Rusia insultă Republica Moldova

0
Publicat:
Ultima actualizare:

„Guvernul Republicii Moldova, condus de Vlad Filat, îşi demonstrează incapacitatea totală de a face ordine în domeniul vinicol. După embargoul impus vinurilor moldoveneşti în 2006, producătorii locali au învăţat lecţia şi au sporit producerea vinului calitativ pentru a putea ajunge pe piaţa rusă. Acum, calitatea a scăzut iar dramatic.

Domnul Filat ar fi bine să se concentreze pe lucruri mai importante pentru Republica Moldova,  nu pe cele, pe care, se pare, că le rezolvă acum. Dar nu am de gând să‑i dau eu sfaturi lui", a declarat, marţi, şefului Serviciului sanitar rus, Rospotrebnadzor, Ghenadii Onişcenko, la postul de Radio Ecoul Moscovei.

Mai citiţi şi:

Peste 1500 de locuitori din Republica Moldova, evacuaţi după ce Prutul a ieşit din matcă

Oficial rus: "Vinurile moldoveneşti sunt bune pentru vopsit gardurile"

Oficialul rus a mers până acolo încât a spus că vinurile moldoveneşti nu ar trebui consumate, ci folosite la vopsit gardurile.

„Situaţia este că între 30 iunie şi 2 iulie, în 102.000 de sticle de vin provenind de la trei companii moldoveneşti am descoperit ingrediente periculoase, precum dibutilftalat, care nu ar trebui să existe deloc în vin. Acest lucru arată că, în timpul fermentării, vinul a fost ţinut în containere de plastic", a explicat Onişcenko.

„Iar al doilea element este fungicidul metalaxil", al cărui nivel este peste limită, a adăugat oficialul. Dibutilftalat este o substanţă folosită la adezivi şi cerneală, iar metalaxilul este un fungicid folosit împotriva putrezirii rădăcinii.

Chiar dacă Onişcenko a spus că „situaţia nu are legătură cu politica", presa rusă scrie că noul embargo asupra vinului moldovenesc survine după ce la 24 iunie preşedintele interimar al Republicii Moldova, Mihai Ghimpu, a decretat ziua de 28 iunie drept Zi de Comemorare a victimelor ocupaţiei sovietice din 1940, când trupele sovietice au ocupat teritoriul Basarabiei şi partea de nord a Bucovinei contrar voinţei populaţiei acestor ţinuturi.

"Vinurile moldoveneşti sunt bune cel mult de vopsit gardul"
Ghenadii Onişcenko
șeful Serviciului sanitar rus

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite