Vladimir Voronin: "Societatea moldovenească are nevoie de alegeri!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vladimir Voronin a creat multe tensiuni în partid
Vladimir Voronin a creat multe tensiuni în partid

Fostul preşedinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, a declarat, marţi, pentru agenţia Novosti, că nu se poate vorbi de o criză constituţională a Guvernului de la Chişinău şi că politicienii moldoveni nu găsesc, deocamdată, un limbaj comun în rezolvarea soluţiilor.

Conform sursei citate, Vladimir Voronin s-a întâlnit, marţi, cu Preşedintele Comisiei de la Veneţia, Gianni Buquicchio. „Am avut o întîlnire foarte eficientă cu domnul Buquicchio. În timpul dialogului n-am avut nici o poziţie litigioasă sau de nedepăşit. Da, noi considerăm că în Republica Moldova nu există nici un fel de criză constituţională, noi vedem originea problemelor nu în imperfecţiunea Legii noastre Supreme, ci în  nepriceperea politicienilor noştri de a găsi limbaj comun, de a identifica împreună soluţii pentru situaţiile contradictorii şi de impas”, a precizat demnitarul.

Mai citiţi şi:

Justiţie alambicată la Chişinău: Oleg Voronin, nici bănuit, nici învinuit. Dosar penal doar pe tranzacţii

VIDEO Republica Moldova: Poliţia a folosit gloanţe de luptă împotriva manifestaţilor, pe 7 aprilie 2009

Voronin: Băsescu să-şi caute de treabă acasă, nu la Chişinău

Vladimir Voronin este de părere că mai trebui făcută o încercare de a se alege preşedintele Republicii Moldova, pentru a care ar trebui să se stabilească un alt prag, mai mic, în ceea ce priveşte procentele necesare pentru ca un candidat să fie ales în această funcţie.

„Se poate ca cele 61 de voturi să fie prea multe. Dacă vom stabili un prag mai mic, pot apărea  o mulţime de întrebări. Eu, totuşi, am declarat că noi suntem deschişi pentru dialog în toate chestiunile şi absolut de acord cu argumentele colegilor şi experţilor de la Strabourg”, a completat fostul şef al statului al Republicii Moldova.

Voronin: "Partidul nostru este gata de dialog deschis cu Parlamentul"

Preşedintele Partidului Comunist din Republica Moldova a vorbit despre posibilitatea introducerii modificărilor la Constituţie cu puterile deputaţilor în Parlament: „Eu i-am declarat domnului Buquicchio că partidul nostru este gata de dialog deschis cu toate fracţiunile Parlamentului la această temă. Mai mult decît atît, noi considerăm important şi rezonabil, ca acest dialog să se desfăşoare cu medierea reprezentanţilor Uniunii Europene şi Consiliului Europei”.

VIDEO: Voronin a luat de la reşedinţa prezidenţială curcile, vaca şi viţelul!

Referitor la alegerile din cadrul Partidului Comunist din Republica Moldova, Vladimir Voronin a ţinut să precizeze că nu această formaţiune politică are nevoie de un scrutin pentru alegerea preşedintelui. „De alegeri are nevoie societatea moldovenească. Pentru cei cu nervii slabi este o încercare să vezi această clounadă permanentă din Parlament, această debandadă de decizii, să se simtă din nou la mijlocul anilor 90. Oamenii sînt acum mult mai fermi decît la 29 iulie (n.r. - data ultimelor alegeri parlamentare în Moldova). Şi ei pentru prima dată în mai mulţi ani aşteaptă într-adevăr alegerile. Iar Partidul Comuniştilor, în ultima jumătate de an de opoziţie, o obţinut acea experienţă nouă, care ne va ajuta să nu ne dezmăgim alegătorii nici în timpul alegerilor, nici după ele”, a încheiat Voronin.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite