România acordă Iordaniei un sprijin umanitar de 130.000 de dolari în legătură cu refugiaţii sirieni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a decis să acorde guvernului iordanian un sprijin umanitar financiar din bugetul de asistenţă pentru dezvoltare, în valoare de 130.000 de dolari, precum şi sprijin material, în legătură cu refugiaţii sirieni.

Decizia în acest sens a fost comunicată de ministrul de Externe, Titus Corlăţean, în cursul vizitei în Iordania.

Potrivit unui comunicat de presă al MAE, ministrul Corlăţean, aflat în vizită oficială în Regatul Haşemit al Iordaniei, a făcut, joi, o vizită în tabăra de refugiaţi sirieni de la Za?atari, care se află la aproximativ 17 km de graniţa iordaniano-siriană şi care adăposteşte circa 25.000 de persoane, scrie Mediafax.

Ministrul Corlăţean s-a întâlnit cu guvernatorul regiunii şi cu reprezentanţi ai organizaţiilor internaţionale umanitare care activează în Iordania (secretarul general al Jordan Hashemite Charity Organization, directorul adjunct al UNHCR, reprezentantul UNICEF în Iordania) şi a analizat împreună cu aceştia posibilităţile şi modalităţile de implicare a ţării noastre în sprijinul celor afectaţi de actuala criză.

"A fost exprimată preocuparea ţării noastre pentru situaţia umanitară gravă care afectează populaţia din Siria şi din ţările vecine şi a fost reiterată poziţia României pentru o soluţionare paşnică şi cât mai grabnică a crizei siriene. Oficialul român a exprimat aprecierea pentru eforturile materiale şi umane depuse de autorităţile iordaniene şi organizaţiile internaţionale pentru gestionarea multiplelor probleme generate de afluxul masiv de refugiaţi. A reiterat solidaritatea ţării noastre cu Regatul Haşemit al Iordaniei şi a comunicat decizia României de a acorda guvernului iordanian un sprijin umanitar financiar din bugetul de asistenţă pentru dezvoltare, în valoare de 130.000 USD, precum şi sprijin material", se arată în comunicatul MAE.

Potrivit sursei citate, toţi participanţii la întâlniri au evocat necesitatea unei mai active implicări a întregii comunităţi internaţionale în sprijinirea statelor vecine Siriei, pentru evitarea unei catastrofe umanitare.

Citește și:

Ne ajutăm fraţii de peste Prut. România a trimis un ajutor de 50.000 de euro Moldovei

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite