O cameristă pune capăt carierei politice a şefului FMI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul Fondului Monetar Internaţional este suspectat de agresiune sexuală împotriva unei angajate a Hotelului Sofitel din New York. Puţini cred că francezul îşi mai poate salva cariera. Avocaţii lui Dominique Strauss-Kahn au anunţat că acesta respinge acuzaţiile de tentativă de viol asupra cameristei din New York şi că va pleda nevinovat.

Şeful FMI, Dominique Strauss-Kahn, riscă până la 25 de ani de închisoare

Dominique Strauss-Kahn se grăbea sâmbătă să părăsească Statele Unite pentru a ajunge în Europa, unde avea un program încărcat. Ieri trebuia să se întâlnească la Berlin cu cancelarul german, Angela Merkel, pentru a discuta despre criza datoriilor din zona euro. Iar săptămâna aceasta avea programate numeroase întâlniri pe tema situaţiei din Portugalia şi Grecia.

Călătoria şi, cel mai probabil, cariera lui Strauss-Kahn, în vârstă de 62 de ani, au luat o întorsătură neaşteptată cu doar 10 minute înainte de decolarea avionului Air France 23 la bordul căruia se îmbarcase pe Aeroportul JFK din New York. Ca într-un scenariu hollywoodian, sâmbătă, în jurul orei locale 16.45, anchetatori în civil ai Autorităţii portuare din New York şi New Jersey au urcat în avion şi l-au reţinut pe Strauss-Kahn, după cum a declarat purtătorul de cuvânt al Autorităţii, John Kelly.

Şeful FMI a fost dus la un comisariat din Harlem pentru a fi chestionat în urma acuzaţiilor făcute de o angajată a hotelului de unde tocmai plecase. Menajera, în vârstă de 32 de ani, a depus o plângere la poliţie, în care susţine că a fost agresată de directorul uneia dintre cele mai puternice instituţii din lume.

Plecare precipitată

Sâmbătă, în jurul orei 13.00, camerista a intrat în camera lui Strauss-Kahn pentru a face curăţenie, neştiind că acesta era încă în cameră. Francezul ar fi ieşit din baie complet dezbrăcat şi s-ar fi aruncat asupra ei. Femeia a reuşit să scape, şi-a anunţat colegii şi a sunat imediat la 911. Camerista a fost internată la Spitalul Roosevelt, având „răni uşoare". După „ispravă", şeful FMI a plecat în grabă de la Hotelul Sofitel din Manhattan, uitându-şi în cameră mobilul şi alte obiecte personale. Potrivit presei americane, el urmează să fie acuzat de agresiune sexuală, sechestrare de persoană şi tentativă de viol. Cu o reputaţie de seducător, Dominique Strauss-Kahn nu este la primul scandal cu tentă sexuală.

„Seducător de profesie"?

Pasiunea sa pentru femei era cunoscută de toată lumea, fiind ironizat deseori în emisiuni de divertisment sau prin culise. În 2007, în cadrul unei emisiuni televizate, o tânără scriitoare - Tristane Banon - a povestit cum, în 2002, a fost agresată de Strauss-Kahn în timpul unui interviu. Tânăra, care lucra ca jurnalistă şi era fiica unui lider socialist din Normandia Superioară, a declarat că nu a povestit nimic la acel moment de teama unor represalii.

În 2008, Strauss-Kahn a fost subiectul unei anchete interne lansate de FMI în urma unei relaţii extraconjugale cu Piroska Nagy, o colegă de la departamentul Africa. I s-a reproşat doar „o gravă eroare de judecată", iar Strauss-Kahn şi-a pus cenuşă în cap, cerându-şi scuze publice, în special faţă de soţia sa, Anne Sinclair. Fostă vedetă la TF1, Anne Sinclair l-a ajutat să-şi spele imaginea, fiindu-i alături pentru a trece peste „aventura de-o noapte". Cassandre, un pseudonim sub care s-ar putea ascunde o fostă colaboratoare, a publicat anul trecut volumul „Secretele unui prezidenţiabil", în care scrie că ambiţiile politice ale şefului FMI ar putea fi năruite de slăbiciunea pentru femei.  

Socialiştii, loviţi din plin

Scandalul a picat cât se poate de prost pentru socialişti. Între 28 iunie şi 13 iulie trebuie depuse candidaturile pentru alegerile primare ale partidului din toamnă, în urma cărora se va stabili adversarul lui Nicolas Sarkozy pentru prezidenţialele de anul viitor. Or, Strauss-Kahn era, potrivit sondajelor, singurul capabil să-l învingă pe actualul preşedinte. Vestea „ne-a lovit ca un trăsnet. Este o lovitură distrugătoare", a declarat lidera Partidului Socialist, Martine Aubry, care le-a cerut membrilor formaţiunii să rămână uniţi.

Până acum, doar François

Hollande îşi anunţase candidatura, dar Strauss-Kahn şi Ségolène Royal urmau să facă anunţuri similare în curând. Sondajele o plasau pe Ségolène mult în urma celor doi, dar nici Hollande nu avea prea multe şanse în faţa lui Strauss-Kahn. În aceste condiţii însă, analiştii apreciază că nu se mai pune problema intrării în cursă, iar Martine Aubry va trebui să-şi anunţe candidatura. Nici ea şi nici François Hollande nu sunt cotaţi destul de bine în sondaje pentru a reprezenta o alternativă la Nicolas Sarkozy. „Le Figaro" nota că socialiştii au pierdut cea mai bună carte pe care o aveau pentru 2012.

Alte scandaluri sexuale

Bill Clinton a fost acuzat că ar fi hărţuit-o sexual pe Paula Jones şi a recunoscut „relaţia nepotrivită" cu stagiara Monica Lewinsky. Moshe Katsav, fost preşedinte al Israelului, a fost condamnat în martie la şapte ani de închisoare pentru viol. Silvio Berlusconi este acuzat că ar fi recurs la serviciile unei prostituate minore.

Campanie orchestrată

Deputatul socialist Jean-Marie Le Guen a denunţat o campanie împotriva lui Strauss-Kahn, orchestrată de la Palatul Elysée. Preşedinţia franceză nu a dorit să comenteze aceste acuzaţii. Cu o zi înainte de incidentul newyorkez, şeful FMI anunţase că va da în judecată „France Soir" pentru informaţii false. Cotidianul a publicat declaraţiile unui croitor de lux din Washington, de la care şeful FMI şi-ar fi cumpărat costume de 35.000 de dolari. Site-ul atlantico.fr a publicat o fotografie cu Strauss-Kahn şi soţia sa urcându-se într-un Porsche Panamera. Maşina îi aparţinea însă unui prieten. Proprietarul atlantico.fr este Arnaud Dassier, cel care în 2007 s-a ocupat de campania pe internet a lui Sarkozy.

Cum afectează arestarea criza din Europa

Dominique Strauss-Kahn, arestat preventiv, ar putea fi eliberat pe cauţiune. Poliţia i-a reţinut paşaportul şi el nu poate părăsi deocamdată teritoriul SUA. Un judecător binevoitor i-ar putea însă permite acest lucru dacă se angajează să nu se sustragă justiţiei în cazul unui proces. Indiferent de decizia judecătorului, scandalul lasă FMI fără conducere în plină criză. Adjunctul său, John Lipsky, tocmai ce a anunţat că vrea să plece din august.

La insistenţele francezului, Lipsky a acceptat să stea până în noiembrie, dar în calitate de consilier special. Caroline Atkinson, directorul pentru relaţii externe al FMI, a precizat că instituţia rămâne „complet funcţională şi operaţională". Doar că la întâlnirea cu Merkel de ieri nu a fost trimis niciun înlocuitor şi rămâne de văzut ce se va întâmpla astăzi, când Strauss-Kahn ar fi trebuit să aibă o întrevedere cu miniştrii de Finanţe din zona euro pentru a discuta despre un posibil nou împrumut pentru Grecia, în valoare de 60 de miliarde de dolari, şi despre împrumutul care va fi acordat Portugaliei.

O misiune a fondului se află în acest moment în Grecia pentru a vedea dacă Atena şi-a făcut temele privind aplicarea măsurilor de securitate. Strauss-Kahn a susţinut puternic salvarea Greciei şi i-a pledat cauza chiar şi în faţa Berlinului, neîncrezător în capacitatea guvernului grec de a-şi îndeplini angajamentele asumate.

La Atena, părerile sunt împărţite. Purtătorul de cuvânt al Executivului, George Petalotis, a declarat că ţara sa va derula programul de austeritate ca şi până acum, în timp ce un oficial elen a declarat pentru Reuters că situaţia „ar putea cauza unele întârzieri pe termen scurt. Strauss-Kahn era foarte bine informat despre Grecia". FMI joacă un rol important şi în cadrul reuniunilor G20. Programul G20 - a cărui preşedinţie este deţinută de Franţa - este foarte încărcat în perioada următoare, culminând cu summitul şefilor de stat şi de guvern din noiembrie. 

„Nu cred nici măcar o secundă în acuzaţiile aduse soţului meu. Nu mă îndoiesc că vinovăţia lui va fi dovedită. Fac apel la reţinere şi decenţă.''
Anne Sinclair soţia lui Strauss-Kahn

România, printre ţintele lui Strauss-Kahn

Dominique Strauss-Kahn a început să-şi facă încălzirea pentru campania de anul viitor încă din 2010. În acest context, una dintre declaraţiile cu iz de campanie a fost cea privind politicile Guvernului de la Bucureşti. „România este într-o situaţie mai dificilă decât credeam şi decât credea şi ea. I-am spus că, în aceste condiţii, vom accepta ca deficitul bugetar pe care l-am convenit să fie puţin mai mare, pentru că, în felul acesta, vom susţine creşterea economică.

Totuşi, situaţia s-a degradat mai mult decât am crezut. Ca urmare, am cerut noi măsuri. Guvernul român ne-a spus : vom tăia 25% din salariile funcţionarilor. Noi am spus nu: dacă vreţi să faceţi economii, măriţi impozitele şi mai ales impozitele pentru cei bogaţi", declara în mai anul trecut Dominique Strauss-Kahn, în cadrul unei emisiuni la un post francez de televiziune.

În replică, preşedintele Traian Băsescu l-a ameninţat că publică documentul cu care FMI a venit la Bucureşti. Fondul dorea „creşterea TVA-ului de la 19% la 24%, creşterea cotei unice de la 16% la 20% şi reducerea salariilor în sectorul bugetar cu 20%", a explicat Băsescu, potrivit căruia soluţia FMI „ar fi menţinut cancerul din bugetul de stat al României".

În decembrie 2010, Dominique Strauss-Kahn a vizitat România, prilej cu care i-a spus premierului Emil Boc că înţelege faptul că România a fost afectată de criză şi că există o presiune asupra bugetului. El a dat asigurări că FMI caută în continuare soluţii, împreună cu autorităţile de la Bucureşti, pentru a păstra echilibrul macroeconomic, cu riscul de a părea „mai dur uneori".

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite