Noul interes al americanilor de a face afaceri cu România

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zece companii din SUA au înfiinţat un Consiliu de Afaceri Americano-Român, cu sediul la Washington, „obiectivul fiind ca firmele americane să se organizeze mai bine când e vorba de afaceri cu România”, după cum explică pentru FP România, Eric Stewart, preşedintele noii structuri de lobby.  Investitorii americani sunt atraşi de cota unică şi de accesul la întreaga piaţă europeană, crede acesta.

Articol din revista FP România, ediţia nr. 28 (mai/ iunie 2012), din 21 mai la toate standurile de presă.

Există în SUA atâta interes de afaceri în România cât să justifice o astfel de nouă organizaţie?

Da, există. Am lansat Consiliul în cooperare cu zece companii americane importante, toate având interese în România. Acestea s-au implicat nu doar pentru că au afaceri aici, ci şi pentru că este o piaţă importantă, majoritatea vor să se extindă şi să investească mai mult. Iar ăsta este cel mai bun semnal pe care-l poţi da. Dacă cumperi o bomboană şi te întorci să mai cumperi, e un semn că ţi-au plăcut respectivele bomboane. Companiile acţionează de sine stătător – ceea ce e important –, dar, în acelaşi timp, este important pentru noi să lucrăm strategic, pentru a planifica şi colabora, pentru a ne asigura că facem totul pentru a atrage mai multe companii americane.

De ce România?

Primul motiv ar fi locaţia strategică. România are o populaţie mare, educată, o forţă de muncă productivă. Locaţia permite companiilor să investească aici, dar să poată accesa întreaga piaţă europeană. Sunt lucruri bune şi rele în ceea ce priveşte apartenenţa la UE, dar există şi o siguranţă. Dacă investeşti în România poţi uşor face afaceri şi în celelalte 26 de ţări ale Uniunii, dar ai acces şi la Balcani, unde sunt state mai mici - faţă de care România are avantajul unei mărimi a pieţei. De asemenea, de aici poţi face afaceri cu Turcia, cu Ucraina, Rusia, Asia Centrală şi cu Caucazul şi chiar în Orientul Mijlociu. Aşadar, România este atractivă. Aici există o cotă unică, care este atractivă. Evoluţia PIB-ului este pozitivă pentru acest an.

Este politica fiscală un argument pentru dumneavoastră?


Da. Cota unică de 16% este pozitivă. Este destul de obişnuită pentru Europa Centrală, dar aş spune că e un sistem de taxare mai bun decât cel din Statele Unite.

Există şi o dimensiune politică?


Da. Lucrăm îndeaproape cu congressmanii americani preocupaţi de România. Mike Turner, un vechi amic, a găzduit un eveniment pro-românesc în Congres, la care au participat membri ai Congresului şi ai comunităţii de afaceri. Lucrăm îndeaproape cu administraţia americană şi cu ambasada americană de aici. Ce am descoperit eu, în vizita mea, este receptivitatea oficialilor români, care au fost foarte primitori. Prima mea întâlnire, când am sosit, a fost cu ministrul Afacerilor Externe, am avut o conversaţie foarte plăcută - mi-a comunicat că acest consiliu va fi o prioritate pentru administraţia română, strategia lor fiind axată pe atragerea companiilor şi investiţiilor americane. SUA au o legătură strategică importantă cu România, care este un prieten foarte special al Americii.

Dar dimensiunea economică este subreprezentată şi investiţiile sunt considerate o componentă-cheie a relaţiei strategice dintre cele două ţări. Aşa că noi jucăm un rol pentru a îndeplini acest obiectiv, aducând mai multe afaceri aici. Iar asta o facem organizându-ne. Spre exemplu, când preşedintele Băsescu, premierul sau ministru de Externe ori al Economiei vin în SUA, comunitatea americană de afaceri va fi organizată şi va fi acolo pentru a-i întâmpina şi pentru a discuta despre investiţii. Eu intenţionez să folosesc organizaţia ca un instrument de promovare, pentru a atrage mai multe companii să facă afaceri în România. Asta înseamnă că trebuie să fiu foarte corect - să spun: astea sunt lucrurile bune şi astea sunt cele mai puţin bune.

Care sunt cele mai puţin bune?

Ca în orice relaţie, există întotdeauna provocări. Abordarea lor este dovada durabilităţii acelei relaţii. Sunt convins că partea română este receptivă la rezolvarea acestor probleme. Până în prezent, însă, nu am ajuns la acest aspect, pentru că suntem o organizaţie creată de foarte puţin timp. Dar vă pot spune că un impediment ar fi infrastructura - trebuie să creăm mai multe drumuri pentru a conecta ţara la Europa, să îmbunătăţim infrastructura feroviară şi cea aeriană. Probleme pe care le are şi SUA. Şi infrastructura noastră din zona centrală a ţării nu susţine afacerile aşa cum ar trebui să o facă. Deci vom încerca să atacăm această problemă. România are 27 de miliarde de euro fonduri structurale la dispoziţia sa pentru a fi folosite la diferite proiecte. Există probleme cu absorbţia acestor fonduri, dar sperăm că aceste probleme se vor diminua.

Pe lângă problema infrastructurii, şi birocraţia poate fi o problemă. De exemplu, să începi o afacere durează în medie 14 zile. Media globală este de 30 de zile. Deci România stă bine, comparativ, după acest etalon. Dar în SUA poţi începe o afacere într-o zi sau două, este un proces rapid, simplu, implică foarte puţine hârtii. Am dori să vedem şi aici mai mult e-government, să se simplifice şi să se transparentizeze sistemul public de cheltuieli - asta e foarte important. Există o serie de reglementări impuse de UE pe care nu le-aş cataloga ca fiind extrem de pozitive.

Per total, vedeţi apartenenţa la UE ca un avantaj?

Per total, da, este un avantaj. Dar există şi unele probleme. Uneori Bruxelles-ul are tendinţa să fie extrem de strict în probleme ce ţin de mediu. Există o legislaţie europeană în privinţa produselor chimice extrem de restrictivă. O altă problemă este exploatarea gazelor de şist, care au fost de curând descoperite în România şi care ar oferi oportunităţi unor companii ca Chevron sau Exxon Mobil să investească în acest domeniu, aşa cum o fac în SUA şi o vor face în Polonia şi în România. Franţa, în schimb, a interzis exploatarea acestor resurse. La Bruxelles se dezbate această problemă, deci va fi o provocare pentru noi. Pozitiv în România este că există un mediu pro-business, pragmatic, unde se doreşte să se facă afaceri. Dar reglementările UE vor fi o problemă.

Eric Stewart este preşedinte executiv al nou creatului American-Romanian Business Council - AMRO.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite