Sarkozy şi Merkel cer „guvern economic UE“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Întâlnirea dintre cancelarul german, Angela Merkel, şi preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, a avut loc într-un final luni seară, după ce presa a vorbit de divergenţe uriaşe între cei doi lideri europeni.

Ulrich Kater, economist german: "Fără deficitele Greciei, excedentul german ar fi fost mai mic"

Oficial însă,"Madame Non" şi "Monsieur Duracell" au venit cu un mesaj comun care va suscita discuţii aprinse la Consiliul European de Vară, de mâine, de la Bruxelles, notează "Der Spiegel".

Guvernare economică şi sancţiuni

După întrevedere, Merkel şi Sarkozy au anunţat că au ajuns la un acord privind o guvernare economică, valabilă pentru întreaga Uniune, nu doar pentru ţările din zona euro, aşa cum propusese iniţial Sarkozy. Guvernarea economică ar permite o mai bună coordonare a politicii economice şi bugetare, precum şi o reacţie mai rapidă, în cazul unor situaţii gen Grecia.

Ulrich Kater, economist german: "Fără deficitele Greciei, excedentul german ar fi fost mai mic"Berlinul şi Parisul vor face front comun la reuniunea liderilor de stat şi de guvern din UE şi în ceea ce priveşte introducerea de sancţiuni, cea mai dură fiind retragerea dreptului de vot, pentru statele cu deficite ce depăşesc 3% şi care nu reuşesc într-o anumită perioadă de timp să-l corecteze.

Cei doi lideri au cerut din nou o taxă globală impusă băncilor şi pentru impozitarea tranzacţiilor financiare internaţionale. În acest sens, ei vor trimite o scrisoare comună liderilor G20, pentru ca propunerea să fie luată în discuţie la summitul de la sfârşitul acestei luni, din Canada. Aceste măsuri au fost respinse de membrele G20 anul trecut.

Modificarea tratatelor

„Dacă va fi nevoie să modificăm un tratat, vom propune acest lucru", a declarat Nicolas Sarkozy. Presa germană apreciază însă că propunerile Parisului şi Berlinului nu vor fi acceptate de ceilalţi europeni, în special de premierul britanic, David Cameron.

Presa franceză notează că acordul dintre Merkel şi Sarkozy este unul "de faţadă", în timp ce elveţienii de la "Le Temps" sunt de părere că preşedintele francez a fost nevoit să accepte toate propunerile germane, în faţa alternativei de "a  retrograda în divizia secundă". 

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite