Cât de periculos este islamismul din Balcani? Musulmanii balcanici sunt seculari şi europeni

Pentru majoritatea occidentalilor, Kosovo rămâne o ciudăţenie - cu populaţia sa majoritar islamică şi sentimente pro-americane ferme.

Versiunea de Islam din Kosovo, şi în general din Balcani, favorizează o viziune laică iar teocraţiile islamice din Orientul Mijlociu nu reprezintă nici ele o sursă de inspiraţie pentru că n-au susţinut pe musulmanii autohtoni prin investiţii în infrastructură, ci doar prin finanţarea de moschei. Departe de a se preda radicalilor islamici, musulmanii din Kosovo şi Bosnia practică un Islam secular şi tolerant, iar cele două state

Articol din ediţia nr. 19 a FP România (noiembrie/ decembrie). Detalii ilustrate:  Sumarul,  Nota editorilor, Coperta ediției nr. 19.

vezi şi Oazele wahabiste din Balcani

În preajma celei de-a doua aniversări de la câştigarea independenţei, pe 17 februarie, Priştina, tânăra capitală a statului Kosovo, este un oraş în plină agitaţie, înţesat de cafenele şi baruri de stradă, unde localnicii consumă câte un expresso sau o băutură alcoolică. Câteva mii dintre ei au înfruntat frigul din 1 noiembrie, atunci când fostul preşedinte american Bill Clinton - cel care a condus intervenţia NATO împotriva forţelor dictatorului sârb, Slobodan Miloşevici, cu un deceniu în urmă - şi-a dezvelit propria statuie pe un bulevard care îi poartă numele.

Pentru majoritatea occidentalilor, cel mai nou stat din lume rămâne o ciudăţenie - cu populaţia sa majoritar islamică şi sentimente proamericane ferme. Cu toate acestea, recenta arestare în Statele Unite a mai multor islamişti care aveau legături cu această regiune europeană - cel mai remarcabil fiind cazul de la Fort Dix - au realimentat temerile potrivit cărora Kosovo şi Balcanii ar putea deveni teren propice pentru dezvoltarea radicalismului islamic.

Dincolo de aceste incidente, există puţine dovezi că radicalismul islamic ar găsi aici teren fertil. Chiar şi în Bosnia, unde mii de luptători islamişti  au participat la războiul din 1992-1995, afirmaţiile potrivit cărora radicalismul islamic ar putea prinde rădăcini s-au dovedit până acum lipsite de substanţă. Aproape 90% din cele două milioane de locuitori ai statului Kosovo sunt etnici albanezi, majoritatea musulmani - cu o minoritate romano-catolică de 3%, în timp ce sârbii, care reprezintă acum 7% din totalul populaţiei, sunt creştin-ortodocşi.

La fel ca şi celelalte conflicte care au dus la destrămarea fostei Iugoslavii, conflictul din Kosovo nu a avut o componentă religioasă, ci, mai degrabă, a fost generat de politicile de natură etnică ale naţionaliştilor sârbi şi albanezi, pe fondul începutului prăbuşirii regimurilor comuniste în Europa de Est.
Mişcarea lui Miloşevici din 1989, de a priva Kosovo de propria autonomie şi de a instaura un sistem de tip apartheid faţă de majoritatea albaneză, a indus un efect de domino pe întregul teritoriu al fostei Iugoslavii, ale cărei republici şi-au căutat, rând pe rând, independenţa câştigată, de cele mai multe ori, cu preţul unor conflicte sângeroase. Declaraţia de independenţă a Priştinei, la aproape un deceniu de la intervenţia NATO şi după ani de negocieri eşuate între Serbia şi albanezii kosovari, a fost ultimul episod al destrămării mozaicului federaţiei iugoslave.

Ca şi în alte republici care au fost parte a „Iugosferei”, există foarte puţine elemente care să sugereze că în Kosovo se conturează o dimensiune a radicalismului islamic. „Aceasta din cauză că, în prezent, nu există niciun exemplu real de republică islamică în lume, dar şi pentru că albanezii au o percepţie diferită asupra religiei, naţionalităţii şi statului, care pare să aibă mai degrabă rădăcini pragmatice decât religioase”, afirmă Gjergj Erebara, editor al cotidianului tiranez Shqip.

Naşterea identităţii naţionale a albanezilor în Balcani, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, după secole de dominaţie otomană, s-a articulat în jurul unei componente lingvistice, populaţia fiind alcătuită atât din musulmani cât şi creştini, cu o lungă istorie de convieţuire sub sfera de influenţă a imperiului.

Un nou brand balcanic: Islamul moderat

Versiunea de Islam care se practică acum în Kosovo, şi în general în Balcani, adesea descrisă sub forma brandului „Islam light”, pare să favorizeze în cea mai mare parte o viziune laică în privinţa rolului pe care-l joacă religia în afacerile statului, iar teocraţiile islamice din Orientul Mijlociu nu reprezintă nici ele o sursă de inspiraţie. Potrivit spuselor lui Erebara, ţinând cont că albanezii kosovari au suferit sub un regim opresiv timp de mai multe decenii, nu sunt dispuşi să privească spre locuri precum Arabia Saudită sau Iranul ca spre nişte modele societale ideale. „Absenţa democraţiei şi a dezvoltării sociale în statele arabe nu face din acestea exemple de societăţi ideale, nici măcar în ochii celor mai fanatici musulmani localnici”, a spus Erebara. A vorbi despre state islamice în Balcani este la fel de profetic ca şi cum ai vorbi despre coloniile umane de pe Marte, ceea ce indică necesitatea redefinirii conceptului în sine, a adăugat acesta.

Kosovo a primit foarte puţin sprijin politic din partea ţărilor musulmane, şi numai câteva dintre ele i-au recunoscut declaraţia unilaterală de independenţă. Chiar şi ajutoarele aduse de misiunile de caritate islamice, de care mulţi se tem că vor facilita răspândirea radicalismului islamic, pălesc în comparaţie cu miliardele cheltuite de Statele Unite şi Uniunea Europeană pentru securitate, îmbunătăţirea standardelor democratice şi bunăstare.

În loc să privească spre Orientul Mijlociu sau radicalismul islamic pentru orientare politică, ţările din Balcani cu o populaţie majoritar musulmană şi-au stabilit ca obiectiv aderarea la familia europeană şi, potrivit estimărilor unor barometre de opinie recente, sprijinul popular pentru integrare rămâne deosebit de ridicat.

Bosnia – o avangardă a europenismului

Temerile occidentale legate de radicalismul islamic în Balcani nu sunt o noutate şi nici nu se referă doar la Kosovo. Sreko Latal, un analist bosniac din cadrul International Crisis Group, îşi aminteşte că, atât în timpul cât şi după războiul din Bosnia, rolul ţărilor islamice şi cel al luptătorilor mujahedini a fost mult exagerat în mass-media occidentale.

Ocazional, au existat rapoarte în care se spunea că Bosnia ar fi primit fonduri de la state islamice pe care le-a folosit pentru achiziţionarea de arme şi echipamente în timpul războiului, observă Latal, şi totuşi doar câteva dintre aceste rapoarte aveau o bază reală şi au putut fi confirmate.
În opinia lui Latal, în Bosnia ţările islamice au oferit ajutor umanitar în cantităţi limitate, fiind adesea destinat construcţiei de noi moschei, o formă de sprijin care nu a fost pe placul populaţiei locale. „În cele din urmă, aceasta a cauzat multă frustrare şi critici chiar în rândul multor bosniaci de origine musulmană, care credeau că reconstrucţia infrastructurii şi cea a serviciilor, precum şi crearea de noi locuri de muncă ar fi fost mult mai utile şi binevenite”, a afirmat acesta.

Besar Likmeta este editorul pentru Albania al Balkan Investigative Reporting Network.