McChrystal pleacă, strategia lui rămâne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

David Petraeus, eroul din Irak, îl înlocuieşte la conducerea trupelor NATO din teatrul afgan pe generalul Stanley McChrystal, demis din cauza unor declaraţii controversate. Barack Obama l-a demis miercuri pe generalul pe care îl lăuda în urmă cu an pentru „viziunea proaspătă” asupra rezolvării conflictului din Afganistan.  

Modul de comportare al lui Stanley McChrystal, "aşa cum reiese dintr-un articol publicat recent, nu corespunde criteriilor cerute unui general", şi-a explicat decizia preşedintele american, care, pe de altă parte, a dat asigurări că nu l-a revocat din cauza "insultelor personale".

Obama, furios din cauza ironiilor generalului McChrystal, căruia îi cere explicaţii

VIDEO Comandantul american McChrystal îl ironizează pe Joe Biden: "Vicepreşedintele Biden? Cine este acesta?"

Obama susţine că nu "insultele personale" au dus la schimbarea comandantului american din Afganistan

Comandantul Misiunii NATO de Instruire din Afganistan: „Trupe SUA sub comandă românească. Admirabil!“

Doar 36 de ore i-au fost necesare liderului de la Casa Albă să ia o decizie care nu a fost sprijinită de toţi consilierii săi, precum Ministrul Apărării, Robert Gates, sau şeful administraţiei, Rahm Emanuel. "Nu e bine nici pentru misiune şi nici pentru moralul militarilor", a spus Emanuel, el însuşi pregătindu-se să-l părăsească pe Obama, din cauza divergenţelor de opinii, notează "The New York Times".

Apel de avertisment

Luni după-amiază, vicepreşedintele Joe Biden a primit un telefon de la generalul McChrystal care îl avertiza că va citi un material care nu-i va plăcea. Intuind consecinţele declaraţiilor sale, generalul s-a apucat să-i sune pe toţi cei pe care i-a jignit în articolul din revista "Rolling Stone". "A fost foarte respectuos şi plin de remuşcări. Evident că şi-a dat seama de greşeala făcută", a declarat senatorul John Kerry, una dintre "victimele" generalului.

Întrevederea decisivă dintre McChrystal şi Obama nu a durat mai mult de 20 de minute, generalul neîncercând să se justifice şi să-şi păstreze postul. Propus anul trecut de Gates pentru a prelua comanda trupelor NATO din Afganistan, McChrystal a fost un răsfăţat al presei.

Luptătorul ascetic

Un luptător ascetic, a cărui rutină zilnică include patru ore de somn, peste 10 kilometri de alergare şi o singură masă: acesta este portretul succint al generalului în apărarea căruia au sărit şeful NATO, Anders Fogh Rasmussen, ministrul german al Apărării, Karl-Theodor zu Guttenberg, precum şi o serie de colaboratori din Marea Britanie.

Chiar în ziua demiterii, Royal United Services Institute publica un raport, potrivit căruia operaţiunile armatei britanice în sudul Afganistanului arată semne de progres, parţial graţie acţiunii generalului american Stanley McChrystal, lăudat pentru "viziune strategică clară".

Doar talibanii au ridicat nepăsători din umeri, precizând că le este "indiferent cine comandă". Washingtonul a anunţat că strategia din Afganistan, care este "creaţia" lui McChrystal, rămâne neschimbată. Proaspătul demis a mutat accentul de pe lupta împotriva talibanilor pe protejarea civililor şi a cerut mai multe trupe.

Petraeus va avea o misiune dificilă, având de înfruntat multe provocări. Reducerea numărului de victime în rândul soldaţilor, câştigarea încrederii afganilor şi continuarea transferului de putere către afgani sunt doar câteva din problemele care dau bătăi de cap forţelor aliate.

Petraeus, generalul de teflon

David Petraeus este creditat pentru succesul misiunii din Irak şi toată lumea aşteaptă de la el aceleaşi rezultate şi în Afganistan. Numai că "Afganistan 2010" pare a fi o nucă mult mai tare decât "Irak 2007", notează "Foreign Policy". Desemnarea sa în fruntea trupelor din Afganistan reprezintă un pas înapoi. În calitatea de şef al Centrului de Comandă, Petraeus coordona operaţiunile militare şi strategiile americane în Asia Centrală şi Orientul Mijlociu.

Potrivit presei americane, "generalul de teflon" ar avea aspiraţii prezidenţiale pentru 2012, motiv pentru care, anul trecut, nu a susţinut public cererea lui McChrystal de suplimentare a trupelor, deşi era pe deplin de acord cu această strategie.

Articol datorat vulcanului

Articolul despre McChrystal, apărut pe 22 iunie în revista „Rolling Stone", nu ar fi existat dacă vulcanul islandez Eyjafjallajokull nu ar fi erupt. Cel puţin aşa susţine autorul său, Michael Hastings, un reporter freelancer, în vârstă de 30 ani, care s-a trezit din întâmplare în compania generalului, amândoi fiind „blocaţi" timp de 2 zile la Paris. Cele două zile s-au transformat apoi într-o lună de „încorporare" cu generalul american. Hastings susţine că e surprins de impactul pe care l-a avut articolul său.

Hastings descrie cum generalul se plânge că trebuie să meargă la o cină cu aliaţii NATO din Paris. "Aş prefera ca o mulţime de oameni să mă ia la şuturi decât să merg la această cină", spune el. În timp ce se pregăteşte pentru cină, generalul glumeşte spunând că, dacă va fi întrebat despre vederile vicepreşedintelui Joe Biden în legătură cu războiul, va răspunde "Biden?Cine-i ăsta?"

Chiar dacă votase cu Obama, McChrystal nu s-a înţeles cu el la început, povesteşte Hastings. L-a întâlnit prima dată la o săptămână de la învestirea acestuia, la Pentagon. McChrystal a spus că „Obama nu se simţea în largul lui şi părea intimidat" în sala plină de ofiţeri. Patru luni mai târziu s-au întâlnit faţă în faţă. „Era clar că Obama nu ştia nimic despre el. Asta e tipul care o să conducă acest război. Nu pare prea implicat. Şeful a fost dezamăgit", comentează un ofiţer.

Articolul sugerează că McChrystal nu ţinea cont de mesajele primite de la emisarul SUA în Afganistan, Richard Holbrooke."Încă un mesaj de la Holbrooke. Nici nu vreau să-l deschid", spune el ironic, după care îşi bagă telefonul în buzunar, fără a-şi ascunde enervarea.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite