Grecia, la mâna justiţiei germane

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un grup de eurosceptici contestă la Curtea Constituţională legalitatea pachetului financiar destinat salvării ţărilor aflate în dificultate. Agenţia de evaluare Standard & Poor’s avertizează că restructurarea datoriei Greciei după modelul francez poate duce la incapacitate de plată.

Ministrul german de Finanţe, Wolfgang Schäuble, s-a prezentat ieri la Curtea Constituţională de la Karls­ruhe pentru a pleda cauza ajutoarelor pe care ţările din zona euro le acordă statelor aflate în dificultate: Grecia, Irlanda şi Portugalia. „Suntem ferm convinşi că am făcut tot ce era necesar şi corect pentru a proteja moneda noastră comună", a declarat oficialul german la prima audiere în cadrul acţiunii juridice declanşate după plângerea depusă anul trecut de un grup de eurosceptici.

Citiţi şi:

Miniştrii de Finanţe din zona euro au decis: Grecia primeşte 12 miliarde de euro din împrumutul de la UE şi FMI

VIDEO Austeritate  „à la grecque“. Patru ani de strâns cureaua

„Fără o monedă comună am fi fost într-o situaţie mult mai grea şi nu am fi avut mai puţin de trei milioane de şomeri, ci am fi avut peste cinci milioane", a spus Schäuble. „Pericolul unei contagiuni a justificat ajutarea Greciei prin împrumutul acordat în aprilie 2010", a mai declarat ministrul german.

Încălcarea drepturilor

Plângerea a fost înaintată anul trecut de cinci profesori eurosceptici, în frunte cu economistul Joachim Starbatty, şi de Peter Gauweiler, membru al Uniunii Creştin-Sociale, aliaţii din Bavaria ai cancelarului Angela Merkel. Aceştia susţin că decizia de a ajuta ţările aflate în dificultate încalcă atât legislaţia europeană, cât şi pe cea germană. Pachetele financiare ar încălca drepturile cetăţenilor germani - prin folosirea banilor publici - şi tratatele Uniunii Europene, în special clauza „no-bailout", potrivit căreia nici UE şi nici statele membre nu trebuie să preia responsabilităţile unui guvern.

„Salvarea euro prin distrugerea normelor fundamentale ale zonei euro e ca şi cum ai distruge clădirea pentru a repara instalaţia de apă", a declarat unul dintre avocaţii grupului. El a mai precizat că euro a eşuat şi speră că instanţa va respinge un sistem care „duce nu numai la un dezastru economic, dar şi la o instabilitate politică în Germania şi în întreaga Europă". 

Judecătorul Andreas Vosskuhle a precizat că instanţa nu va analiza politicile economice ale zonei euro în criza datoriilor, ci va cerceta baza legală a deciziilor. „Viitorul Europei şi corectitudinea strategiei economice în rezolvarea crizei nu vor fi dezbătute la Karlsruhe. Asta-i treaba politicienilor, nu a judecătorilor", a explicat Vosskuhle.

Majoritatea experţilor nu se aşteaptă ca instanţa să împiedice acordarea împrumuturilor financiare, ci să întărească - la fel ca în cazul Tratatului de la Lisabona - rolul Parlamentului de la Berlin în aprobarea pachetelor destinate ţărilor în dificultate. Germania dă cei mai mulţi bani (5,05 miliarde de euro) în cadrul ultimei tranşe pentru Grecia, în valoare totală de 12 miliarde de euro. O decizie în acest caz este aşteptată abia la toamnă. În 2009, Curtea Constituţională din Germania a provocat emoţii mari europenilor după ce a suspendat temporar ratificarea Tratatului de la Lisabona şi a solicitat o lege care să garanteze drepturile de codecizie ale Parlamentului de la Berlin.

Avertisment S&P

Restructurarea datoriei Greciei după modelul propus de Franţa ar putea duce la default (incapacitate de plată), a comunicat agenţia de rating Standard&Poor's. Aceasta este prima agenţie de evaluare care lansează un astfel de avertisment.

Anterior, Fitch a precizat pentru „Financial Times" că „dacă va arăta ca o incapacitate de plată, va fi considerată ca atare". O intrare a Greciei în incapacitate de plată nu va declanşa o nouă criză financiară, dar i-ar putea determina pe investitori să abandoneze datoriile altor ţări europene, în special Spania şi Portugalia.

Cancelarul Angela Merkel a reacţionat ieri prompt la avertismentul S&P şi a declarat că Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană nu se vor lăsa private de libertatea lor de judecată, de către agenţiile de rating, în privinţa salvării Greciei. Planul Parisului prevede ca băncile şi alte instituţii financiare să reinvestească o parte dintre datoriile rambursate de Grecia tot în obligaţiuni elene. Băncile germane s-au arătat dispuse să participe.

Finlanda vrea garanţii

Finlanda va cere garanţii pentru participarea statului la orice nouă iniţiativă de bailout a unei ţări din zona euro şi consideră că investitorii privaţi ar trebui să suporte în mai mare măsură astfel de eforturi. Într-un interviu pentru postul de televiziune YLE, noul ministru al Finanţelor, Jutta Urpilainen, a precizat că garanţiile s-ar putea constitui în pachete de acţiuni la compania care administrează proprietăţile statului aflat în dificultate.

Se mută în Bulgaria

Nu numai firmele româneşti se mută în Bulgaria atrase de impozitele şi taxele foarte mici, ci şi cele greceşti. În prima jumătate a anului 2011, circa 800 de firme elene s-au înregistrat în Bulgaria, multe motivându-şi decizia prin criza prelungită prin care trece Grecia.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite