Moartea ziarului „News of the World“ aduce profit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimul număr al celui mai vândut tabloid deţinut de miliardarul Rupert Murdoch s-a vândut în cinci milioane de exemplare, dublu faţă de tirajul obişnuit. Închiderea publicaţiei „News of the World“, cu o istorie de 168 de ani, deţinută de News Corporation, nu pune capăt scandalului interceptărilor telefonice din Marea Britanie.

Anticipând o creştere a cererii, „News of the World" şi-a mărit tirajul la cinci milioane de exemplare pentru ediţia sa finală de ieri, potrivit unui editor citat de Sky News. Tirajul obişnuit al celui mai bine vândut tabloid din Marea Britanie era de circa 2,6 milioane de exemplare, dar ultimul său număr s-a vândut extrem de bine, mulţi dorindu-şi un exemplar de colecţie. Într-un e-mail trimis cititorilor, ediţia online a tabloidului anunţă că accesul la articolele de pe site va fi liber, iar abonaţilor li se vor înapoia banii cuveniţi.

Citeşte şi:
VIDEO Mogulul lumii şi-a ucis şi îngropat tabloidul
Murdoch a decis închiderea tabloidului News of the World după ce jurnaliştii au făcut interceptări ilegale


Ziariştii şi-au înecat amarul la bar

Sâmbătă, reporteri, editori şi echipa tehnică au ieşit din sediul publicaţiei, situat în estul Londrei, şi s-au aliniat înain­tea camerelor de filmat care aşteptau să înregistreze un moment important din istoria media din Marea Britanie - închiderea tabloidului cu cele mai mari vânzări de pe piaţa britanică, scrie Reuters. Ţinând în mâini „ultima lor operă", jurnaliştii l-au salutat şi l-au aplaudat pe redactorul-şef Colin Myler, înainte de a merge împreună la un bar din apropiere, unde şi-au înecat supărarea „în buna tradiţie jurnalistică britanică".

„Vreau să aduc omagiul meu acestei echipe minunate de oameni. Nu ne aflăm unde voiam să fim sau unde meritam să fim", a spus Myler. Prima pagină a ultimei ediţii conţine şi un montaj al mai multor numere recente ale tabloidului, în timp ce în interior se află o reproducere a primei pagini a publicaţiei din 1843, anul de debut al săptămânalului.

Într-un material nesemnat, publicaţia îşi cere scuze din nou pentru „telefoanele  interceptate". Cei peste 200 de angajaţi ai tabloidului au rămas fără locuri de muncă, dar li s-a spus că pot aplica pentru slujbe în cadrul companiei News International, principala filială britanică a gigantului News Corporation. Preşedintele News International, James Murdoch, a declarat că toţi banii proveniţi din vânzarea ultimului număr al săptămânalului vor fi donaţi în scopuri caritabile. În plus, organizaţiile umanitare au primit spaţiu de reclamă gratuit.

Angajaţi ai „News of the World" şi-au exprimat furia şi neîncrederea vizavi de închiderea bruscă a publicaţiei, fiind de părere că au fost sacrificaţi pentru a salva controversata preluare a BskyB de către Murdoch, o afacere de 10 miliarde de euro. Premierul David Cameron a sugerat existenţa unui raport guvernamental vizând preluarea BskyB, iar Ofcom, organismul de reglementare în domeniu, a cerut să fie ţinut la curent cu ancheta de la „News of the World", fapt care a dus la scăderea cu 8% a acţiunilor BSkyB la Bursa de la Londra.

Magnatul media Rupert Murdoch s-a dus, ieri, la Londra, pentru a încerca să diminueze pierderile provocate de scandalul interceptărilor telefonice ilegale practicate de tabloid, scandal care capătă însă din ce în ce mai multă amploare. Fiul său, James Murdoch, este cel care a decis să închidă tabloidul, deşi se spune că ştia de practica interceptărilor telefonice a numeroase figuri ale vieţii publice, dar şi de folosirea unor informatori plătiţi din poliţie.

„Vrem capul doamnei Brooks"

El ar putea fi pus sub acuzare atât în Marea Britanie, cât şi în Statele Unite. Foştii angajaţi ai „News of the World" acceptă cu greu şi faptul că Rebekah Brooks - director executiv în cadrul companiei lui Murdoch şi fost redactor-şef  al „News of the World" - şi-a păstrat locul de muncă. Într-un mesaj postat pe Twitter se putea citi: „8.674 de ediţii, 7,4 milioane de cititori reduşi la tăcere pentru a salva pielea unei singure femei".

Opoziţia din Marea Britanie, dar şi David Cameron cred că Brooks trebuie să demisioneze, însă aceasta a rezistat undei de şoc. Unii specialişti sunt de părere că ea este sprijinită de Rupert Murdoch tocmai pentru ca magnatul să-şi protejeze fiul. „Dacă ea pleacă, următoarea piesă a dominoului care ar cădea este James, iar acesta este un preţ pe care Murdoch nu este pregătit să-l plătească", a declarat profesorul de jurnalism Brian Cathcart, pentru „The Guardian".

„Vă mulţumim şi la revedere!"



,,Dragă Bogdan. Te informăm, cu regret, că, după 168 de apariţii, publicăm ultima ediţie a „News of the World". Este începutul e-mailului de rămas-bun primit de colegul nostru de la ziarul ,,Click", Bogdan Nicolai, din partea săptămânalului. Strategie de piaţă sau semn de apreciere, publicaţia britanică nu a uitat pe niciunul dintre abonaţii săi. Tabloidul îşi cere scuze pentru scandalul provocat de ascultarea telefoanelor, ce a dus la închiderea sa. ,,Recent, lucrurile bune pe care le-a realizat «News of the World» au fost pătate de un comportament greşit şi care nu are vreo scuză", se mai arată în mesajul primit de jurnalistul român. Publicaţia aminteşte însă că este mândră de istoria sa în presă, de modul în care s-a remarcat prin ,,lupta împotriva infracţionalităţii, devoalând lucrurile greşite şi informând naţiunea asupra actualităţii".

Ştirile care au zguduit Regatul

Închiderea ,,News of the World" a fost un bun prilej pentru publicaţie să treacă în revistă ediţiile care au făcut istorie în lumea presei, punând în situaţii jenante politicieni, Casa Regală britanică şi celebrităţi din lumea artistică.

image



Printre facsimilele postate pe pagina de web a ,,News of the World" se numără şi ediţia din 10 septembrie 1939, în care săptămânalul dezvăluie culisele intrării în război a Marii Britanii contra Germaniei naziste. Anunţul premierului de atunci, Neville Chamberlain, că războiul „va dura trei sau poate chiar mai mulţi ani", este ilustrat cu o caricatură expresivă, în care Hitler dă foc globului pământesc. 45 de ani mai târziu, la 20 mai 1984, ,,News of the World" titra pe prima pagină că top-modelul Vicki Hodge, fosta amantă a unui gangster, este iubita Prinţului Andrew. Săptămânalul a publicat în exclusivitate, la 11 ianuarie 2009, o înregistrare video în care Prinţul Harry face remarci rasiste.

Imaginile filmate în 2006, în timpul unor exerciţii militare, îl arată pe Harry adresându-i-se unui ofiţer din armata pakistaneză cu apelativul „paki". Dezvăluirea a atras criticile opoziţiei, pe atunci condusă de actualul premier David Cameron. „Este complet inacceptabil să spui aşa ceva şi e bine că prinţul şi-a cerut scuze", a declarat la acea vreme Cameron, despre care acum se ştie că avea legături strânse cu conducerea tabloidului.

image

Vezi aici cum părăsesc jurnaliştii redacţia News of the World

În lume



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite