Rusia, inamic sau partener al NATO?

Viziunile asupra Rusiei sunt cât se poate de complexe şi diferite: pentru unii este doar o putere în declin, pentru alţii ar putea fi chiar un viitor membru al Alianţei.

Rusia şi-a prezentat recent noua doctrină militară, potrivit căreia NATO este considerată un inamic. De la Bucureşti lucrurile se văd complet diferit.

Mai citiţi şi:

Conferinţa FP - Expert în securitate euroatlantică la Institutul Nobel: "În cercurile politice din SUA există sentimentul că Europa nu mai contează atât de mult"

"Rusia nu mai este demult un inamic, ci un partener. Şi aşa trebuie să fie", a declarat secretarul de stat în MAE Bogdan Aurescu. Prezentând perspectiva Bucureştiului asupra noului concept strategic al NATO, Aurescu a declarat că "vecinătatea NATO reprezintă, în viziunea României, un subiect care trebuie să beneficieze de o atenţie specială în noul concept strategic al ­NATO".

Noul concept ar trebui să aibă trei niveluri: apărarea teritoriului aliat, operaţiuni în afara spaţiului euroatlantic şi vecinătatea NATO, care să cuprindă ţări precum cele din Balcanii de Vest şi Ucraina, este de părere fostul ministru al Apărării Teodor Meleşcanu. "Ar trebui să avem o cooperare mai strânsă cu Moscova, ţinând însă cont de faptul că Rusia nefiind membru al NATO nu are drept de veto asupra deciziilor Alianţei", a mai spus senatorul liberal punctând greşelile făcute de ambele părţi, precum şi problemele existente. Una dintre greşelile Alianţei "pe care nu ar trebui să o mai repete a fost atunci când nu a ţinut seama de sensibilitatea Federaţiei Ruse în cazul tratatului Forţelor Armate Convenţionale din Europa".

Fără îndoială cele mai mari dificultăţi le prezintă extinderea Alianţei. Rusia crede că orice extindere spre Est îi afectează securitatea, în timp ce NATO reiterează cu orice ocazie politica uşilor deschise.

Clişeele Războiului Rece

Fostul ministru al Apărării consideră că relaţia dintre Rusia şi NATO este, în continuare, dominată de clişeele Războiului Rece. Meleşcanu nu exclude o viitoare integrare a Rusiei în NATO, în anumite condiţii. „Nu ar trebui să acceptăm niciodată târguiala cu Rusia, ci să urmărim repectarea deplină a principiilor tratatului de la Washington". Cât priveşte scutul antirachetă, fostul ministru al Apărării consideră că pentru ruşi "ar fi mai uşor să accepte idea ideea unui scut antirachetă NATO, decât a unuia american. În principiu nu e nicio problemă, dar trebuie stabilit dacă Moscova ar avea sau nu drept de veto în cazul lansării unei rachete".

„O stea căzătoare"

De partea cealaltă a Atlanticului, Rusia pare "o putere în declin, o supernova ce moare. Vestea bună este că Rusia este o stea căzătoare. Vestea proastă este că Rusia e o stea căzătoare", afirmă Wess Mitchell, preşedintele Centrului de Analiză Politică Europeană, care se teme de "ultimele energii negative ale Rusiei".

Referitor la relaţia NATO-Rusia, Michell a apreciat că atât SUA, cât şi Alianţa au investit foarte mult în resetarea ei. La un moment dat aceste eforturi au dat impresia est-europenilor că Washingtonul negociază cu Moscova în detrimentul lor.

De cealaltă parte, Rusia a rămas un actor „fundamental revizionist", care continuă să-şi menţină trupele în Abhazia şi Osetia de Sud şi să aibă o politică energetică coercitivă. „Şi poate cel mai rău, din punctul de vedere al SUA şi al Alianţei, Rusia continuă în mod sistematic să submineze sisteme politice din Europa Centrală şi de Est - fosta sa sferă de influenţă - cu scopul de a le face mai puţin stabile, mai puţin deschise şi mai corupte".

Locul şi rolul UE

În acest context, rolul UE în politica globală este cel de mică putere. Cel puţin aşa susţine Asle Toje, cercetător la Institutul Nobel, care apreciază că Bruxelles-ul a renunţat la ambiţiile sale din anii 2000, pe fondul problemelor de securitate, al lipsei consensului politic şi al resurselor insuficiente alocate apărării. „Aşa cum stau lucrurile în prezent, fără Statele Unite NATO nu ar fi o alianţă, ci un pact sinucigaş. Multe state europene - care sunt în acelaşi timp şi membre ale NATO - au o capacitate redusă de a-şi asigura apărarea propriului teritoriu şi au o slabă implicare în conflictele comune. Din cele aproape două milioane de soldaţi ai UE doar 5% sunt implicaţi în operaţiuni de luptă", a spus Toje.

Cele două prăpăstii

„În cadrul NATO s-a creat o a doua prăpastie odată cu aderarea ţărilor din Est. Prima prăpastie este cea transatlantică, dintre puternica Americă şi mai puţin puternica Europă", apreciază cercetătorul norvegian, care critică lipsa de interes a europenilor pentru a cheltui mai mult cu apărarea. "În cercurile politice din SUA există sentimentul că Europa nu mai contează aşa de mult ca înainte. Este aici şi o parte pozitivă, aceea că Europa nu mai este generator de situaţii dificile. Dar reflectă şi faptul că actualul preşedinte e primul lider american ce nu are o legătură emoţională puternică cu Europa. Nu are sentimentul că familia sa a venit de pe acest continent".

Există o deschidere la Washington privind partenerii europeni, însă, în condiţiile în care aceşti parteneri nu-şi vor juca rolul aşa cum trebuie, ar trebui să se aştepte la mai puţin din partea SUA. „Poate că Uniunea Europeană este unică, precum un fulg de zăpadă, dar se mişcă într-o lume dominată de puterea statelor, pe care UE nu e capabilă să le controleze", a conchis Asle Toje.

Relaţiile dintre Rusia şi NATO au reprezentat principala „atracţie“ pentru participanţii  la conferinţa organizată de Foreign Policy România, la 16 septembrie Foto: Marian Vilău

Soluţie politică şi militară

Vorbind despre doctrina „abordării cuprinzătoare", Alexander Aldersson, director al Centrului Forţelor Terestre de Stabilitate şi pentru Operaţiuni de Contrainsurgenţă, afirmă că nu există o soluţie pur militară deoarece atât insurgenţa, cât şi contrainsurgenţa au imperative politice. În timp ce prima vrea schimbare prin răsturnarea unui guvern, cea de-a doua doreşte să restabilească securitatea şi legea.

"Doar tratarea simptomelor nu este suficientă pentru a reveni la starea de stabilitate", explică britanicul. „Una dintre problemele campaniilor de astăzi este că acţiunile militare sunt dominante. Asta deoarece mass-media se concentrează pe operaţiunile de securitate, care sunt mult mai vizibile". În realitate însă, contrainsurgenţa este 80% soluţie politică şi doar 20%, militară. Oficialul a expus câteva reguli simple pentru o bună relaţie între autorităţile unei „ţări-gazdă" şi aliaţii săi.

„Niciun aranjament nu va funcţiona dacă ţara-gazdă nu are un sistem legal pentru condamnarea războiului. Aliaţii trebuie să fie prezenţi în toate structurile guvernamentale, dar la un nivel subordonat. Şi să ofere consiliere, nu doar să stea şi să ia notiţe".

"De obicei, tinerii şomeri se duc în Pakistan pentru a găsi un loc de muncă şi sfârşesc prin a deveni extremişti."
Ciprian Marin ofiţer român

Doctrina Moscovei

Gael Moullec, expert în cadrul Departamentului pentru Afaceri Politice şi de Securitate al NATO, s-a declarat mulţumit de cooperarea dintre Rusia şi NATO în Afganistan şi în lupta împotriva terorismului. Există şi aspecte care îl îngrijorează: recunoaşterea de către Moscova a Abhaziei şi Osetiei de Sud sau recenta doctrină militară a Rusiei care califică Alianţa drept o posibilă ameninţare la adresa ei.

Afganistan: localnicii, cheia către succes

Ofiţerul Ciprian Marin a fost în misiune în provincia Zabul

Locotenent-colonelul Ciprian Marin, în prezent comandantul UM 01531 din Brăila, s-a întors din Afganistan în aprilie cu o mulţime de lecţii trase din experienţele trupelor române în provincia Zabul, sud-est. „Şomaj ridicat, analfabetism, servicii publice foarte proaste, paştunii ca etnie majoritară, nemulţumiri legate de mediul politic şi social". Este caracterizarea făcută de Ciprian Marin provinciei Zabul, „o gaură către iad". Misiunea trupelor internaţionale este îngreunată deseori de relaţia plină de animozitate dintre localnici şi Poliţia Naţională.

„Prin aşa-numita diplomaţie a elicopterului, am încercat să punem în legătură liderii din provincii şi şefii de districte cu localnicii". Guvernarea locală este la pământ. „Guvernatorul poate angaja 54 oameni în stafful său, dar nu are decât şase. Doar nouă din 17 posturi ministeriale sunt ocupate", a povestit Marin, adăugând că „justiţia oficială pur şi simplu nu funcţionează în Zabul, cu doar trei judecători şi cinci procurori în întreaga provincie, care rezolvă cam trei cazuri pe lună. Astfel că un rol important îl joacă justiţia tribală".

Oamenii sunt atât de săraci, încât pe drumuri rar vezi altceva decât biciclete şi motorete, iar în întreaga provincie există un singur drum asfaltat, Autostrada 1. Guvernul speră că această autostradă va fi, la un moment dat, circulată intens de comercianţi. „Dar ţăranii, în cea mai mare parte, pur şi simplu nu produc suficient de mult pentru a avea un surplus şi astfel nu au posibilitatea să se ducă în pieţele din alte regiune pentru a-şi vinde mărfurile".

Echipele care se ocupă cu reconstrucţia au ridicat şcoli, inclusiv pentru fete, în districtele principale. "Doar un sfert dintre acestea mai funcţionează, iar în districtul Naw Bahar, talibanii au ucis doi profesori, singurii din zonă".

Vor să fie lăsaţi în pace

Pentru locotenent-colonelul Florin Stan, şeful de Operaţiuni şi Instrucţie al Brigăzii 2 Vânători de Munte, "populaţia reprezintă cheia către succes". "E important să mergi prin sate, să vorbeşti cu localnicii. Afli că nu-i iubesc pe membrii coaliţiei, dar nici pe insurgenţi. Vor doar să fie lăsaţi în pace să-şi crească ­copiii şi să aibă grijă de pământ", povesteşte Florin Stan, întors în august anul trecut din misiune. Le-a câştigat încrederea unor săteni din regiunea Zabul după ce a creat o mică unitate operaţională de luptă pentru a-i apăra de talibani. Drept mulţumire, localnicii ­i-au oferit informaţii utile. Nu numai contactul cu oamenii de rând este vital, ci şi cel cu autorităţile locale.

Experienţe şi tactici de pe câmpul de luptă

1 Alexander Andersson: Doar tratarea simptomelor nu este suficientă pentru a reveni la starea de stabilitate. Măsurile de securitate trebuie să fie dublate de alte iniţiative guvernamentale şi să nu fie tema centrală a unei campanii. Una dintre problemele campaniilor de astăzi este că acţiunile militare sunt dominante. Asta deoarece mass-media se concentrează pe operaţiunile de securitate, care sunt mult mai vizibile. Prin urmare, percepţia creată este că acţiunile militare sunt factorul determinant în contrainsurgenţă".

2 Ciprian Marin: Una dintre provocări constă în reducerea ratei de analfabetism din rândul Forţelor Naţionale Afgane de Securitate (ANSF). Având foarte puţină şcoală, membrii ANSF au probleme cu planificarea, întrucât nu pot scrie sau citi diversele informaţii şi formulare, precum ordine de plată şi cereri către furnizori. În prezent sunt în derulare cursuri de alfabetizare.

3 Florin Stan: Talibanii sunt foarte bine antrenaţi. Lansează operaţiuni de infanterie, atacă şi se apără ca nişte soldaţi profesionişti. Sunt foarte buni dar fără sprijinul localnicilor nu şi-ar putea duce la capăt acţiunile.

4 Filon Morar: În 2005, locuitorii din Erbil, capitala Kurdistanului irakian, vorbeau febril despre independenţă. Cinci ani mai târziu, şi elita economică şi politică, dar şi oamenii de rând sunt mai precauţi, par mai preocupaţi de avantajele dezvoltării economice. Sunt conştienţi că orice mişcare nesăbuită ar pune în pericol ceea ce au obţinut până în prezent.

5 Asle Toje: Marile puteri, spre deosebire de micile puteri, stabilesc regulile jocului, aşa cum fac spre exemplu Statele Unite. Micile puteri acţionează doar în cadrul unei coaliţii, aşa cum procedează Uniunea Europeană.

6 Teodor Meleşcanu: Este nevoie de o abordare complexă în ceea ce priveşte colaborarea cu Rusia. Aceasta ar trebui să cuprindă trei aspecte: cooperarea în cât mai multe domenii, competiţie, în sensul de a le arăta că avem soluţii mai bune în probleme precum conflictele ingheţate, şi confruntarea pe probleme care privesc interesele fundamentale şi valorile de bază ale NATO.