Europa primeşte perfuzii financiare de la chinezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

China cumpără masiv obligaţiuni de la state în dificultate: Grecia, Spania, Italia. După ce a cucerit Africa, Beijingul se extinde pe continentul european, achiziţionând tot ce-i iese în cale. Oficialii chinezi au început mai întâi cu statele din Europa Centrală şi de Est, au continuat cu cele din zona euro aflate în dificultate, iar acum ţintesc „greii“ din UE.

În ultima perioadă, oficialii chinezi şi-au intensificat vizitele în Europa. Premierul Wen Jiabao a fost în Grecia, Italia, Turcia, Ungaria, iar săptămâna aceasta se află în două dintre statele „grele" ale Uniunii Europene, Marea Britanie şi Germania. Preşedintele Hu Jintao s-a deplasat în Ucraina şi Portugalia, iar vice-premierul Li Keqiang în Spania.

Citiţi şi:

Foştii săraci moştenesc Pământul

China, tot mai departe de orez şi de chinezării

La Budapesta, Wen Jiabao a anunţat că ţara sa vrea să cumpere obligaţiuni guvernamentale maghiare şi că va acorda Ungariei un împrumut de un miliard de euro. Chinezii  vor construi în ţara vecină un centru logistic şi de transporturi, care va îi va permite Beijingului accesul de mărfuri în Europa. În legătură cu aceste înţelegeri, premierul ungar Viktor Orban a declarat că „nevoia de finanţare a Ungariei este acoperită, dar prezentul acord cu China va spulbera temerile privind finanţarea pe termen mediu a ţării".

Wen Jiabao şi cancelarul german Angela Merkel   Foto: Reuters



„China se extinde în Europa la fel cum s-a extins în Africa", susţine François Godement, analist politic la Consiliul European pentru Afaceri Externe. „În Europa, investitorii chinezi pătrund prin intermediul ţărilor aflate la periferie". Beijingul îşi concentrează eforturile asupra porturilor din Grecia şi Italia şi asupra autostrăzilor care leagă Europa de Est de Germania şi Turcia şi îşi propune să asigure, în timp, investiţii masive la nivelul infrastructurilor. În felul acesta, China speră că investiţiile sale vor încuraja Europa să îi sprijine poziţia în ceea ce priveşte moneda proprie şi în disputele comerciale cu Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC).

Parteneriat cu Ucraina

Beijingul vede în Ucraina, situată la intersecţia coridoarelor de transport din Est şi Vest, un centru de logistică important şi o „trambulină" spre Europa, spun analiştii. Dar şi o bună şi ieftnă piaţă pentru tehnologie militară rusească pe care a dat de-a lungul timpului mulţi bani, iar acum poate să o cumpere mai ieftin de la Ucraina.

Beijingul a acordat anul trecut un credit de un miliard de euro şi Belarusului, vecin cu Ucraina, şi ar putea să-i mai dea curând o sumă similară. Kievul intenţionează să vândă chinezilor patru transportoare pe pernă de aer pentru debarcare, iar Beijingul mai este interesat de rachete anti-tanc şi aer-aer, dar şi motoare de tanc. China se poate mândri acum şi cu primul portavion. Acesta este unul vechi sovietic, cumpărat în 1998 de la Ucraina, dar modernizat în acest timp de chinezi. Acum are posbilitatea să cumpere tehnologie de la Ucraina pentru acest tip de nave, scrie „Kommersant".

în vizită la Rover

În Marea Britanie, în weekend, premierul chinez Wen Jiabao a vizitat uzinele Rover, deţinute în prezent de corporaţia chineză Shanghai Automotive Industry unde a participa la lansarea modelului Magnette MG6, care este proiectat în Anglia, dar piesele sunt fabricate în China. Apoi, a vizionat o piesă a lui Shakespeare. China şi Marea Britanie vor semna contracte importante pe parcursul celor trei zile de vizită a înaltului oaspete chinez, notează BBC.

image

Premierul chinez Wen Jiabao, la sosirea în Birmingham  Foto: AGERPRES



Într-un editorial apărut în „Financial Times", Wen Jiabao scrie: „China a făcut o mutare rapidă pentru a lupta împotriva crizei financiare, prin ajustarea politicilor macroeconomice pentru a extinde cererea internă şi prin introducerea unui pachet de stimulente pentru a menţine creşterea economică , a amplifica reformele şi a îmbunătăţi vieţile oamenilor".

Din Marea Britanie, premierul chinez va pleca spre Germania, „motorul" Uniunii Europene. Aici, Wen Jiabao va discuta despre criza europeană a datoriilor cu cancelarul german Angela Merkel şi îşi va reafirma sprijinul pentru economia europeană care este de o „importanţă vitală" pentru China.

Şedinţă de guvern comună chino-germană

Punctul culminant al vizitei va fi prima reuniune a celor două cabinete, care va avea loc mâine. Wen este însoţit de 13 miniştri, pe lângă numeroşi oameni de afaceri. „Beijingul nu-şi va reduce rezervele mari de de euro, ci va continua să cumpere obligaţiuni de la ţările în criză, cum ar fi Grecia, Portugalia şi Spania, a spus şi vice-ministrul Afacerilor Externe chinez, Fu Ying. Analiştii spun că sprijinul Chinei a jucat un rol important pentru a limita deprecierea monedei euro.

Susţinerea euro ajută China în cadrul politicii sale de a creşte rolul yanului, pe de-o parte şi de a permite aprecierea progresivă a monedei sale naţionale , pe de altă parte. China caută să cumpere expertiză tehnologică în Europa, piaţă considerată mai puţin protejată decât cea a SUA. În Germania, unde investiţiile directe chinezeşti s-au dublat între 2006 şi 2009 pentru a atinge 629 de miliarde de euro, Beijingul este interesat mai ales de „noile tehnologii, sectorul financiar şi cel al industriei automobile".

Războiul CO2

China a anunţat la reuniunea Asociaţiei internaţionale de transport aerian că va închide pur şi simplu spaţiul său aerian dacă UE nu va renunţa la taxa asupra emisiilor de CO2 asupra tuturor zborurilor intercontinentale dinspre şi spre UE, care se va aplica de la 1 ianuarie 2012. Chinezii fac presiuni mai ales asupra Franţei. Beijingul a avertizat că ar putea bloca un contract de 2,7 miliarde de euro pentru cumpărarea a 10 aparate A380. 

566 de miliarde de dolari sunt schimburile comerciale dintre UE şi China pe anul trecut.

Beijingul, interesat şi de România

Ambasadorul Republicii Chineze în România, Liu Zengwen, a declarat, vineri, citat de Mediafax, că oamenii de afaceri din ţara sa sunt interesaţi să investească în infrastructura rutieră din România, inclusiv în autostrăzi, dar pentru investiţii mari trebuie asigurate garanţii de stat. Cu ocazia deschiderii filialei Mureş a Asociaţiei de Prietenie România-China, diplomatul a precizat că oficiali de la Bucureşti şi Beijing au discutat posibilităţile de colaborare în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii din ţara noastră şi reprezentanţii unei firme chineze au făcut vizite de documentare şi au discutat nişte probleme tehnice în teritoriu, dar el consideră că, „deocamdată, acest proces este prea încet şi trebuie împins înainte".

Liu Zengwen a subliniat că investitorii chinezi trebuie să cunoască foarte bine cadrul legislativ şi perioada de recuperare a investiţiei, pentru ca avantajele să fie reciproce. În ceea ce priveşti proiectele de infrastructură rutieră din România, în special autostrăzile, ambasadorul chinez a precizat că pentru investiţiile mari trebuie asigurate garanţii de stat sau garanţii comerciale, iar în acest moment statul român nu poate să le ofere, fiind condiţionat de deficitul bugetar stabilit cu FMI şi Uniunea Europeană. „Nimeni nu vrea să piardă banii pe care i-a investit, asta e problema", a conchis reprezentantul Beijingului la Bucureşti.  Anul trecut, investiţiile chineze în România se ridicau la 17, 7 milioane de euro, din care 680.000 de euro, capital social pentru înfiinţarea a proximativ 300 de companii şi peste 17 milioane de euro majorări de capital al firmelor existente.

image
În lume



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite