Serviciile medicale din Slovacia, paralizate după demisiile medicilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalele slovace au anulat vineri majoritatea operaţiilor prevăzute, asigurând doar urgenţele, după demisia, joi, a 1.000 de medici care protestează în acest fel faţă de salariile mici şi condiţiile de muncă proaste.

„Situaţia este serioasă, dar asigurăm încă serviciile de urgenţă", a declarat Danica Lehocka, purtătoarea de cuvânt a spitalului universitar din Bratislava, unde 358 de medici dintr-un total de 1.400 erau absenţi vineri. Alte spitale slovace şi-au închis departamente întregi, potrivit presei .

Medici de „import" din Cehia

Cehia a anunţat vineri că va trimite 30 de medici în Slovacia, în timp ce spitalele din sudul Poloniei vecine au pregătit paturi pentru eventuali pacienţi slovaci. Austria şi-a oferit vineri ajutorul, arătându-se dispusă să primească pacienţi slovaci în cazuri urgente. Anterior, 2.400 de medici slovaci au anunţat că vor demisiona la 1 decembrie.

Potrivit purtătoarei de cuvânt a Ministerului Sănătăţii, Katarina Zollerova, 1.220 de medici şi-au părăsit deja posturile şi alţii ar putea demisiona până la sfârşitul anului.

Salariul lunar al unui medic tânăr în Slovacia este între 550 şi 600 de euro, iar cel al unui specialist experimentat este de 1.000-1.200 de euro, potrivit Asociaţiei sindicatelor medicale.

Ministerul propune o creştere medie de 300 de euro pe lună, dar sindicatele cer ca salariile medicilor să reprezinte de la 1,5 până la de trei ori salariul mediu din Slovacia (760 de euro).

„Orice creştere dincolo de cea de 300 de euro ar fi o măsură populistă şi iresponsabilă, deoarece Guvernul nu are mijloacele" necesare, a declarat ministrul Sănătăţii, Ivan Uhliarik, citat de AFP.

Citeşte şi :
Stare de urgenţă în Slovacia după ce mii de doctori şi-au dat demisia

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite