De ce ar trebui să votăm mai curând pentru palestinieni

Palestinieni din Hebron urmăresc discursul preşedintelui Autorităţii Palestiniene, Mahmud Abbas, prin care acesta a anunţat că va cere recunoaşterea statului palestinian la ONU.

Bucureştiul a declarat că se va abţine de la votul în cadrul Adunării Generale a ONU. Este cea mai bună alegere? Noua ediţie FP România a investigat chestiunea. Un vot pozitiv, când aliaţii şi colegii şi-au dat acceptul pentru independenţa Palestinei, nu ar afecta relaţiile României cu Israelul, dar ar puncta la imagine în relaţiile cu lumea arabă – socoteşte politologul Alexandru Balaş, de la Universitatea din Vermont

Articol din ediţia FP România nr. 24 (septembrie/ octombrie 2011)

Vezi şi: Andrei Ţărnea: Abţinerea nu ajută nici părţile în conflict, nici România

Votul din septembrie reprezintă un nou capitol în procesul de formare a unui stat palestinian început în 2009 şi programat să se termine în septembrie 2011. Cel mai probabil, Statele Unite îşi vor folosi dreptul de veto în Consiliul de Securitate pentru a bloca procesul de aderare a Autorităţii Palestiniene ca stat membru ONU.

Votul României s-ar discuta de abia în cadrul Adunării Generale, dacă propunerea este acceptată de Consiliul de Securitate. Votul României trebuie pus în contextul relaţiilor cu Israel şi cu lumea arabă, şi al revoluţiilor din regiune. Acest vot depinde de formularea exactă a rezoluţiei, dar putem să speculăm asupra câtorva variante.  Oricum, conflictul se va intensifica, fie prin violente demonstraţii anti-Israel, fie prin mobilizarea armatei israeliene şi chiar invadarea Palestinei.

Varianta 1 - Stat Membru Nou

Pentru ca Autoritatea Palestiniană să devină stat membru ONU trebuie să depună o cerere la Secretariatul General ONU, care este trimisă spre aprobare Consiliului de Securitate. Dacă cererea este acceptată de Consiliu – adică SUA nu îşi folosesc veto-ul -, este trimisă, mai departe, Adunării Generale şi doar aici se pune întrebarea votului României. În această situaţie, România ar trebui să voteze în favoarea independenţei Palestinei.

În primul rând, interesele economice ale României sunt legate mai mult de ţările arabe decât de Israel. Comerţul bilateral româno-israelian este abia în jurul a 300 de milioane de dolari, în timp ce comerţul româno-arab (plus Iran) ajunge la 1,7 miliarde de dolari anual, conform ultimelor date din Correlates of War Project Trade Data Set 2008. De asemenea, investiţiile străine în România dinspre lumea arabă depăşesc investiţiile din Israel.

În al doilea rând, România ar putea să profite de revoluţiile din lumea arabă şi, având experienţa ultimilor 20 de ani, să promoveze cooperarea pe probleme de democratizare şi reforme economice. Economiile ţărilor arabe vor creşte enorm în următorii ani şi statul ar trebui să sprijine companiile româneşti ca să câştige de pe urma acestor creşteri economice. În ultimul rând, deşi există o comunitate de origine română în Israel, aceasta nu are o importanţă strategică deosebită - dacă ar fi avut, schimburile economice bilaterale ar fi fost mult mai dezvoltate.

Un vot pozitiv din partea României, când aliaţii americani, şi colegii francezi şi britanici, şi-au dat acceptul în Consiliu pentru independenţa Palestinei, nu ar afecta relaţiile României cu Israelul, dar ar puncta la imagine în relaţiile cu lumea arabă. Altfel, o decizie a României de a vota împotriva rezoluţiei palestiniene nu ar servi intereselor economice şi de securitate naţională. România nu ar vrea ca numele său să fie criticat pe prima pagina a cotidianelor din lumea arabă alături de alte 20-30 de ţări aliate cu Israelul.

Varianta 2 - Stat Observator Non-Membru al ONU

Palestinienii ar putea să folosească şi altă metodă: să devină stat observator non-membru al ONU (statutul Elveţiei până în 2002). Stat este cuvântul-cheie aici, deoarece acum Autoritatea Palestiniană nu este decât observator ne-statal. Acest vot ar fi doar în faţa Adunării Generale şi va trece oricum deoarece palestinienii au suportul majorităţii statelor. Acest statut reprezintă o promisiune pentru a deveni stat-membru în viitor.Toate cele 15 state observatoare non-membre din istoria ONU, în afară de Vatican, au devenit ulterior state membre ale ONU.

În al doilea rând, acest statut ar putea da Palestinei dreptul să devină membră a Curţii Penale Internaţionale şi să ceară Curţii să judece potenţiale crime de război ale Israelului. Pentru această variantă, România ar trebui să se abţină de la vot. O asemenea propunere va fi adoptată oricum de Adunarea Generală, iar o abţinere ar însemna un acord tacit fără a strica relaţiile cu Israelul sau cu lumea arabă. Spre deosebire de varianta 1, unde cel mai apropriat aliat al Israelului, SUA, şi majoritatea statelor, ar vota împotriva dorinţelor Israelului, pentru varianta 2, o poziţie de mijloc este mai indicată, pentru a nu deveni ţinta atacurilor diplomatice ale Israelului şi pentru a păstra relaţiile economice cu lumea arabă.

Partizanat strategic?

Având în vedere schimbările pro-democratice din lumea arabă, un parteneriat strategic cu Israelul ar fi un pariu greşit. O asemenea decizie ar aduce mari pierderi economice şi ar fi o oportunitate pierdută pentru România în cadrul UE: să devină ambasadoarea pro-democraţie a UE în lumea arabă, având experienţa recentă a democratizării.

Lumea arabă se îndreaptă încet spre democraţie şi liberalizare economică. România nu trebuie să piardă aceste oportunităţi, mai ales că are încă nişte relaţii apropiate cu unele ţări arabe. România poate influenţa politica UE faţă de acest conflict şi poate să-şi construiască un rol mai important în această politică, dar nu poate fi partener strategic sau mediator. Nu are resursele necesare („soft” power şi „hard” power) pentru a media un conflict de o asemenea complexitate, pe care nici SUA nu îl pot rezolva.

Cu un doctorat în ştiinţe politice, Alexandru Balaş este lector la Departamentul de Ştiinţe Politice al Universităţii din Vermont, SUA.