Daniel Dăianu: „Aderarea ne-a găsit cu WC-ul în curte”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Daniel Dăianu spune că economia rurală este considerabil mai mare la noi decât în alte ţări
Daniel Dăianu spune că economia rurală este considerabil mai mare la noi decât în alte ţări

Economistul Daniel Dăianu spune că întâlnirea nefericită dintre consumul fără investiţii din România şi criza fără egal a capitalismului de până acum ne-au adus în situaţia critică de astăzi. Plaja nefiresc de mare a economiei de subzistenţă, încurajarea consumului şi neglijarea investiţiilor sunt principalele cauze ale traiului din ce în ce mai greu pe care-l duc românii. Nu producem mare lucru, depindem în privinţa ex

Daniel Dăianu, fost ministru al Finanţelor, s-a aşezat în această săptămână „La masa Adevărului" pentru a vorbi despre starea în care ne-a prins criza şi despre ce ne aşteaptă de acum încolo.

Anul viitor nu va fi mai bun decât cel în curs, dar avem şanse să oprim declinul dacă, printre alte măsuri, vom imprima un ritm mult mai intens procesului de absorbţie a banilor europeni. Rândurile ce urmează nu sunt altceva decât o radiografie corect făcută economiei româneşti, motiv pentru care vă invităm să aflaţi cum stăm din acest punct de vedere.

CARTE DE VIZITĂ

-S-a născut la 30 august 1952, la Bucureşti.
-Este doctor în economie al A.S.E. Bucureşti (1988) şi profesor universitar la SNSPA.
-Este membru corespondent al Academiei Române (din 2001).
-A fost cercetător invitat şi profesor la o serie de universităţi europene şi americane de prestigiu.
-A fost economist-şef al BNR (1992-1997).
-A fost ministru al Finanţelor (1997-1998).
-A fost europarlamentar PNL (2007-2009).
-Ultima carte: „Which way goes capitalism" („Încotro merge capitalismul"), CEU Press, 2009.

Citiţi şi: Daniel Dăianu:„E nevoie de lege marţială împotriva evaziunii“

„Noi nu am avut o diasporă consistentă"

Adevărul: Care este „păcatul originar" al economiei româneşti? Ce a determinat lanţul de erori care ne-a adus în situaţia de astăzi?

Daniel Dăianu: Aş spune că este vorba despre o stare de subdezvoltare a României, care a avut şi are trimiteri în sfera politică. Aici localizăm şi incapacitatea de a formula politici şi de a le duce la îndeplinire. La momentul 1989 aveam o stare a economiei considerabil inferioară unor structuri din ţările învecinate, fost comuniste. Vedeţi, când se judecă relaţia dintre o ţară şi instituţiile finanţatoare, frecvent vine în discuţie aşa-numita „stăpânire intelectuală a politicilor" - capacitatea de a stăpâni din punct de vedere intelectual politici publice. Dar nici aceasta nu este suficient pentru că, de pildă, America Latină excelează prin economişti cu doctorate la universităţi de prestigiu din SUA. În posturile ministeriale de acolo întâlnim deseori foşti lucrători la Banca Mondială şi la FMI. Firesc, se naşte întrebarea: „De ce durează aşa de mult ca lucrurile să se aşeze?" Deşi avem şi istorii de succes acolo...

Brazilia, spre exemplu...

Da, Brazilia, Chile - deşi nu fac parte dintre cei care au adus numai elogii „băieţilor de la Chicago". Aceste state au avut capacitatea de a regândi autonom politici, fapt ce le-a permis să negocieze, să-şi impună puncte de vedere atunci când acestea au fost întemeiate. Subdezvoltarea noastră faţă de vecinii proximi, imaginea mai puţin bună pe care am avut-o, ca şi incapacitatea devenită aproape congenitală de a aplica politici, toate acestea, şi-au spus cuvântul. Ungurii şi polonezii au apelat şi la diaspora lor, extrem de consistentă. Aşa ajungem şi la stalinismul târziu practicat în România. Noi nu am avut posibilitatea de a recurge la serviciile unor oameni dispuşi să se întoarcă în ţară pentru o perioadă de timp sau pentru totdeauna.

Oamenii aceia ar fi putut face măcar lobby pentru România, acolo unde se aflau...

Da, însă eu nu mă refer în principal la lobby. Ştiţi cum este: brazda se dă în ţară, nu în străinătate. Şi lobby-ul este important, însă esenţial este să „sfinţeşti" lucrurile în ţară. Alţii au putut recurge la oameni din diaspora. Nu neapărat ca o practică generalizată, dar ca o resursă care, în anumite momente foarte dificile când trebuie să pui „sămânţă" şi când ai nevoie de plombe critice, îţi stă la dispoziţie. Noi nu am fost în stare de aşa ceva... S-a creat şi o „dependenţă de pârtie" în cazul nostru - unii vecini au avansat mult mai iute decât noi şi nu au cunoscut două căderi economice în deceniul trecut. Toate ţările aflate în tranziţie au cunoscut, în primul deceniu, ceea ce s-a numit „depresiunea transformaţională". A fost o cădere între anii '90 - '93 - Polonia, Ungaria, fosta Cehoslovacie au cunoscut această cădere, în timp ce noi am mai trecut printr-o perioadă foarte grea, alături de Bulgaria, în perioada '97 - 99'. A fost mai mult decât recesiune, o cădere economică de mare amploare. „Dependenţa de pârtie" a fost demonstrată şi de inflaţia foarte înaltă, ani la rând. Eram socotiţi drept o ţară incapabilă să-şi reducă inflaţia.

"Subdezvoltarea noastră faţă de vecinii proximi, imaginea mai puţin bună pe care am avut-o, ca şi incapacitatea devenită aproape congenitală de a aplica politici, toate acestea, ne-au adus aici unde suntem azi."



„Clasa de mijloc este mai greu de manipulat"

Nu cumva interesul politic imediat se face vinovat de prelungirea acestor perioade de cădere economică în România? Vecinii noştri au părut mai coerenţi...

Diferenţe au existat între politicile economice ale statelor din Est şi este de notat că dintre ţările foste socialiste unele au mers mult mai iute decât noi. Fosta Cehoslovacie, de pildă, nu a aplicat aceleaşi politici ca şi Polonia. Polonia a avut o terapie-şoc, în timp ce în Cehoslovacia s-a exercitat un control asupra unor preţuri de bază... Lucrurile sunt mai complicate deci. Diavolul este în detalii. Nu trebuie să aplicăm distincţii de genul „unii au tăiat coada pisicii imediat dovedind că nu sunt comunişti, iar alţii nu au făcut-o şi au dovedit că sunt criptocomunişti". Eu am o altă interpretare din acest punct de vedere. Nu omiteţi că FMI şi Banca Mondială au recunoscut că au subestimat foarte mult, în strategiile pe care le-au recomandat ţărilor, aspectele de natură instituţională, handicapul de natură structurală. Nu au înţeles, de pildă, originea arieratelor în economie. Eu am şi scris, de altfel, un studiu - publicat de FMI în 1994 - în care încercam să explic natura structurală a arieratelor. Le vedeam precum anticorpi - atunci când sugrumi emisiunea de monedă, arieratul, care este un credit sălbatic, o pseudo-monedă, protejează „organismul" de o „agresiune". Lipsa de lichiditate este percepută de întreprindere ca o „agresiune". Şi atunci, dacă nu este plătită, întreprinderea nu plăteşte nici ea. Aşa asistăm la o epidemie a arieratelor în sistem. Acest lucru se întâmplă şi astăzi. Necesarul de ajustare este atât de mare încât se generalizează această conduită şi aceasta nu numai la noi.

Economistul Daniel Dăianu

Vecinii noştri experimentaseră o serie de reforme înaintea noastră...

Aşa este. Ungaria a avut comunismul de tip gulaş, Polonia a avut o agricultură necooperativizată, o biserică disidentă şi acolo nu puţini au realizat că este o chestiune de timp până se va prăbuşi sistemul. Un alt aspect subestimat de către organismele internaţionale - cultura industrială. Noi avem o populaţie de fabrică de primă generaţie, formată din foşti ţărani, în vreme ce în Cehia şi în Polonia sunt lucrători industriali de două, trei generaţii. Şi cultura industrială contează! De aici pleacă şi cultura politică a oamenilor fiindcă după mine este o înlănţuire. Este şi o expresie a modului în care s-au croit formaţiunile politice şi a modului în care s-a croit procesul politic - oamenii mai citiţi, mai autonomi prin îndeletniciri au şi o altă conduită atunci când se votează. Clasa de mijloc are o altă atitudine când vine vorba de vot şi este mai greu de manipulat. Omul care citeşte mai mult, omul care este informat, are o altă înţelegere asupra vieţii şi asupra posibilităţilor pe care i le oferă democraţia.

"Oamenii mai citiţi, mai autonomi prin îndeletniciri au şi o altă conduită atunci când votează."

„Avem 40% din populaţie cu WC-ul în curte"

Avem vreun plan anticriză sau suntem în derivă? Cum percepeţi situaţia actuală?

Pentru a judeca existenţa sau conţinutul unui program anticriză trebuie să înţelegem originea situaţiei economice foarte dificile din ţară. Pe de o parte, avem vulnerabilităţi ale economiei noastre, care ţin de un model de creştere cu slăbiciuni majore. Aici putem evoca dependenţa masivă de importuri şi deficitele externe mari - care nu sunt neapărat rele în măsura în care intrările de capital înseamnă dezvoltarea capacităţii productive. Adică alocarea resurselor să se facă astfel încât să ai o producţie din ce în ce mai mare de bunuri uşor exportabile sau care pot acoperi nevoia internă. Din acest punct de vedere există o diferenţă mare între România şi Polonia, în defavoarea noastră. Polonezii, ca şi noi, au o pondere relativ mai mică a exportului şi a importului în PIB faţă de alte ţări; de aici şi teza potrivit căreia aceasta ar permite Poloniei să reziste mai bine la intemperiile aduse de criză. Se spune că aşa economiile sunt mai robuste. S-a văzut că noi nu am avut robusteţe, în vreme ce economia Poloniei a avut. De ce? Pentru că producţia poloneză este, în general, de o mai bună calitate şi acoperă mult mai bine nevoile interne decât producţia noastră.

Aşa ajungem la „păcatul originar" al economiei româneşti...

În plus, noi am avut o creştere economică mânată în largă măsură de consum şi mai puţin de investiţii. Am avut un consum ce a avut la bază îndatorarea. Adesea - mă refer la mediul corporatist - a fost vorba despre îndatorare pe termen scurt şi în valută. Nu trebuie să neglijăm aici rolul jucat de băncile străine care au fost într-o bătălie permanentă pentru a avea o nişă cât mai mare din piaţă. Asta exprimă o slăbiciune a economiei noastre, combinată şi cu alte slăbiciuni de genul administraţiei publice subperformante în ceea ce priveşte modul în care utilizează resursele. Se vede şi în încasările bugetare foarte scăzute, fără echivalent în Uniunea Europeană. Suntem singura ţară unde încasările bugetare sunt atât de mici, în jur de 30% din PIB.

În ultimii 20 de ani am stat mereu foarte prost la capitolul colectare...

Contează aici şi faptul că economia rurală este considerabil mai mare la noi decât în alte ţări. Până şi în Bulgaria economia rurală are mai multe trăsături de modernitate. La noi, agricultura este încă primitivă. Îmi spunea cineva o chestiune extrem de adevărată, care are mai multe înţelesuri: noi avem 40% din populaţie cu WC-ul în curte. Să nu uităm că aşa a intrat România în Uniunea Europeană! O altă explicaţie ţine de context - criza unui anume tip de capitalism care invalidează evoluţia sistemului de intermediere financiară în ultimele decenii. Ceea ce este mai nefast pentru Europa şi pentru SUA este că, după căderea comunismului, am asistat la o glisare, la o redistribuire a puterii economice către Asia. Din ce motive, n-are rost acum să discutăm... Experienţa arată că această criză nu are cum să nu lase sechele numeroase, de adâncime şi cu rezilienţă. Prin urmare, impactul va fi sever. Această întâlnire a crizei fără egal, a unui tip de capitalism, cu slăbiciunile majore ale economiei noastre explică situaţia în care ne aflăm. De aici putem să tragem concluzii despre ce ar trebui să fie un program de criză şi un program de reconstrucţie.

Care sunt concluziile?

O componentă primă este ceea ce au subliniat şi voci de la Banca Naţională: trebuia să răspundem la situaţia foarte critică de la sfârşitul lui 2008. Atunci, îngheţarea lichidităţilor pe pieţele financiare, în condiţiile în care aveam deficite externe mari, grad înalt de euroizare şi în condiţiile dominării sectorului bancar de către grupuri străine, putea să conducă la o deteriorare a situaţiei financiare care să genereze o cădere fatală a economiei. Aici trebuie să reţinem că, în bună măsură, rezervele Băncii Naţionale nu sunt propriu-zis ale BNR...

Sigur, ele aparţin băncilor comerciale...

Da; ele aparţin şi băncilor comerciale. De aici şi nevoia unui împrumut de la FMI.

"Noi avem 40% din populaţie cu WC-ul în curte. Să nu uităm că aşa a intrat România în Uniunea Europeană!"



„Am eşuat în absorbţia fondurilor europene"

Era obligatoriu să ne împrumutăm de la FMI?

Împrumutul a fost necesar. Am sperat să nu fie nevoie, dar am văzut îngheţarea pieţelor financiare, faptul că era de anticipat o cădere a producţiei care s-a şi întâmplat. Implozia sectorului privat a cauzat o explozie a deficitului bugetar care trebuia finanţat într-un fel sau altul şi pe pieţele externe nu era de imaginat o finanţare în asemenea condiţii. Se putea numai de pe piaţa internă, pe baza unui aranjament între grupuri bancare ce operează în România şi autorităţile statului. Acest aranjament a implicat o eliberare de rezerve obligatorii care să permită băncilor să finanţeze deficitul bugetar. A doua componentă cheie care, din păcate, a lipsit o reprezintă absorbţia de fonduri europene. Pot să vă spun că, într-o discuţie cu Jeffrey Franks, în februarie 2009, am subliniat că, fiind de anticipat o cădere majoră a producţiei în noile ţări intrate în UE şi neexistând posibilitatea aplicării unui activism bugetar de tipul celui german sau francez, singura modalitate de a găsi un antidot la efectele unei căderi economice este o absorbţie mult mai intensă de fonduri europene. De aici şi nevoia unei relaxări de natură procedurală din partea Comisiei Europene şi a unor eforturi din partea ţărilor interesate să absoarbă fonduri. Din nefericire, noi am eşuat aici.

Pentru asta îţi trebuie oameni interesaţi în atragerea de fonduri europene...

Eu nu vreau să intru în detalii... Programul anticriză care a fost pus la punct de către România şi instituţiile finanţatoare, în opinia mea a păcătuit prin faptul că nu a pus într-o zonă de prioritate , alături de consolidarea fiscală şi reformele structurale, absorbţia fondurilor europene. Noi trebuia să susţinem cererea agregată. Nu am avut această piesă în tablou fiindcă, în timp ce la nivelul UE se vorbea despre programe coordonate, în ţări precum cele baltice, în România şi în Bulgaria s-a vorbit despre consolidare fiscală. Adică despre măsuri care, fără compensare prin fonduri europene, pot accentua recesiunea. Mai târziu s-a înţeles pericolul unui cerc vicios, când a izbucnit criza şi în Uniunea Monetară. Primele ţări care au fost lovite de această vrie a măsurilor de austeritate au fost cele pentru care consolidarea fiscală a devenit piesă centrală. Fiind încă în Parlamentul European, am pledat pentru ca fondurile europene să devină o componentă centrală a programelor de ajustare. Dacă asa s-ar fi întâmplat, Comisia Europeană, FMI şi Banca Mondială n-ar fi aşteptat să vină luna august 2010 pentru a constata că, absorbind puţin, programul de ajustare este vulnerabilizat.

Asta nu demonstrează cumva că absorbţia fondurilor europene nu a prea interesat pe nimeni în România?

Aceasta arată că programul anticriză a avut un minus important. Este drept ca oficialii europeni şi cei de la FMI nu au anticipat anvergura căderii producţiei. Prima formă a programului de stabilizare fiscală nu vorbea despre 7% cădere economică. S-a vorbit de un 4%. Iniţial se vorbea chiar despre 2,5%. În al doilea rând, oficialii europeni nu au pus accentul pe contracararea efectelor. Aşa am pierdut mult timp.

În mediile puterii de la Bucureşti nu prea s-a auzit vorbindu-se despre aşa ceva...

Au fost şi membri ai Guvernului care au vorbit despre asta. Eu nu vreau să arăt cu degetul acum, ci să spun că programul anticriză trebuia construit mai rotund, pentru a nu fi pro-ciclic. Inclusiv finanţatorii externi trebuiau să facă aceasta. Programul trebuia să impună condiţionalităţi şi în materie de absorbţie de fonduri europene. Deci răspunderea pentru acest program nu este numai a autorităţilor din România.

Răspunderea este împărţită.

Din punct de vedere conceptual da, în opinia mea! Toate părţile implicate ar fi trebuit să fie în alertă în privinţa căderii probabile a producţiei. Atunci când şi-au dat seama de marile probleme ce pot apărea în domeniul financiar-bancar, s-a recurs la iniţiativa de la Viena.

Înţelegerea cu băncile comerciale...

Tot aşa trebuiau să-şi imagineze problema absorbţiei de fonduri europene, aceasta fiind una acută. Acum ne dăm de ceasul morţii. Pe de altă parte, trebuia să găsim o posibilitate de a disocia consolidarea fiscală de finanţarea unor programe mari, de finanţarea infrastructurii. Poţi avea consolidare fiscală de amploare, dar poţi să nu mai ai resurse pentru cofinanţare. După mine, aceasta este o carenţă de principiu la nivelul Comisiei Europene. Ironia este că, în septembrie, Barroso a vorbit în Parlamentul European despre utilitatea unor proiecte mari la nivelul UE pentru a combate efectele crizei.

"Programul anticriză nu a fost construit cum se cuvine (...) Acesta trebuia să impună condiţionalităţi şi în materie de absorbţie de fonduri europene."

Daniel Dăianu



„Criza e un război în vreme de pace"

Cât cântăreşte evaziunea fiscală în starea de lucruri din România?

Mult! Eu pledez pentru un regim cvasicazon în acest domeniu. În opinia mea, această criză echivalează cu un război în vreme de pace. Ca la război, trebuie să fii mult mai riguros în ceea ce priveşte lanţul de comandă, trebuie să fii mult mai drastic şi mai sever cu abaterile de la reguli, de la proceduri, de la disciplină. Asta nu înseamnă să încalci regulile democraţiei, să ne înţelegem! Aici este vorba despre onestitate, despre disciplină şi despre responsabilitate. În vremuri de restrişte, viaţa oamenilor este mai ameninţată decât în vremuri obişnuite. În asemenea circumstanţe, evaziunea fiscală, care este o boală de sorginte mai veche în istoria postcomunistă a României, trebuia tratată altfel. Tocmai pentru că această criză nu are echivalent! Am avut, într-adevăr, „depresiunea transformaţională" din primii ani ai tranziţiei, dar această criză a lovit populaţia ca o măciucă.

De abia oamenii se obişnuiseră cu un ritm de viaţă.

Da, de abia se obişnuiseră cu un ritm de consum. Aşteptările erau altele, intrasem în Uniunea Europeană şi dintr-o dată a izbit criza.

Daniel Dăianu

S-a greşit în perioada 2004-2008, lăsându-se consumul liber?

S-a stimulat mai mult consumul decât producţia. Însă nu numai Guvernul României este responsabil, ci şi reguli de funcţionare a Uniunii Europene - liberalizarea prematură a contului de capital, faptul că am avut grupuri bancare ce, în expansiunea creditării cu 30-40% pe an, au văzut reţeta succesului sine die pe pieţele Europei Centrale şi de Est, neglijând riscurile sistemice; de asemenea, faptul că n-a mai existat nicio fărâmă de politică industrială - poate şi din pricina logicii implacabile a respingerii asistenţei de stat. Eu nu sunt de acord că nu mai este nevoie de politici ale statului în privinţa orientării resurselor. Ţările cu economii puternice in Uniunea Europeană, pe cale directă sau indirectă, practica politici industriale.

Germania, de pildă...

Da, Germania este puternică şi prin politica sa industrială. La fel şi Franţa, etc. Aici nu trebuie să fim naivi. Uniunea Europeană aduce laolaltă ţări mai mari şi mai mici, economii puternice şi economii slabe. Asta se vede nu numai în instanţele unde se iau decizii importante la vârf, ci şi în politicile publice la nivel european şi în politicile impuse ţărilor membre. Liberalizarea prematură a contului de capital a condus la intrări masive de capital speculativ şi la o alocare relativ defectuoasă a resurselor în sistem. Responsabilitatea nu este de pus numai pe umerii autorităţilor române care poate că au fost furate de înălţimea cifrelor de creştere economică, de faptul că se forma o clasă mijlocie, că erau semne ale unei prosperităţi de mult visate.

Trezirea la realitate a fost foarte dură...

La fel şi întoarcerea în timp. Această criză financiară a devenit una economică profundă, în cazul nostru invalidând un model de creştere economică. Acest lucru trebuie pus şi în relaţie cu stresarea sistemelor asistenţiale în toată Europa, pe fondul îmbătrânirii populaţiei şi a schimbărilor climatice. Mai mult, UE s-a dovedit impermeabilă la influxuri imigraţioniste. Deşi are nevoie de sânge nou, UE nu este pregătită pentru valuri mari de imigraţie. Drept este că perioada este foarte grea acum pe piaţa muncii. Criza din Europa complică şi unul dintre drepturile fundamentale în UE - dreptul la libera circulaţie, la muncă oriunde în Uniune.

Riscăm şi îngrădirea altor drepturi?

Mă tem că restricţiile vor prolifera în ceea ce priveşte mişcarea liberă. Se poate găsi o sumedenie de explicaţii pentru rezistenţa foarte mare la schimbare. Peste tot avem greve, mişcări sociale şi guverne aflate în mare dificultate. Sunt ţări cunoscute pentru toleranţă în care urcă mişcări politice xenofobe, extremiste. Europa este cuprinsă de tendinţe de fragmentare de facto, naţionalismul fiind resuscitat.

"Mă tem că restricţiile vor prolifera în ceea ce priveşte mişcarea liberă în Europa."



„Ce-şi permite Budapesta, noi nu ne permitem"

Va rezista construcţia europeană actualei crize economice?


Ar fi bine ca fenomenele de fragmentare să nu prevaleze în dauna celor care menţin puterea, coeziunea lăuntrică a UE. Este cea mai dificilă perioadă de la înfiinţarea Uniunii până astăzi. Este un test de rezistenţă. Dacă nu se reuşeşte realizarea unei uniuni monetare solide, este ameninţată chiar soarta Uniunii Europene. De aici extragem alte constructe ale unui program pentru România. Nu trebuie să fim preocupaţi de o problematica strict românească. Trebuie să avem şi lentile europene şi să ne proiectăm în Europa. De pildă, soarta guvernanţei la nivelul uniunii monetare ne interesează şi ne afectează. Vom articula o poziţie românească din acest punct de vedere?

Dumneavoastră ce credeţi?

Eu atât pot spune: ni se cere acest lucru. Nu uitaţi că miniştrii români sunt în consiliile ministeriale. Mesajul lor trebuie să intre în malaxorul în care se plămădesc politicile europene. Polonezii sunt buni, ungurii sunt buni, cehii sunt şi ei performanţi.  Ungaria are şi ea o situaţie economică dificilă. Dar, vedeţi, ceea ce-şi permite Guvernul de la Budapesta, Guvernul nostru nu-şi permite.

De ce nu-şi permite?

Pentru că alonja Ungariei în edificiul european e mai mare decât a României. Deşi se spune că resursele ţării noastre sunt mai mari. Totuşi, trebuie să gândeşti în raport de ceea ce există şi de ceea ce nu există încă. Ceea ce nu există încă poate constitui atuul României faţă de alţi vecini, din păcate însă nu imediat.

Care este soluţia pentru a îmbunătăţi gradul de colectare a taxelor şi impozitelor?

Trebuie să facem legătura cu ceea ce se întâmplă în agricultură. Nu putem să scoatem din agricultură atât cât obţin bulgarii, de pildă. Există multă agricultură de subzistenţă, pentru consum propriu. Potenţialmente, noi am putea aduce la bugetul public până la 3,5-4%% din PIB în acest sector, ceea ce nu este de neglijat. Cu 3% în plus din agricultură se pot face multe.

E foarte important...

Sigur, dar pentru aşa ceva trebuie să avem un alt tip de agricultură. Şi există evaziune mare în agricultură. Ar trebui însă o reformă în ceea ce priveşte combaterea evaziunii fiscale unde este vorba despre alcool, tutun, petrol. Aici este evaziune fiscală mare şi sunt şi interese mari. De aceea vorbeam despre un regim cvasicazon. Aş fi recurs chiar la asistenţă externă în ceea ce priveşte evaziunea fiscală. Nu vreau să blamez funcţionarii care se ocupă de aceste domenii, însă sunt cazuri de notorietate ce ne pun pe gânduri. Bulgarii au recurs la măsuri radicale, şi-au călcat pe inimă, chiar pe mândrie, pentru a obţine rezultate.

Au făcut acest lucru şi sunt „mantia" Germaniei...


Nu ştiu... Puteam să aducem şi noi câţiva olandezi... Aici trebuia tăiat în carne vie, dar sunt şi interese foarte mari, inclusiv politice. Indiferent de interesul politic, ar trebui să existe un consens între partide pentru combaterea evaziunii fiscale. Avem nevoie de încasări bugetare considerabil superioare, iar aceasta ar face bine economiei în ansamblu.

"Indiferent de interesul politic, ar trebui să existe un consens între partide pentru combaterea evaziunii fiscale."

Daniel Dăianu

„Am înţeles greşit şi descentralizarea"

Ar fi oportună reducerea fiscalităţii?


În momentul de faţă nu cred. Problema în România nu este cea a nivelului principalelor impozite. Companiile au un impozit de 16%. Credeţi că dacă impozitul s-ar duce la 12% ar ploua cu investitori? Este o naivitate! Investitorii serioşi sunt afectaţi de lipsa de predictibilitate, de incoerenţă, de faptul că nu-şi pot planifica treburile. În primul rând că nu plouă cu investitori! Sunt companii mari care vor să vină în România şi ele nu sunt descurajate de impozitul de 16%. Nu se gândesc să se ducă în Bulgaria sau în Ucraina. Incertitudini privind fiscalitatea, parafiscalitatea, arbitrariul la nivelul autorităţilor locale. La noi s-a înţeles greşit şi descentralizarea. Ea este o dimensiune a democratizării, dar nu trebuie să însemne abuz. Nu trebuie să foloseşti bugetul local ca pe o puşculiţă, după care să mizezi pe sprijinul bugetului central. Există o garanţie implicită că până la urmă bugetul central îţi va acoperi deficitul. Revenind la evaziunea fiscală, este vorba despre reforma administraţiei publice, despre lupta cu hoţia propriu-zisă. Aceasta este altceva decât evaziune. Şi eu mi-am pus întrebarea: cum de se triplează banii care se duc către asistenţa medicală, către firmele mari şi nu se vede în serviciile medicale? Deci există probleme cu firmele farmaceutice în România, există preţuri de monopol, există hoţie. Priviţi ce face Viktor Orban în Ungaria! Penalizează drastic înţelegerile pe piaţă.

Asta ar trebui să facă Consiliul Concurenţei la noi...

Se încearcă. Dar trebuie făcut mai mult. Dacă există o extracţie de rentă necuvenită, haideţi să penalizăm, mai ales într-o perioadă de criză! Nu este normal ca numai simplul cetăţean să plătească. Domeniul asistenţei medicale de la noi este strigător la cer. Luaţi un buget al ministerului de resort de acum cinci şase ani şi comparaţi-l cu cel de acum. Ne punem întrebarea care este mai mult decât legitimă: unde s-au dus banii? În bună măsură s-au dus către aceste companii - cele care livrează. Altceva: aş controla la sânge achiziţiile publice. Aş introduce aici un regim care să conducă, dacă sunt nereguli, la destituirea oricărui ministru. În vremuri de „război" aşa trebuie procedat...

Prin urmare, aţi aplica „legea marţială"...

Un fel de! În ce sens: nu mai cumpăr maşini şi creioane. Cumpăr creioane numai dacă nu mai am niciun creion, dar nu cumpăr creioane roşii pentru că nu mai îmi plac cele albastre. Nu mai cumpăr un alt automobil fiindcă cineva consideră că şi-a făcut kilometrii vechiul automobil. Nu se poate aşa ceva! Aşa ceva nu este de admis!

"Aş fi controlat la sânge achiziţiile publice. Aş fi introdus aici un regim care să conducă, dacă sunt nereguli, la destituirea oricărui ministru."



„Clientela de partid este servită"

Achiziţiile nejustificate reprezintă un segment important din cheltuielile bugetare...

Este vorba despre irosirea banului public. Se fac achiziţii publice aiurea! Este drept că nu trebuie să opreşti sistemul public din funcţiune, însă eu vorbesc despre ceea ce poate fi evitat. Aici este iar un adevăr: clientela de partid este servită. Sunt oameni care au contribuit în campania electorală şi care vor să-şi scoată banii.

Partidele nu au dat niciun semn că ar încerca limitarea accesului propriei clientele la banii statului. Dacă nu există voinţă politică, ne putem imagina vreo schimbare?

Da, prin presiune populară. Dar şi „presiunea populară" este exprimare eufemistică. Într-o democraţie, eu prefer ca lucrurile să meargă pe un făgaş normal, respectiv articularea intereselor şi întâlnirea lor pe alte căi decât cele violente, fiindcă acestea din urmă ar putea duce la neguvernabilitatea ţării. Acesta este pericolul cel mare. Din acest punct de vedere avem nevoie de o dare a mâinilor din partea minţilor lucide care să înţeleagă că sunt, totuşi, interese naţionale ce precumpănesc în dauna intereselor politice. La noi există multă patimă, este o încleştare politică ce are corespondenţă în momentul primei alternanţe la putere după 1990. Dar astăzi există şi patimi care sunt în conexiune cu adversităţi de ordin personal.

Ce ne rezervă anul 2011?

Nu va fi un an mai uşor decât 2010.

Va fi mai rău decât acum?

Cred că vom asista la o stabilizare - oprim declinul. Însă potenţialul de creştere durabilă a României a fost tras de criză în jos, de la peste 5% la cca.3% ritm anual. Acest 3% nu este suficient pentru a avea un mers de ajungere din urmă, de diminuare a decalajelor ce ne despart de Occident. Ne trebuie un ritm mult mai intens de absorbţie a fondurilor europene care să aducă un supliment de peste 3% din PIB bugetului de stat. Asta ne-ar permite să dezvoltăm infrastructura, să injectăm adrenalină în sistem. Mai avem nevoie şi de o altă conduită din partea grupurilor bancare care trebuie să se bizuie pe o altă percepere a perspectivelor economiei româneşti. Nu în ultimul rând, trebuie să-şi revină şi celelalte economii de care noi depindem în proporţie de 70% în ceea ce priveşte orientarea exporturilor. Sper să nu asistăm la mugurii unei noi recesiuni în Europa, întrucât se vorbeşte despre asta. Sunt probleme cu economia americană, sistemul bancar european este încă şubred. Dar trebuie să avem şi o altă stare de spirit în societatea românească şi  oamenii să fie mai puţin încordaţi. Avem nevoie şi de capital autohton mai puternic.

"Avem nevoie de o dare a mâinilor din partea minţilor lucide care să înţeleagă că sunt, totuşi, interese naţionale ce precumpănesc în dauna intereselor politice."

Daniel Dăianu
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite