După Merkozy, urmează Merkhollande

Cancelarul german Angela Merkel l-a primit la Berlin pe preşedintele Hollande.

Prima întâlnire dintre Merkel şi Hollande de la Berlin a fost rece, dar pragmatică. În prezent însă poziţiile celor doi lideri europeni au început să se apropie în probleme importante precum presiunile de reforme asupra Greciei sau calea de urmat în privinţa Siriei. În ciuda, divergenţelor în privinţa unor subiecte importante precum eurobondurile sau Pactul Fiscal, motorul franco-german va continua să funcţioneze, prognoza

Articol republicat din ediţia nr. 28 (mai/ iunie 2012) a FP România.

Mai există un motor franco-german al Uniunii Europene? Cum a influenţat criza euro această relaţie?

Motorul franco-german există, dar are un caracter intermitent. Când cele două state sunt de acord între ele, joacă un important rol de impulsionare, pentru că adună în jurul lor o majoritate de state. Când liderii de la Paris şi Berlin nu cad de acord, motorul intră în pană.

În chestiunea gestionării crizei economico-financiare a Uniunii Europene, majoritatea propunerilor au venit de la tandemul franco-german, dar înainte de 2010 au existat dezacorduri între Franţa şi Germania - de exemplu cu privire la răspunsul european la criza subprime din SUA. Până în 2010 cele două state aveau concepţii diferite în materie de guvernanţă economică, dar s-au mai apropiat. Franţa acceptă acum că deficitul bugetar şi îndatorarea trebuie combătute şi că este nevoie să se revină la o disciplină bugetară mai mare. Aproape toţi candidaţii la preşedinţie au admis acum asta în Franţa, ceea ce este un lucru nou.

A cedat Franţa rolul de principală forţă politică a UE, în favoarea Germaniei?

Nu sunt de acord cu această impresie foarte răspândită, pentru că Franţa a avut totdeauna cea mai mare greutate politică în Europa. Să luăm politica de securitate. Cine a intervenit în Libia? Franţa, nu Germania. În ce priveşte politica monetară, Germania a avut întotdeauna poziţia dominantă, încă din vremea Războiului Rece.

Ce rol a jucat relaţia personală dintre Merkel şi Sarkozy în ajustarea relaţiei bilaterale?

Este un alt fenomen pe care-l observăm adesea în relaţia franco-germană. Cancelarul şi preşedintele au nevoie de o perioadă de timp pentru a se acomoda unul cu altul, pentru a găsi un teren comun şi pentru a acţiona împreună. Poate să dureze şi trei ani până se ajunge la asta. Acesta a fost cazul şi în relaţia Merkel-Sarkozy între 2007 şi 2010, când existau puţine puncte de acord.

Dar după 2010 şi-au dat seama că sunt interdependenţi, ceea ce a dus la o dinamică care produce poziţii franceze şi germane foarte similare. O similaritate de poziţii s-a observat şi în trecut, între Kohl şi Mitterand, Chirac şi Schroeder. De exemplu, în criza irakiană, Franţa şi Germania au avut poziţii similare faţă de intervenţia americană. În ce priveşte o relaţie personală, Merkel şi Sarkozy sunt foarte diferiţi ca şi caractere, cu greu compatibili, dar sunt doi profesionişti ai politicii. Sarkozy o respectă pe Merkel ca pe femeia puternică a politicii germane, iar Merkel pe Sarkozy pentru că i-a susţinut poziţiile în UE. Fiecare ştie că poate conta pe celălalt, atâta vreme cât este într-o poziţie de forţă. 

Ar putea exista un Merkhollande?

Susţinerea făţişă a campaniei lui Sarkozy de către Merkel cred că este un lucru normal, pentru că ea nu este doar cancelar, ci şi preşedinta Partidului Creştin-Democrat - CDU, deci obligată să susţină partidul conservator francez. E drept, a mers un pic prea departe. Cred că ar fi putut să-l primească, mai discret, şi pe Francois Hollande la Berlin. Alegerea ei poate fi înţeleasă şi în cheia faptului că Hollande vrea să revizuiască Pactul fiscal, care este vital şi nenegociabil pentru Merkel.

Nu este clar însă dacă Hollande vrea o modificare radicală a acestuia, sau doar includerea unei declaraţii legate de creştere. Totul depinde şi de compoziţia noului guvern francez. Există două opţiuni: Franţa cu Hollande ca preşedinte cere o renegociere radicală a pactului Fiscal, ceea ce va duce la momente grele pentru cuplul franco-german, fie se mulţumeşte cu o modificare graduală, care să includă noţiunea de creştere. Relaţiile franco-germane n-au fost niciodată afectate de o schimbare guvernamentală.

Odată cu venirea lui Hollande la Elysee, s-ar putea produce o răcire a relaţiilor de un an sau doi. Hollande va aştepta până la alegerile germane din 2013, să vadă dacă nu poate coopera cu SPD-ul german. Nu cred că vor exista schimbări radicale în relaţia bilaterală, pentru că nu este în interesul celor două ţări. Doar că motorul franco-german se va face auzit mult mai puţin în 2012-2013. Dacă Merkel se menţine la putere după 2013, iar politicile economico-financiare franco-germane vor converge, nu este exclusă o cooperare strânsă între Hollande şi Merkel.

Hans Stark este cercetător la Institutul Francez de Relaţii Internaţionale (IFRI), din Paris.

Paşi în trei

Germania este foarte favorabilă trilateralei franco-germano-poloneze, iar Hollande a declarat că susţine această direcţie. Franţa lui Sarkozy însă a avut mai mult interes pentru Sud decât pentru Est. Dar ministrul de Externe polonez Sikorski a venit la Paris pentru a încerca să recupereze timpul pierdut în relaţia bilaterală. Pe de altă parte, Franţa este foarte apropiată de Marea Britanie, ceea ce s-ar putea schimba dacă Hollande devine preşedinte, pentru că între el şi premierul Cameron există diferenţe importante pe plan economic. Deocamdată cele două ţări au relaţii foarte strânse în domeniul apărării şi cred că aşa va rămâne.