Minerii din Chile care au stat peste două luni sub pământ au vrut să se mănânce între ei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Jimmy Sanchez, îmbrăţişat de tatăl său FOTO: Captură CNN
Jimmy Sanchez, îmbrăţişat de tatăl său FOTO: Captură CNN

Cei 33 de mineri chilieni care au fost captivi în subteran pentru 69 de zile au avut gânduri de sinucidere şi de a se mânca între ei, a povestit Mario Sepulveda, liderul minerilor.

Ortacii din Chile au povestit pe larg, presei internaţionale, ce gânduri aveau în unele momente de captivitate în subteran, precizând că erau chiar în stare să se mănânce între ei. „Un camarad mi-a spus că dacă mor în somn voi ajunge mic dejun, prânz sau cină. Nu era o glumă, deoarece nu mai aveam mâncare. Şi eu mă gândeam cum îl voi mânca pe cel care se va prăbuşi primul. Nu mi-a fost jenă de asta şi nici nu eram speriat", a spus Sepulveda.

Un alt miner, Victor Zamora, a declarat că, la un moment dat, s-a gândit că ar fi mai bine să se sinucidă. „Le-am spus celorlalţi că mai bine murim. Acum, nu mai am o relaţie normală cu familia mea. Înainte eram un tip fericit, dar acum am coşmaruri", a spus acesta.

Citeşte aici cum a decurs lupta pentru supravieţuire a minerilor chilieni

FOTO El este eroul care a săpat după minerii chilieni. Află cum a decurs extraordinara operaţiune de salvare!

Iată cum arăta capsula specială cu ajutorul căreia au fost salvaţi minerii chilieni

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite