Ambasada României în Franţa: "SNCF şi-a cerut scuze, deci nu credem că putem face mai mult"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un consilier politic din cadrul Ambasadei României în Franţa, Maria Ibram, a declarat că nu consideră drept "incident diplomatic" cazul unor afişe postate în trenuri TER care sugerau că românii sunt hoţi de bagaje, arătând că SNCF a cerut scuze, relatează France Soir în ediţia electronică.

"SNCF (societatea naţională franceză de căi ferate) şi-a cerut scuze, deci nu cred că putem cere mai mult. Pentru moment, Bucureştiul nu a dat (Ambasadei) instrucţiuni", a declarat Maria Ibram. "Evident, am fi preferat ca acest lucru să nu se întâmple", a adăugat ea.

Mai citiţi şi:

Un afiş al unei companii franceze de căi ferate incriminează românii

Conform France Soir, vicepreşedintele Ligii pentru Drepturile Omului, Malik Salemkour, a declarat că este vorba despre "incitare la ură rasială şi de stigmatizarea unei naţionalităţi". El a apreciat, însă, că "SNCF a avut o reacţie sănătoasă efectuând o anchetă internă şi retrăgând aceste afişe ".

Salemkour consideră însă drept "cel mai jenant" faptul că "un salariat al SNCF, cu responsabilităţi înalte, a putut scrie un asemenea mesaj". În opinia sa, acest lucru arată că există o "nevoie urgentă de prevenire a infracţionalităţii, care nu trebuie etnicizată". "Când am văzut afişul, am crezut, iniţial, că este vorba de o farsă sau de o iniţiativă privată a vreunei asociaţii rasiste", a spus el.

"Românii nu sunt bineveniţi în trenurile SNCF", comentează France Soir, arătând că o notă afişată în anumite trenuri TER, la sfârşitul lui ianuarie, solicita călătorilor să denunţe "faptele românilor", acuzaţi de furt de bagaje. În pofida scuzelor prezentate, SNCF se află într-o poziţie "jenantă", mai afirmă publicaţia.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite