Adevarul.ro

Incapacitatea statului român de a colecta veniturile la bugetul de stat este cauzată de sistemul corupt şi de clientela de partid. Soluţia ar fi luarea de măsuri legislative foarte dure, spune Daniel Dăianu. 

Economistul Daniel Dăianu, profesor universitar, 58 de ani, fost ministru al Finanţelor între 1997 şi 1998, europarlamentar din partea PNL în perioada 2007-2009, afirmă că marea provocare a acestei perioade este combaterea evaziunii fiscale.

Mai citeşte şi:

Şeful Fiscului: Vreau să stârpesc evaziunea. Sunt convins că nu voi reuşi

Femeile de serviciu şi şoferii de la Fisc iau prime grase pentru "succes în colectarea impozitelor"!

Dăianu este convins că numai prin definirea prin lege a  marii evaziuni fiscale ca atentat la securitatea economică a ţării se poate lupta eficient cu acest flagel. Deocamdată, interesele politice, clientela partidelor şi sistemele corupte fac imposibil progresul în domeniul combaterii evaziunii fiscale, mai spune Daniel Dăianu.

În opinia sa, criza economică este echivalentă unui război. La nivel guvernamental, premierul ar fi trebuit să fie mai exigent şi să-şi penalizeze oamenii care au greşit,  susţine profesorul Daniel Dăianu.

Ion M. Ioniţă: Ce se va întâmpla după această decizie a Curţii Constituţionale şi a anunţului Guvernului că va mări TVA la 24%?

Daniel Dăianu: Guvernul nu avea altă soluţie decât să recurgă la creşteri de taxe şi impozite. De ce? Motivul este foarte simplu: finanţatorii externi şi pieţele financiare nu vor tolera o creştere a deficitului bugetar în România. Datoria  noastră publică nu este copleşitoare, dar poate deveni astfel. Noi ne-am confruntat cu o creştere dramatică a deficitului bugetar nu ca urmare a mersului ciclic al economiei, ci pentru că avem de ani de zile un deficit structural care a fost ocultat de rate de creştere economică înalte. Aceste rate au fost catalogate, în ţară şi în străinătate, ca nefiind sustenabile. Se bizuiau pe o explozie a consumului şi a creditării prin linii de finanţare externe ale băncilor străine ce au sucursale la noi; o creştere economică fragilă care şi-a scos la iveală colţii nevăzuţi odată cu izbucnirea crizei.

Acest deficit structural greva economia românească încă înainte de criză. Dar acum?

Un deficit structural mare ridică semne de întrebare serioase privind capacitatea statului de a se împrumuta în condiţiile unui mediu internaţional din ce în ce mai ostil; nici de pe piaţa internă nu este simplu de făcut împrumuturi. Aş putea să stabilesc o analogie cu situaţia Spaniei. Guvernul de la Madrid nu a gestionat cu imprudenţă datoria publică, dar şi în Spania creşterea economică a fost susţinută de  resurse care s-au dus prevalent către consum şi sectorul imobiliar. Şi în Spania, odată cu izbucnirea crizei, deficitul bugetar, care ani de-a rândul fusese  sub 3% din PIB, s-a dus la peste 9% din PIB. România are acum un avantaj nefiind în zona euro.

Pare ciudat ceea ce spuneţi.

Noi avem ca ţintă strategică să intrăm în zona euro, dar se vede bine că nu puţine ţări din Uniunea Monetară sunt asfixiate de rigorile apartenenţei la acest club. Nu pot să folosească politica monetară şi cursul de schimb ca mijloace de ajustare, de echilibrare.

Dar şi România se comportă ca şi cum ar fi în zona euro, preluând aceste rigori de care aţi vorbit!

Aşa este, într-o anumită măsură. Ca şi cum am fi în categoria ţărilor care au consilii monetare, ca ţările baltice. Aici sunt cel puţin două explicaţii. Una ţine de opţiunea de politică economică. Cealaltă are în vedere gradul înalt de euroizare a economiei.

Cât de realistă a fost declaraţia Guvernului că nu există decât o singură soluţie?

Dincolo de faptul că ştiinţa economică este una aproximativă, este lipsit de onestitate intelectuală să afirmi aşa ceva. Există variante, cu avantaje şi dezavantaje. Sunt de acord însă că este de preferat, în condiţiile crizei, să mergi pe drumul tăierii cheltuielilor publice pentru a reduce deficitul bugetar - decât să măreşti taxe şi impozite. În plus, dacă am reuşi să combatem cu eficacitate evaziunea fiscală, am obţine resurse suplimentare, ce ar putea fi folosite pentru utilizări cu efecte de antrenare în economie. Din păcate, nu este simplu de obţinut rezultateîn scurt timp în acest domeniu. Poate numai dacă am introduce o legislaţie sui-generis de tip „lege marţială", care să califice marea evaziune fiscală ca fiind atentat la securitatea economică a României. Cât priveşte măsuri de genul neimpozitării profitului reinvestit, opinia mea este că nu ajută prea mult atunci când economia este în recesiune. Are sens când economia este în creştere, când există cerere. În recesiune, vedeţi pe cineva să investească? Nu se fac investiţii, toată lumea îşi diminuează cheltuielile.

Care sunt măsurile care ajută efectiv?

Măsuri care ar orienta resurse către investiţii şi cofinanţarea fondurilor europene. Avem municipalităţi care au proiecte europene şi care nu găsesc bani pentru cofinanţări; aşijderea se întâmplă cu firme private, care nu sunt ajutate de către banci private. Trebuie să folosim considerabil mai mult două entităţi bancare care sunt controlate de stat, Eximbank şi CEC. Eximbank ar trebui să devină o bancă de dezvoltare şi
de export.

"Dacă am reuşi să combatem cu eficacitate evaziunea fiscală, am obţine resurse suplimentare."

Fondul de solidaritate

Cât poţi să aduni de acolo? Ce să faci, să umbli cu cutia milei? Un adevărat fond de solidaritate ar fi unul alimentat cu resursele obţinute din combaterea evaziunii fiscale. Dacă oamenii politici ar înţelege cât de gravă este situaţia, ar schimba macazul. Ar schimba o psihologie colectivă, o stare de spirit.

Dar nu poţi miza numai pe revelaţiile dintr-o noapte ale oamenilor politici, sau ale oamenilor de afaceri care fructifică slăbiciunile statului; spun aceasta întrucât una este să fii om de afaceri care aduce valoare şi alta e să fii un descurcăreţ, căutător de rente.

„Criza economică este ca un război"

Dăianu: „Clientela politică  direcţionează banii spre alte buzunare“

Soluţia salvatoare nu ar fi fost să se taie achiziţiile publice şi să se combată evaziunea fiscală?

În ceea ce priveşte achiziţiile publice, e adevărat, se scurg bani către clientela politică, se măsluiesc licitaţii, fapt afirmat şi de la Cotroceni. Liderii politici nu prea vor să o recunoască, pentru că ei sunt legaţi de tentaculele aparatului de partid. Dar când te gândeşti că ponderea cheltuielilor sociale este de peste 60% din buget, îţi dai seama că spaţiul de mişcare nu e prea mare. Nu poţi să tai achiziţiile foarte mult, ce faci cu spitalele, cu şcolile? Ajungi să nu mai funcţioneze statul. Una e să lupţi împotriva sifonării resurselor, altceva să opreşti funcţionarea statului. Nu putem ajunge la anarhie.

Dar în zona evaziunii fiscale ce se poate face?

Este zona care întruchipează tarele societăţii româneşti: hoţie, legături nepermise între stat şi domeniul privat, lipsa de onestitate a unor funcţionari publici. Când auzi ce se întâmplă în compartimente din Vamă sau la Garda Financiară, îţi dai seama că sistemul este profund corupt. Altfel ar fi de neînţeles de ce la noi veniturile fiscale sunt cu 7-8% inferioare mediei celor din ţările Uniunii  Europene, chiar şi din ţările Balcanilor Occidentali. Chiar dacă am avea fiscalizată agricultura, care ar putea aduce până la 3-4% din PIB, tot nu am avea o explicaţie lămuritoare. Deci, este vorba despre evaziune fiscală de mari proporţii, de economie subterană extinsă. Din păcate, nu cred în posibilitatea să avem câştiguri mari din combaterea evaziunii fiscale în următorii doi ani de zile. Eu cred că sunt oameni puternici, cu influenţă, care nu agreează ideea unor progrese mari în combaterea evaziunii fiscale pentru că sunt interese mari în joc. Clientela politică se poate alimenta şi direcţiona banii spre alte buzunare, an de an. Poate numai, aşa cum spuneam mai înainte, să introducem o legislaţie de o severitate extraordinară, ca în vremuri de război.

Iată că s-a ajuns şi la creşterea impozitării, în afara tăierilor bugetare.

Consolidarea fiscală nu se va încheia în 2010, va trebui să fie continuată şi în 2011. Noi avem de corectat foarte mari dezechilibre ale bugetului, care îşi au originea în erori monumentale de politică economică, inclusiv creşterea cheltuielilor cu salariile şi pensiile, a personalului din sectorul public - în divorţ de realitatea economică, în relaţia deformată între populaţia nominal activă şi cea de pensionari. Nu este clar că diminuarea de cheltuieli prin tăieri de salarii, şi cum s-a dorit şi de pensii, era suficientă. Dar are mai mult sens să tai mai întâi cheltuieli decât să faci invers, adică să măreşti mai întâi taxe şi impozite şi apoi să tai salarii şi pensii.

Nu cred că inflaţia se va duce la două cifre

Nu împărtăşesc viziunile apocaliptice că inflaţia se va duce la două cifre. Nu cred aşa ceva. Deşi avem pieţe rigide, a mări preţurile pare o cale suicidară pentru producători. M-ar îngrijora mai mult deprecierea cursului de schimb, deşi cred că ar fi bine să asistăm la o uşoară depreciere care să ajute exportatorii. Noi ne confruntăm şi cu un grad mare de euroizare a economiei, de aceea o depreciere a monedei ar face ca bilanţurile gospodăriilor, ale firmelor şi ale băncilor să se deterioreze puternic.

Toţi cei care sunt îndatoraţi în euro ar avea de suferit. Este de înţeles de ce BNR nu vrea o depreciere substanţială a leului. De aceea a preferat măsuri care au mers pe tăieri de cheltuieli. Nu există măsură ideală. Trebuie să privim în perspectivă şi să înţelegem contextul internaţional. Suita de ani electorali ne-a fost fatală, combinată cu trăsăturile sistemului nenorocit de la noi.

„Boc trebuia să-şi penalizeze oamenii"

Cum vi se pare măsura creşterii de TVA la 24% ?

Aş combina creşterea TVA cu măsuri extraordinare de combatere a evaziunii fiscale. Altminteri, am fi nevoiţi să adoptăm măsuri suplimentare de ajustare pentru 2001, când deficitul ar trebui să meargă către 5% din PIB. Noi plătim şi pentru că nu s-a făcut ceea ce trebuia în 2009. Trebuia să se îngheţe efectele unor măsuri prost gândite în 2007 şi 2008. Acum situaţia este mult mai dificilă. Ne confruntăm şi cu o vrie a declaraţiilor contradictorii, incoerente. Se creează panică printre oameni. Un ministru spune una, al ministru spune alta, e o nebunie. Sunt consilieri ai guvernului, care par să vorbească în numele Cabinetului. Din păcate, şi unele declaraţii ale unor salariaţi ai BNR alimentează cacofonia. O voce spune că ar trebui să plece 500.000 de bugetari, alta că ar trebui să plece 300.000, alta că nu ar trebui vehiculate cifre. Acest haos al declaraţiilor nu ajută procesul de guvernare. Fiecare îşi dă cu presupusul. Într-o perioadă când ceri sacrificii atât de mari de la populaţie, premierul trebuia să fie mult mai exigent şi intransigent. Indiferent care este persoana în cauză, trebuia să ia măsuri. Trebuia să arate oamenilor că atunci când se greşeşte se şi plăteşte, că în ţara asta nu plăteşte numai opinca!

Trebuia să facă premierul Boc schimbări în Guvern?

Putea să schimbe. Fiind şi liderul PDL, trebuia să penalizeze şi oamenii din partid pentru că sunt cazuri revoltătoare. Nu intri în Parlament ca să te căpătuieşti. Ce faci, rămâi impasibil de dragul unităţii partidului? E valabil pentru PDL, cum a fost valabil şi pentru celelalte partide mari. Altfel, putem fi în UE şi să ne scufundăm. Uniunea Europeană îi ajută mai ales pe cei puternici.

Ce înseamnă să fii o ţară puternică?

Să ai o economie competitivă, să ai un stat eficient, asta înseamnă.

Putem să ne bazăm pe ideea că vom atrage mai multe fonduri europene?

Suntem în pericol să pierdem din ele. E o discuţie mare în UE. Se vorbeşte despre sancţionarea ţărilor care nu sunt vrednice în îndeplinirea regulilor de funcţionare a Uniunii Europene. Sancţionarea ar putea însemna retragere de fonduri, alţii vobesc despre limitarea dreptului de a vota. Dacă nu vom fi vrednici acasă, vom avea surprize foarte neplăcute.

"Putem fi în UE şi să ne scufundăm. Uniunea Europeană îi ajută mai ales pe cei puternici."

Testul Adevărului:Pericolele sunt foarte mari

1 Situaţia creditării.  În condiţiile în care capitalul neautohton controlează peste 90% din piaţa bancară din România, în condiţiile în care aceste bănci nu au apetit pentru a credita şi când această stare de fapt este probabil să dureze, trebuie să ne punem întrebarea ce se va întâmpla cu creditarea în  ţară. Situaţia creditarii va fi precară o bună perioadă de timp, iar băncile controlate de stat ar putea avea un cuvânt de spus, mai ales cand avem de-a face cu proiecte de interes public.

2 Efectele ascunse ale crizei. Textura socială este stresată, sistemele politice sunt şi ele stresate, clivajul dintre electorat şi clasa politică este tot mai ameninţător şi pot apărea derapaje mari. Barroso a făcut recent o declaraţie care poate părea foarte exagerată şi anume că putem avea derapaje ale procesului democratic în ţări ale Uniunii Europene. Există aceste pericole foarte mari.

3  Cum poţi să faci ca statul să funcţioneze? E nevoie de o schimbare a psihologiei colective. E nevoie de schimbarea de atitudine a celor care conduc partidele politice. Ţara are nevoie de punţi de legătură şi când fricţiunile politice depăşesc un prag, ţara poate părea neguvernabilă. Dacă s-ar vorbi despre expulzarea unor ţări din Uniunea Europeană? Ne paşte pericolul ca să vedem că nu avem avantajele pe care am mizat la intrarea în UE, iar costurile să fie tot mai vizibile.

4 Ce se va întâmpla? În 2011, este mai probabil ca măsurile de austeritate să nu fie de bun augur în UE. Bilanţurile băncilor nu s-au curăţat, creditarea nu va fi reluată. Acesta e contextul. La noi, sectorul public nu va putea să fie activ, economia privată e slabă, pieţele de export nu vor putea să crească semnficativ, consumul va fi afectat.

5 Fondurile europene, marea problemă. S-a ieşit din perioada consumului exagerat, creditarea nu va mai fi ca înainte, resursele de investiţii vor fi mult mai mici. Dacă ai miliardele de euro de la UE trebuie să fii prost să nu le foloseşti. E o mare problemă a României.