VIDEO Ucraina: Viktor Ianukovici a câştigat alegerile prezidenţiale, potrivit sondajelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Viktor Ianukovici şi-a manifestat bucuria la aflarea primelor rezultate
Viktor Ianukovici şi-a manifestat bucuria la aflarea primelor rezultate

Liderul opoziţiei proruse din Ucraina, Viktor Ianukovici, a câştigat duminică alegerile prezidenţiale din Ucraina, cu un avans de trei până la cinci puncte procentuale în faţa rivalei sale, Iulia Timoşenko, potrivit a trei sondaje realizate la ieşirea de la urne, relatează AFP.

El a obţinut 49,8 la sută din voturi faţă de 45,2 la sută obţinute de premierul Timoşenko, potrivit institutului GfK Ucraina. Potrivit aceluiaşi sondaj, 5 la sută dintre alegători au votat "împotriva tuturor", opţiune prevăzută de legea electorală.

Mai citiţi şi:

Campania prezidenţială tensionată din Ucraina a luat sfârşit

Ianukovici ar fi câştigat cu 48,7 la sută din voturi faţă de 45,5 la sută pentru Timoşenko, potrivit altor două sondaje comandate de un colectiv de institute independente, între care Fundaţia pentru iniţiative democratice, şi de compania Savik Schuster Studios.

În ceea ce priveşte alegătorii, circa 5,7% dintre aceştia, au votat împotriva ambilor candidaţi. Referitor la exit-poll-uri, trebuie menţionat faptul că diferenţa dintre Timoşenko şi Ianukovici variază între 3 şi 5 procente, în favoarea celui din urmă.

Numeroase incidente bizare s-au produs la alegerile prezidenţiale din Ucraina desfăşurate duminică şi câştigate, potrivit sondajelor efectuate la ieşirea de la urne, de candidatul opoziţiei proruse Viktor Ianukovici, relatează RIA Novosti, în pagina electronică.

Astfel, cinci tinere au protestat, dezbrăcate pe jumătate, într-o secţie de vot din Kiev, sub sloganul "Politicienii nu trebuie să violeze ţara" şi "Nu vă vindeţi voturile".

Un alegător din regiunea Lugansk a sustras zece buletine de vot şi le-a aruncat în urnă fără să le ştampileze.

Un alt alegător beat şi-a înghiţit buletinul de vot în regiunea Poltava, în timp ce un votant din oraşul Dzerjinsk din regiunea Doneţk, nemulţumit că nu sunt distribuite gratuit alegătorilor pahare de vodcă şi sandvişuri, a completat o plângere care a fost însă ruptă în bucăţi. Alegătorul a fost dat afară din secţie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite