu ne-au spus, însă suntem siguri că s-au ţinut de mână.

Au trecut apoi zile după zile, Ioana şi Adrian s-au mutat împreună, s-au separat şi iar s-au mutat împreună, şi-au mai zâmbit, au râs şi şi-au făcut griji - îşi mai aduc aminte şi acum de nişte întâmplări de care mai râd, că aşa e viaţa, o panoramă. „Eram certaţi la un moment dat şi el m-a sunat, nu mai ştia ce să facă să ne împăcăm. M-a cerut de nevastă la telefon! «Niciodată nu o să mă mărit cu tine! E o absurditate, să mă laşi în pace!»", i-a spus Ioana, că era furioasă şi nu ştia. S-au împăcat, fireşte, au mai adunat poveşti şi întâmplări şi-or să mai adune.

Ioana şi Bogdan au prins inimă pe gazonul din Balcic



Pe nesimţite, cum trece timpul, a trecut şi pentru ei, nu i-a iertat, însă, la un moment dat, într-o dimineaţă aproape banală dintr-un hotel de departe, tocmai din Cipru, Ioana s-a răzgândit: Adrian stătea în genunchi în faţa patului în care ea tocmai deschisese ochii, avea în mână o casetă căptuşită cu catifea şi nelinişte în gânduri. Era septembrie, în 2010, iar Ioanei nu i s-a mai părut nimic
absurd.

"Niciodată nu o să mă mărit cu tine! E o absurditate, să mă laşi în pace!''
Ioana Capanu

O lună de miere aproape calendaristică

Să organizezi o nuntă e treabă grea şi, ca să o mai faci şi specială, să se scrie articole de ziar despre ea, trebuie să te pricepi bine! Ioana Capanu şi Adrian Posteucă nu s-au priceput deloc şi, la început, părea că nimic nu le iese aşa cum ar fi trebuit: preţurile restaurantelor erau prea mari, locurile nu erau primitoare, rochia nu era gata, la fiecare probă îi plesnea fermoarul, data nu era potrivită pentru localuri - nu mai ştiau cum s-o scoată la capăt!
Cum, necum, cu ajutor de la prieteni, cu sfaturi de la cunoştinţe, cu puţin noroc şi cu mai multă intuiţie, ca un puzzle cu multe piese, au reuşit însă să organizeze ceremonia şi petrecerea în oraşul Balcic din Bulgaria, la o aruncătură de băţ de malul mării - pe iarba verde care a fost cândva a Reginei Maria. 

Cu o zi înainte de eveniment, într-o vineri, primii invitaţi care ajunseseră deja în staţiune au devenit, fără să se aştepte, subiectul unui amplu reportaj făcut de o televiziune românească în căutare de subiecte noi la finalul lui august 2010 - „Românii care trec graniţa să mănânce scoici", au conchis reporterii şi au plecat. 

INFO

Sâmbătă dimineaţa. La hotelul din Balcic - agitaţie şi emoţii, ceremonia începea la ora 17.00, nu mai era timp de pierdut. „Eu şi soţul meu am plecat la un alt hotel. Dimineaţa am stat la plajă, am făcut şi o baie, am băut cocktailuri şi ne-am relaxat", povesteşte amuzată Ioana. La ora cuvenită, s-au întors pe iarbă, în maşini de golf şi îmbrăcaţi cumsecade, să-şi spună că vor rămâne împreună şi la bine, şi la rău. Adrian purta un costum albastru şi pantofi mov şi nu era nimeni în lume ca mireasa lui - ruptă era din cer şi mândră ca o stea!



Seara, lasere verzi şi briza răcoroasă a mării anunţau începutul unei petreceri explozive. După valsul mirilor - Frank Sinatra - „I've Got You Under My Skin" - festivitatea a continuat fără muzică populară, fără dansul găinii, pinguinul, periniţa, braşoveanca, sârbe sau alte obiceiuri vechi. Doar cu voie bună şi, evident, cu alte surprize: după tăierea tortului, mirii au apărut în costum de baie, ca să inaugureze cum se cuvine piscina hotelului. „A-nnebunit mireasa", spuneau invitaţii şi spunea şi Ioana, că nu era departe de adevăr.

După o astfel de petrecere se cuvine însă o lună de miere cel puţin la fel de specială, însă Ioana şi Adrian s-au întors la serviciu, în redacţii, să povestească despre alţii, nu despre ei. N-au renunţat la concediul lor de proaspăt căsătoriţi şi, în luna decembrie, au plecat. Direcţia: Bucureşti - Singapore - Kuala Lumpur (Malaezia) - Insulele Koh Lipe (Thailanda) - Insulele Phi Phi (Thailanda) - Bangkok (Thailanda) - retur.

INFO

21 de zile au stat Ioana şi Adrian în Orientul Îndepărtat, în Ţara Surâsului (Thailanda), cu elefanţi, tigri, mâncare ciudată şi obiceiuri aparte. „Nu prea a fost o lună de miere idilică, nu am stat locului deloc", spune Ioana şi n-avem decât să o credem. Ioana şi Adrian s-au întors în redacţii, cu gândul la jeleurile lor, la piscina din Balcic şi la răsăritul din Kuala Lumpur. „A fost un an minunat", crede Ioana şi are dreptate să creadă aşa.

"După cununia civilă, cu o lună înainte de nuntă, am făcut un „Tea party", cu cheese cake, limonadă, am avut şi o maşină de făcut balonaşe. Buchetul de la petrecere a fost din jeleuri. ''
Ioana Capanu

Cum a sărbătorit Ioana 30 de ani

„Era 11 ianuarie, ziua mea. Era o zi ciudată, eram în şlapi, în Bangkok, în China Town şi mâncam pe stradă. Nimic nu semăna cu ceea ce ştiam eu. Am mers la hotel, la etajul 80, la restaurantul de pe acoperiş. La un moment dat, apar trei thailandezi, cu o felie de tort, şi încep să cânte «Happy Birthday!» (n.r. - „La mulţi ani!"). Superb!"

Oracol de nuntă

- Locul naşterii: Ea - Bucureşti, El - Târgovişte
- Prima întâlnire: concertul Depeche Mode de pe stadionul „Lia Manoliu"
- Cererea în căsătorie în septembrie 2010, în timpul concediului în Cipru
- Locul şi data nunţii: Balcic, Bulgaria, 22 august 2011
- Numărul invitaţilor la nuntă: 50
- Dansul mirilor: Frank Sinatra - „I've Got You Under My Skin"
- Tortul miresei: Blat integral cu ciocolată albă şi fructe de pădure
- Luna de miere: 21 de zile, în Singapore, Malaysia şi Thailanda

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite