Germania, în Consiliul de Securitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Berlinul a obţinut un loc nepermanent în Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite. Germania vrea în viitor să devină al şaselea membru permanent al Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite.

Citiţi şi:

Bogdan Aurescu: „Există noi riscuri de securitate, iar NATO trebuie să joace un nou rol"

Portugalia, Canada şi Germania s-au luptat ieri pentru două locuri din totalul de 10 al membrelor nepermanente ale Consiliului de Securitate ce revin puterilor occidentale - lăsate libere de Turcia şi Austria la sfârşitul acestui an, în timp ce pentru cele trei locuri alocate Asiei, Africii şi Americii Latine nu au fost dispute, singurele candidate fiind India, Africa de Sud şi Columbia. Pentru a obţine un loc o ţară trebuie să primească două treimi din voturile celor 192 de membri ai Naţiunilor Unite, care, teoretic, trebuie să ţină cont de contribuţiile aspirantelor la securitatea şi pacea internaţională.

Practic, decizia este influenţată şi de alţi factori. La început, Canada era considerată favorită, fiind unul dintre cei mai importanţi contribuabili la bugetul organizaţiei. A intervenit însă un eveniment care ar putea să o coste. Aflat în Israel, Peter Van Loan, ministrul pentru Comerţ Internaţional, a anunţat luni că Ottawa speră într-o întărire a relaţiilor comerciale.
Declaraţia ar putea fi fatală Canadei, ţările arabe şi musulmane - care nu pierd niciun prilej în cadrul reuniunilor ONU să critice Israelul - putând să voteze împotrivă doar din acest motiv. Lipsa unei politici coerente în ceea ce priveşte schimbările climatice şi eliminarea ajutorului pentru şapte ţări africane în cadrul programului său de dezvoltare internaţională sunt alte puncte slabe ale Canadei. Pentru celălalt loc, Portugaliei nu i s-au dat prea multe şanse, de partea Germaniei cântărind puterea economică.

Reformarea Consiliului

Unii oficiali europeni nu au văzut cu ochi buni lupta dintre Germania şi Portugalia pentru statutul de membru nepermanent. „UE arată încă o dată lipsa de unitate", a comentat Martin Schulz, liderul socialiştilor din Parlamentul European. Atât cancelarul Angela Merkel, cât şi ministrul de Externe, Guido Westerwelle, şi-au intensificat în ultimul timp eforturile pentru includerea Germaniei printre membrele permanente ale Consiliului de Administraţie. Dar nu este singura, Japonia, Brazilia, India, Africa de Sud şi Nigeria având acelaşi obiectiv.
Luna trecută, ministrul bulgar de Externe, Nikolai Mladenov, a cerut, la New York, un loc permanent în Consiliul de Securitate pentru ţările din Europa de Est.

UE, statut de observator

Momentan, UE are doar statut de observator la ONU, alături de alte asociaţii internaţionale, precum Crucea Roşie, dar râvneşte obţinerea unui statut egal cu al ţărilor membre. Bruxelles-ul, care este reprezentat de preşedinţia rotativă, vrea să-i impună ca voci ale sale pe Catherine Ashton şi Herman van Rompuy.

În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite