Foştii săraci moştenesc Pământul

Iniţial doar o formulă de referinţă, Brazilia, Rusia, China şi India au făcut din “BRIC” un format de dialog internaţional aparte.

Ascensiunea țărilor în curs de dezvoltare extinde frontiera prosperității, dar creează și tensiuni masive. Iar aceste riscuri trebuie cunoscute rapid, înaintea altei crize imprevizibile.

Cu o generație în urmă, țările în curs de dezvoltare nu intrau în atenția presei economice decât în cazul în care o țară latino-americană, de exemplu, nu-și putea plăti datoriile externe sau un ministru al Arabiei Saudite anunța un preț nou la petrol.

Deja patru dintre cele mai mari economii ale lumii (China, India, Rusia șI Brazilia) sunt țări în curs de dezvoltare. Treizeci de ani de creștere economică cu zece procente pe an au transformat o Chină săracă, cu o economie agrară, într-un gigant industrial și într-a doua economie a lumii. În volumul Juggernaut: How Emerging Markets Are Reshaping Globalization, estimăm că în timpul următoarei generaţii Japonia şi Germania vor regresa mai departe, iar SUA vor rămâne singura ţară avansată între primele şapte economii ale lumii.

Paradoxal, țările care sunt acum puternice vor rămâne relativ sărace. Până în 2035, PIB-ul Chinei îl va surclasa pe cel al Statelor Unite, dar venitul pe cap de locuitor al chinezilor va rămâne la jumătatea celui al americanilor. Economia Indiei, care va ocupa locul trei în lume până în anul 2035, va fi de trei ori mai mare decât a Japoniei, dar venitul pe cap de locuitor al Indiei nu va reprezenta decât un sfert din cel din Japonia.

Transformarea țărilor relativ sărace în unele cu economii globale atât de dezvoltate nu are precedent. Așa că putem doar să presupunem cum acest fenomen unic al secolului va afecta relațiile internaționale. Ce știm sigur este că reprezentanții țărilor sărace vor avea o influență semnificativă în forumurile internaționale și vor fi, cu siguranță, nerăbdători să primească tipul de bunuri și servicii de calitate despre care Vestul consideră că i se cuvin.

Dar știm, de asemenea, din istoria recentă că, în ciuda ascensiunii economice, China, India, Brazilia, Indonezia și Rusia riscă mai multă instabilitate economică, politică și financiară decât țările mai avansate. Și, în timp ce SUA au fost în centrul ultimei crize financiare, țările în curs de dezvoltare au mai multe lipsuri în ceea ce privește structurile de reglementare, securitatea socială și, în cele mai multe cazuri, și abilitatea de a  acoperi deficitele fiscale necesară în micșorarea impactului unei crize.

Din această cauză, următoarea criză globală poate să apară în mediile în curs de dezvoltare la fel de uşor ca în New York sau în Londra. Aceste imense economii sunt parte a unor piețe financiare internaționale, dar asta nu înseamnă că dețin instituțiile sau bugetul necesare pentru a face față unei situații neprevăzute.

Aceste țări au o perspectivă diferită asupra regulamentelor de muncă și sacrificiilor necesare pentru a limita daunele mediului înconjurător. Dar, în timp ce standardele de muncă și de mediu din țările în curs de dezvoltare rămân inferioare celor din Vest, este important să ne amintim că standardele țărilor avansate au rămas elementare la mult timp după ce au fost mai bogate decât cele din țările în curs de dezvoltare. Asta nu reprezintă, firește, un motiv pentru a repeta greșerile din trecut, dar ajută la asigurarea unui context pentru actuala controversă.

Niciunde nu este diferenţa de percepție și potențialul de dezacord mai mare decât în cazul schimbării climatice. Țările dezvoltate sunt responsabile pentru cea mai mare parte din emisiile de carbon din atmosferă din trecut și, implicit, pentru încălzirea globală, dar țările în curs de dezvoltare aduc la momentul actual cea mai mare cantitate de emisii. Acestă deconectare între trecut și viitor, cauzată de schimbarea climatică, a determinat fiecare economie națională să dea vina una pe cealaltă în timpul unor negocieri ce erau menite să rezolve această problemă.

Bunăstarea și responsabilitatea istorică a țărilor dezvoltate au adus cu sine acceptarea logicii sacrificiilor cerute pentru a limita schimbările climatice, dar progresul va fi imposibil fără participarea țărilor în curs de dezvoltare. Soluția de ieșire dintr-un dezastru global  ar veni printr-un acord care să țină în frâu emisiile de carbon ale țărilor dezvoltate, precum și pe  cele viitoare venite din țările în curs de dezvoltare.

Instituțiile internaționale de astăzi, care încă sunt o reflecție a relațiilor de putere de la sfarșitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, reprezintă, la rândul lor, o provocare semnificativă în adaptarea la climatul geopolitic în schimbare. Comunitatea internațională a pășit în direcția potrivită prin stabilirea grupului G-20 și modificarea puterii de vot în FMI, dar acestea nu reprezintă decât un început.

Deși există precedente istorice pentru noi actori ce vin liniștiți în forul internațional, a funcţionat mai des excepția decât regula. SUA și aliații lor trebuie să găsească un mod de acomodare cu puterea militară și influența politică în creștere a puterilor emergente, aceasta însemnând acceptarea unei creșteri a vocii acestora în instituțiile existente - sau riscul ca puterile emergente să-și creeze vocea proprie, în un dezacord.

Indiferent de reformele din viitor, acestea vor fi produsul unui compromis, nu al unui consens universal. Eșecul negocierilor de la Doha și al discuțiilor despre schimbările climatice din Copenhaga, ca și transformarea Adunării Generale a Naţiunilor Unite în cel mai scump club de dezbatere, au demonstrat clar inutilitatea încercărilor de a mulțumi pe toată lumea. Din această cauză, o masă critică de jucători va trebui să conducă acordul internațional în fiecare problemă specifică - iar apoi să se străduiască să-i coopteze și pe ceilalți în decizia lor.

Guvernele Statelor Unite și al Chinei trebuie să răspundă în fața cetățenilor lor, dar trebuie de asemenea să împartă aceeași planetă și aceeași economie globală cu celelalte state. În interesul cetățenilor lor, politicienii acestor puteri vor trebui să ia în considerare consecințele propriilor decizii pentru lume ca întreg - cu alte cuvinte, să dezvolte o conștiință globală care lipsește în mod evident astăzi. Ascensiunea țărilor în curs de dezvoltare extinde frontiera prosperității, dar creează și tensiuni masive. Iar aceste riscuri ar trebui să fie cunoscute cât mai curând, sau vom începe să ne confruntăm cu ele abia după o altă criză impredictibilă.

Adaptare după volumul Judgernaut: How Emerging Markets Are Reshaping Globalization, de Uri Dadush și William Shaw. Uri Dadush este cercetător senior asociat  și William Shaw este cercetător la Fundaţia Carnegie pentru Pace Internațională.

Preluare după ForeignPolicy.com. Traducere de Miruna Bărdulete.