De ce sunt construite centralele nucleare pe coastă, în calea valurilor seismice

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Problemele apărute la centrala nucleară de la Fukushima în urma cutremurului de circa 9 grade pe scara Richter a readus în discuţie criteriile luate în calcul la determinarea locaţiei pentru ridicare unor centrale nucleare.

Pe întreg globul există 442 de centrale nucleare, multe fiind amplasate în apropierea mărilor sau oceanelor, şi nu pe maluri de lacuri sau râuri, tocmai pentru a asigura o bună alimentare cu apă necesară pntru răcirea reactoarelor în cazul unor evenimente neprevăzute, informează Reuters.

Creşterea nivelului mărilor şi oceanelor ca urmare a încălzirii globale reprezintă, însă, o ameninţare pe termen lung pentru centralele ridicate pe coastă. Un nivel crescut al mărilor va determina o agravare a impactului furtunilor şi valurilor de tsunami.

Un raport al ONU, realizat în 2007, arată că nivelul mării ar putea creşte între 18 şi 59 nde centimetri până la finalul secolului.

Dacă astfel de centrale ar fi construite departe de coastă ele ar fi vulnerabile în faţa inundaţiilor, a valurilor de căldură şi a inundaţiilor.

"Astfel că, până la urmă, cea mai bună soluţie este tot ridicarea unor astfel de centrale pe coastă, unde, din nefericire, există oricând pericolul producerii unor tsunami", a declarat Rianne Teule, un expert al Greenpeace în energia nucleară.

"Dacă schimbările climatice din anii viitor vor presupune secetă, valuri de căldură şi inundaţii este de aşteptat ca centralele nucleare construite în interiorul teritoriului să fie închise mult mai des", a mai spus Teule.

În 2003, compania Electricite de France a fost nevoită să închidă sau să reducă activitate în circa jumătate din cele 19 centrale nucleare din cauza valului de căldură care a lovit Europa şi care a determinat creşterea temperaturilor unor râuri precum Rhonul, de unde provenea apa folosită pentru răcirea reactorului.

"Dacă schimbările climatice din anii viitor vor presupune secetă, valuri de căldură şi inundaţii este de aşteptat ca centralele nucleare construite în interiorul teritoriului să fie închise mult mai des", a declarat, pentru Reuters, Rianne Teule.

Citeşte şi:

INFOGRAFIE Cum funcţionează centrala nucleară Fukushima

Harta celor mai mari producători de energie nucleară din lume

Centralele nucleare, la control!

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite