Merkel pleacă la Beijing să strângă bani pentru Europa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cea de-a cincea vizită a cancelarului german în China din ultimii cinci ani are loc pe fondul întăririi relaţiilor chinezo-germane. Scopul este atragerea de investiţii chineze în statele puternic îndatorate ale eurozonei. Problema respectării drepturilor omului nu poate fi însă ignorată.

La numai o zi după summitul UE în cadrul căruia Germania a impus pactul fiscal, Merkel pleacă la Beijing pentru a transmite un mesaj clar: Europa este pe drumul spre o uniune stabilă, şi pentru a reda încrederea în zona euro. China care a cunoscut o creştere economică de 9,2% în 2011 dispune de rezerve în valoare de 3,2 trilioane de dolari americani, bani care ar putea ajuta uniunea monetară europeană să se stabilizeze, scrie revista germană Spiegel.

Merkel mizează pe interesul Chinei legat de o eurozonă stabilă şi de o monedă europeană puternică, pe care conducerea de la Beijing l-a declarat în mod repetat. Ca urmare, cancelarul se va întâlni nu doar cu preşedintele Hu Jintao şi premierul Wen Jiabao, ci şi cu investitori chinezi.

Totuşi Beijingul a manifestat până acum anumite rezerve faţă de o participare a sa la Fondul European de Stabilitate Financiară, care ar fi crescut capacitatea europenilor de a combate criza datoriilor. China ar putea contribui şi la sporirea capacităţii de acţiune, de salvare, a Fondului Monetar Internaţional.

Pe de altă parte, Berlinul vrea să asigure o creştere a investiţiilor directe chineze în Germania şi a celor germane în China. Potrivit datelor guvernamentale, în prezent aproximativ 800 de companii chineze sunt active în Germania. Pentru a spori şi numărul celor germane din China, Merkel a plecat însoţită de o delegaţie formată din companii germane mari listate la bursă din domenii precum industria auto, chimică, electronică, constructoare de maşini şi bancară.

Chestiuni sensibile

Ca deobicei, interesele economice primează iar problema drepturilor omului este un subiect sensibil, care mai degrabă încurcă. Recentele violenţe din Tibet, unde forţe de securitate chineze au ucis săptămâna trecută mai mulţi demonstranţi, şi măsurile draconice împotriva activiştilor chinezi pentru drepturile omului aruncă o umbră asupra vizitei cancelarului Merkel, scrie Spiegel. Cu numai două zile în urmă, activistul pro-democraţie şi pentru drepturile omului Zhu Yufu a fost acuzat de „subminarea puterii de stat” după ce a făcut apeluri la o revoluţie după scenariu arab printr-o poezie.

Mai multe grupuri de apărare a drepturilor omului au făcut apel la cancelar să ia poziţie împotriva acestor măsuri şi să facă din situaţia din Tibet una dintre temele centrale ale întâlnirii cu leadershipul chinez. Tonul adoptat de guvernul german este însă unul pragmatic şi binevoitor – dialogul în materie de probleme de stat de drept avansează, spun surse guvernamentale germane. Şi partea chineză pare să preţuiască importanţa Germaniei. Nu întâmplător premierul Wen Jiabao a ales s-o însoţească pe Angela Merkel în timpul întregii vizite de trei zile, scrie şi Frankfurter Allgemeine Zeitung

Citiţi şi: Dependenţa de China, nocivă pentru Germania

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite