UE: un stat palestinian este soluţia crizei

Ambasadorul Marc Otte afirmă că eşecurile succesive au creat o frică de acţiune în Orientul Mijlociu, dar, în doar doi ani de zile, se pot construi instituţii guvernamentale

Citiţi şi:

Arheologia, noua armă politică a Israelului
Ali Khamenei: "Israelul este sortit pieirii"
Bin Laden: "Dacă noi nu trăim în pace, nici America nu va trăi!"

Ovidiu Nahoi: Domnule ambasador, putem spune că există o politică articulată a UE în regiune?

Marc Otte: Incontestabil, de la declaraţia de la Veneţia la declaraţia de la Berlin şi până la ultimele concluzii ale Consiliului European. Poziţia europeană este constantă şi se bazează pe dreptul internaţional, pe respectarea drepturilor omului, promovarea democraţiei, dezvoltarea durabilă. Ce se poate reproşa Uniunii Europene este că nu a reuşit întotdeauna. Dar politica europeană în domeniu există. Contribuabilul european participă direct prin asistenţa economică, prin ajutorul dat creării instituţiilor palestiniene şi prin susţinerea acordată la nivel regional.
Ion M. Ioniţă: Se poate vorbi de ceva specific care face diferenţa faţă de alţi actori importanţi din regiune?

Vorbim de două lucruri: care este diferenţa şi care este impactul. Impactul nostru  este real. Ceea ce eu constat este că, după mai multe decenii de întârziere, Statele Unite, Rusia şi  ceilalţi membri ai Quartetului (un grup format din SUA, UE, Rusia şi ONU implicat în negocierile israeliano-palestiniene n.r.) au ajuns la aceeaşi concluzie cu noi: singura soluţie pe termen lung a conflictului este crearea unui stat palestinian, recunoaşterea drepturilor naţionale ale palestinienilor, alături de recunoaşterea drepturilor naţionale ale israelienilor. Noi am acţionat în conformitate cu ceea ce am declarat şi am devenit parteneri ai acestui proces, ceea ce a avut un efect asupra comportamentului actorilor din regiune. Dar nu există nicio politică externă capabilă să-şi atingă absolut toate obiectivele. Nici măcar pentru o mare putere.

O.N.: Şi diferenţele faţă de ceilalţi?

Diferenţa provine din natura politicii externe europene. Este o politică externă comună, deşi nu unică. Gradul ei de succes depinde de modul în care politicile statelor membre se potrivesc sau nu. Este un proces de discuţii continuu, pentru că vorbim de state suverane. Nu este acelaşi lucru ca politica externă a Statelor Unite, a Rusiei, a Chinei. Europenii sunt pionieri în a pune în aplicare mecanismele unei asemenea guvernări postmoderne. Pentru a reveni în Orientul Mijlociu, nu numai că Uniunea Europeană acţionează pentru rezolvarea conflictului în regiune, ca membră a  Quartetului, dar ne implicăm şi în rezolvarea problemelor pe termen lung cum ar fi problemele guvernării, ale dezvoltării economice sau crearea unui spaţiu mediteranean comun. Uniunea Europeană are experienţă în aceste procese multilaterale.

O.N.: Care sunt acum obstacolele principale în procesul de pace?

Au apărut o serie de actori noi în zonă, care nu sunt în mod necesar pozitivi. Avem ambiţiile regionale ale Iranului, sunt actorii non-statali care au devenit mai mult decât o ameninţare locală,  au devenit o ameninţare strategică, cum sunt  Hamas, Hezbollah, Al-Qaeda. Mai există proliferarea armelor de distrugere în masă. Mai sunt problemele economice sau confruntările din cadrul islamului, între mişcarea sunnită şi cea şiită. Pe de altă parte, eşecurile succesive în zonă au creat o frică de eşec. Există foarte multă neîncredere pentru că au fost foarte mulţi ani de confruntări, de atentate. Iar printre protagonişti nu mai există liderii care erau la momentul Oslo. Acest lucru contează. O provocare pentru Statele Unite, pentru Quartet, pentru Uniunea Europeană este crearea condiţiilor pentru revenirea unor lideri care pot restabili încrederea. În zonă, oamenii sunt pesimişti pentru că văd ce se întâmplă în Yemen, în Somalia, în Gaza, mai este conflictul israeliano-palestinian... nimic nu merge. Când nu există speranţă, nu mai ştii ce să faci şi blamezi exteriorul. Apare un cerc vicios al neputinţei, ceea ce deschide calea pentru soluţiile radicale.

 I.M.I.: Americanii sunt prietenii israelienilor şi europenii sunt apropiaţii palestinienilor. E prea simplistă această viziune?

Poate că e prea simplistă. Sigur, există o relaţie strategică între Israel şi Statele Unite. Nu putem uita că, de multe decenii, Statele Unite sunt prezente în regiune ca urmare a intereselor strategice, petroliere şi aşa mai departe. Israelul este dependent de Statele Unite într-o măsură în care nu este dependent de Europa. Ajutorul economic şi militar e esenţial pentru supremaţia strategică a Israelului în regiune. Sigur, pe de altă parte, există legături economice solide ale Israelului cu Europa, precum şi o proximitate culturală.

O.N.: Şi palestinienii?

Acum circa 20 de ani, ţările europene au decis demararea unui proces politic care a început chiar în afara cunoştinţei Statelor Unite şi care a dus la acordurile de la Oslo. Asta ne-a adus, inevitabil, mai aproape de palestinieni. Dar asta, fără a uita cât de importante sunt relaţiile cu Israelul. Să luăm, de exemplu, vizita recentă a şefului guvernului israelian în Germania sau vizita premierului Berlusconi în Israel. Şi vă rog să mai observaţi ceva: principalul furnizor de fonduri pentru Autoritatea Palestiniană sunt Statele Unite. Eu cred că acum această dihotomie - americanii îi susţin pe israelieni, europenii pe palestinieni - este mai puţin reală decât a fost vreodată.

I.M.I.: Există un orizont de timp pentru un acord?

Ar fi nevoie de doi ani pentru a construi instituţiile statului palestinian. Dar eu cred că important nu e neapărat calendarul, ci ca deciziile să fie respectate şi să nu existe sentimentul imposibilităţii. Dacă un premier israelian a fost capabil să vorbească de partajarea Ierusalimului, aşa cum a fost cazul lui Ehud Olmert, de ce să credem într-o fatalitate a eşecului? 

Diplomat belgian, trimis european

Marc Otte (63 de ani, de naţionalitate belgiană) este din 2003 reprezentantul special al Uniunii Europene pentru procesul de pace din Orientul Mijlociu. Postul a fost creat în 1996, iar mandatul presupune acţiunea politică şi diplomatică pentru soluţia „două state", cu Israelul şi statul palestinian convieţuind fără să se ameninţe reciproc. De asemenea, procesul de pace, în viziune europeană, presupune soluţionarea conflictelor israeliano-sirian şi israeliano-libanez. Din punct de vedere  european, conflictul-cheie din regiune rămâne cel israeliano-palestinian.

Înainte de a deveni reprezentant special al Uniunii Europene în Orientul Mijlociu, Marc Otte a îndeplinit diferite funcţii în cadrul Ministerului de Externe belgian, fiind, printre altele, consul general al ţării sale la Los Angeles şi ambasador în Israel.

"În zonă, oamenii sunt pesimişti pentru că văd ce se întâmplă în Yemen, în Somalia, în Gaza. Apare un cerc vicios al neputinţei, ceea ce deschide calea pentru soluţiile radicale."

"Statele Unite, Rusia şi ceilalţi membri ai Quartetului au ajuns la aceeaşi concluzie cu noi: singura soluţie este crearea unui stat palestinian."