Spaniolii plâng deja după "căpşunarii" români

0
Publicat:
Ultima actualizare:

70% din muncitorii care culeg an de an căpşunile din Huelva erau români, iar acum, după reintroducerea permiselor de muncă pentru aceştia, producătorii locali sunt îngrijoraţi că nu vor mai găsi angajaţi la fel de buni.

După agricultorii din Castilla-La Mancha, care au cerut Guvernului să amâne intrarea în vigoare a introducerii permiselor de muncă pentru români, deoarece aceştia reprezintă principala forţă de muncă la culesul viilor, producătorii agricoli din Huelva şi-au transmis şi ei îngrijorarea Executivului spaniol. 

CITIŢI ŞI:

Drama străinătăţii. „Căpşunarii" îşi aduc copiii să studieze acasă:"Tata şi-a pierdut locul de muncă, aşa că am fost nevoiţi să ne întoarcem în ţară".

Asociaţia Producătorilor şi Exportatorilor de Căpşuni din Huelva (Freshuelva), s-a arătat preocupată de decizia Guvernului privind reinstitutirea, până în 2014, a moratoriului care împiedică muncitorii români să vină să muncească liber în Spania, scrie Finanzas.com, citând agenţia EFE.

Preşedintele asociaţiei, Alberto Garrocho, a explicat că această măsură poate însemna că nu se va găsi suficientă mână de lucru pentru colectarea căpşunilor, primăvara viitoare, mai concret între lunile februarie şi mai, când are loc culesul acestor fructe.

"Noi nu aveam probleme cu şomajul şi eram foarte mulţumiţi de români"

Garrocho a transmis "neliniştea" numeroşilor agricultori "căpşunari" din provincie faţă de această situaţie, asigurând că aceştia nu înţeleg măsura, "fiind vorba de un sector care s-a dovedit foarte dinamic şi cu capacitatea de a absorbi şomajul din provincie în campania agricolă precedentă".

Vezi pe adevarul.es alte motive pentru care spaniolii vor simți lipsa românilor

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite