Germania a repornit. Vine rândul Uniunii Europene?

REZULTATE Germania s-a reînscris pe calea creşterii economice. Cancelarul Angela Merkel, criticată pentru că ar fi fost prea ezitantă în deciziile privind criza, a explicat clar că, „în Germania, criza s-a sfârşit“

Indiscutabil, momentul şi contextul în care s-a pronunţat cancelarul german este unul politic. Angela Merkel este însă şi liderul unui partid politic, este implicată în campanii electorale, este purtătorul unui mesaj politic. Mai important este faptul că se reevaluează politica prin rezultate concrete, printr-o finalitate proiectată raţional, şi nu demagogic-populist.

Nu putem avea certitudinea că politica va fi revalorizată în societatea de mâine, dar câteva gesturi politice internaţionale, precum al preşedintelui american, care a decernat cancelarului Germaniei cea mai înaltă distincţie civilă a SUA, sau recunoaşterea publică de către preşedintele francez a insuccesului programului său privind „identitatea naţională", sunt semnale vizibile că se impune o reconsiderare a politicii, inclusiv a celei internaţionale.

Citiţi şi: Germania trage în sus statele din Europa de Est

Încă înainte ca dna Merkel să facă acel anunţ, economiile central-europene recunoşteau că redresarea lor era legată şi de revenirea economiei germane. Şi în alte părţi ale Uniunii Europene se simte că „motorul" german a pornit şi antrenează creştere şi dezvoltare. La urma urmei, avem de-a face cu o economie europeană integrată. Întrebarea care persistă este: îşi va putea reveni Uniunea Europeană doar cu un „motor", având în vedere că acum nu se pune doar problema supravieţuirii interne, ci, cu deosebire, a competitivităţii globale?

Motiv pentru liderii de la Bruxelles şi din statele membre să mai privească, încă o dată, chiar dacă nu le face plăcere, la scheletele din propriile dulapuri. Căci experienţa acestei perioade de criză economică internaţională ne arată că, dacă există voinţă, solidaritate, coordonare, pot fi rezolvate anumite accidente de parcurs, dar nu pot fi menţinute sub capac, la nesfârşit, problemele structurale ale Uniunii Europene.

Or, când un grup de state membre, între care şi unele cu pondere însemnată în economia europeană şi zona Euro, continuă a se afla
într-o arie a gravităţii şi riscurilor majore, înseamnă că jumătăţile de măsură nu sunt deloc eficiente şi nici nu deschid vreo perspectivă individuală sau comunitară.

Germania - adepta soluţiilor de perspectivă

Spre deosebire de alţi lideri europeni, care au gândit numai soluţii pentru moment (cum să iasă ei din criză pentru a scăpa de responsabilitatea intrării în criză), d-na Merkel a avut în vedere şi soluţii de perspectivă.

În ceea ce priveşte Germania, nu numai să diminueze efectele crizei, dar şi să repoziţioneze competitiv economia germană pe Piaţa Internă şi îndeosebi în globalitate.

A suportat criticile unor parteneri europeni, dar a insistat - bilateral, la Consiliul European, la G20 - că deodată cu „curăţirea" sistemului financiar trebuie să se genereze şi creştere, incluzând între instrumentele dezvoltării şi componenta socială.

În plan european, a susţinut ca, pe lângă presiunile momentului, să se aibă în vedere şi dotarea Uniunii Europene cu structuri instituţional-financiare care să constituie suport pentru a face faţă unor crize internaţionale, oricând şi de oriunde ar porni. Atentă la interesele Germaniei, dna Merkel recunoştea că pretenţia Uniunii Europene de a fi actor internaţional important o expune şi la posibile crize internaţionale, nu doar la presupuse beneficii. Or, în ultimele două decenii, Uniunea Europeană s-a obişnuit să aibă succese şi avantaje şi mai puţin să-şi asume riscuri şi să gestioneze ea însăşi rezolvarea crizelor internaţionale.

Atentă cu riscurile pentru contribuabili

Nu sunt mulţi politicieni europeni care să fi avut curajul şi inteligenţa de a pune într-o ecuaţie corectă „lumea financiară" şi „lumea
politică".

În ceea ce o priveşte pe dna Merkel, ea a spus-o franc: „Nu putem să tot explicăm electoratului şi cetăţenilor plătitori de taxe că ei trebuie să-şi asume costurile anumitor riscuri şi nu cei care au câştigat sume mari de bani, decizând acele riscuri". Fireşte, un asemenea discurs nu poate cădea bine acelor politicieni, din unele state membre ale Uniunii Europene, care preferă să ţină schelete în dulap până va trece criza sau măcar până când le va expira mandatul politic.

Numai că, în felul acesta, îşi expun statele şi cetăţenii unor noi riscuri, la care ţin neapărat să atragă şi Uniunea Europeană. Care este ea însăşi  vulnerabilă, atâta vreme cât face numai un sfert sau o jumătate de pas spre rezolvarea deficienţelor ei structurale. Să ne mirăm, atunci, că se solicită o revizuire a Tratatului de la Lisabona?

 „Versailles" sau „Marshall"?

Analizele ultimelor mişcări politice ale dnei Merkel sunt, în zilele din urmă, mai mult metaforice decât factuale.

S-au ridicat întrebări de tipul: conduita Germaniei va fi precum faţă de „Sistemul de la Versailles" (după Primul Război Mondial) sau d-na Merkel  va imprima un comportament  gen Marshall (după al Doilea Război Mondial)?

În mod sigur, Germania îşi proiectează existenţa într-un sistem internaţional restructurat şi a dat semnalul că este gata să funcţioneze partenerial într-un asemenea sistem. Bine ar fi ca Uniunea Europeană să devină participant activ şi constructiv, nu doar nominal. Un „Plan Marshall" postcriză, destinat sprijinirii altor state şi zone pentru a se redresa, ar avea credibilitatea experienţei germane, dar ar putea fi, în acelaşi timp, un plan al Uniunii Europene. Există în Uniunea Europeană un leadership capabil să propună şi să ducă la îndeplinire un asemenea plan? În mod sigur, va trebui să întrebăm şi la Berlin, nu numai la Bruxelles.

La începuturile Comunităţilor, Germania Federală susţinea că interesul acestora era şi interesul german. La fel a spus şi cancelarul Kohl, cu ocazia reunificării Germaniei. Poate că acum, mai mult decât în alte situaţii, Germania are şansa să demonstreze că interesul ei este puternic determinat de interesul  european.

Şi este un bun prilej ca Berlinul să arate cât de important ar fi „spaţiul public european", despre care s-a exprimat un cunoscut gânditor german. Nu numai pentru Germania, ci pentru întreaga Uniune Europeană.

Fost negociator-şef al României cu UE

Vasile Puşcaş, profesor de relaţii internaţionale, autor a peste 20 de volume, a fost negociator-şef al României cu UE (2000-2004); în timpul mandatului său au fost încheiate toate capitolele de negociere şi s-a finalizat negocierea Tratatului de Aderare. Din decembrie 2008 până în octombrie 2009 a fost ministru pentru Afaceri Europene.