Cine şi cum sunt organizaţi extremiştii maghiari?

Ascensiunea politică a extremei drepte maghiare este discutată intens încă de la succesul neaşteptat din ultimele alegeri parlamentare. Dar profilul susţinătorilor Jobbik şi felul în care partidul comunică cu aceştia a rămas în mare parte subiect de dezbatere. Un studiu al think tankului britanic Demos oferă o perspectivă neaşteptată: avangarda anti-sistem nu este formată din „cei lăsaţi în urmă” ci, din contră, sunt in

Presa a tratat fascinată apariţia în spaţiul public a organizaţiilor radicale europene, lideri ca Marine Le Pen, Geert Wilders sau Heinz Christian Strache aflându-se în prim planul reflectoarelor în ultimii ani. S-a speculat că incertitudinea indusă de criza economică a scos la suprafaţă nemulţumiri mai vechi ale populaţiei, pe acest teren consolidându-se susţinerea populară a diferitelor partide radicale sau extremiste. Pe de altă parte, analiştii media, grăbindu-se să înveţe din erorile trecutului pentru a nu le repeta, s-au lăsat seduşi de comparaţia cu anii ’30 ai secolului trecut, indicând criza ca principalul factor determinant al succesului extremist la urne.
Evident, neajunsurile sunt un bun catalizator al nemulţumirilor de tot felul dar schemele intelectuale la cheie uneori nu reuşesc să cuprindă realitatea în întreaga ei complexitate. Iar cazul maghiar „răstoarnă masa” ipotezelor conformiste. Ce te faci când avangarda luptei împotriva  sistemului nu este formată din „cei lăsaţi în urmă” ci, din contră, sunt indivizi activi social, educaţi şi cu locuri de muncă?
Un profil pe Internet
La începutul lunii noiembrie think tankul britanic Demos publica un studiu asupra profilului simpatizanţilor online ai partidelor radicale din Europa (prezentat în articolul „Media socială şi populismul de dreapta”). Una din observaţiile esenţiale asupra informaţiilor publicate a fost lipsa profilului maghiar, în ciuda faptului că peste 2000 de fani maghiari ai paginii de Facebook a Jobbik fuseseră chestionaţi. Unul dintre autorii raportului, Jamie Bartlett, ne-a explicat că motivul pentru care „cazul maghiar” nu a fost inclus în raport este că profilul susţinătorilor Jobbik este atipic, think tank-ul urmând să publice în viitor o analiză dedicată. Lucru petrecut pe 30 ianuarie 2012, când împreună cu Political Capital, un institut maghiar de cercetare politică, experţii Demos şi-au prezentat concluziile la Budapesta.
Susţinătorii online ai Jobbik s-au dovedit a fi bărbaţi tineri ( peste 70% bărbaţi, 64% dintre ei având vârsta sub 30 de ani), o proporţie semnificativă având studii superioare (22%), cu locuri de muncă (comparativ cu media naţională) şi sunt activi social (votează constant – 82% declarând că au votat în alegerile precedente pentru Jobbik şi 35% au participat la demonstraţii şi proteste).
Motivele pentru care susţin Jobbik ţin de lipsa de încredere în sistemul politic, indentificarea cu valorile partidului şi protecţia identităţii naţionale, temere ce-i face ostili faţă de Uniunea Europeană, 68% dintre respondenţi explicând că apartenenţa la UE duce la „pierderea identităţii culturale şi naţionale”. De asemenea, lipsa de integrare şi criminalitatea romilor au fost invocate ca factori care le-au influenţat opiniile politice.
O furtună trecătoare?
„Nu suntem comunişti, fascişti sau naţional socialişti dar – şi asta trebuie să înţeleagă toată lumea – nu suntem nici democraţi!”, striga Gabor Vona, liderul partidului, în faţa susţinătorilor pe 21 ianuarie, invitându-i să nu facă niciun compromis cu actualul sistem politic. Dar pot naţionaliştii nemulţumiţi ai Jobbik să influenţeze decisiv establishmentul politic din Ungaria sau este un foc destinat să se stingă?
Lipsa comunităţilor, a mijloacelor de comunicare şi organizare sau pur şi simplu asorbirea indivizilor în grupuri sociale cu alte viziuni pot fi ameninţări la adresa unei mişcări socio-politice cum este Jobbik. Din fericire pentru liderii şi simpatizanţii mişcării, Internetul a ajutat la crearea unui ecosistem închis, în care ideile se pot disemina cu rapiditate iar organizarea de campanii şi demonstraţii este simplificată.
„În timpul campaniei electorale din 2010, Internetul a jucat un rol decisiv pentru Jobbik. Faţă de alte partide, Jobbik a folosit intens instrumentele oferite de web-ul 2.0. Oamenii care le vizitau paginile puteau juca un rol activ în transformarea lor şi deveneau parte a campaniei electorale.”, a explicat Aron Buzogany, un politolog maghiar, pentru Spiegel.
Dar implicarea online a naţionaliştilor maghiari transcende politica. Toate portalurile destinate extremiştilor colaborează, postează linkuri şi colaborează cu diferite comunităţi, de la rockeri la forumuri naţionaliste. Pe aceste site-uri se pot găsi reclame la magazine şi firme „naţionaliste”, care acoperă întregul necesar de servicii, de la alimente şi îmbrăcăminte la consultanţi financiari. Mai mult, membrii acestor comunităţi pot accesa siteuri unde pot găsi parteneri „naţionalişti creştini”. Complexitatea acestui ecosistem permite un soi de autonomie a membrilor de restul societăţii. Informaţiile şi ideile din exterior permează extrem de greu aceste comunităţi şi le oferă rezilienţă. De aceea, deşi dificil de anticipat, această poziţionare politică are toate şansele să rămână semnificativă în Ungaria.