VIDEO Două cutremure puternice în Noua Zeelandă. Primul bilanţ: 65 de morţi şi aproximativ 200 de persoane aflate sub dărâmături
0Oraşul Christchurch, Noua Zeelandă, a fost lovit de un cutremur cu magnitudinea de 6.3 grade în jurul orei locale 13 (ora României 3:30). După 15 minute a venit şi replica, un cutremur de 5.6 grade magnitudine.
UPDATE 16.00 Aproximativ 500 de poliţişti şi militari, ajutaţi de macarale, caută supravieţuitori printre ruinele clădirilor prăbuşite. Potrivit premierul John Key sunt aşteptate forţe suplimentare, iar în drum spre Noua Zeelandă sunt şi echipe de salvare din Statele Unite şi Australia.
UPDATE 09:30 Primarul oraşului Bob Parker a afirmat că între 150 şi 200 de persoane ar putea fi prinse sub dărâmături, potrivit Reuters.
UPDATE 09:00 Premierul australian Kristina Keneally a anunţat că statul New South Wales (NSW) va trimite 73 de specialişti în servicii de urgenţă în Noua Zeelandă. 12 membri ai echipei vor pleca marţi noaptea spre Noua Zeelandă şi ceilalţi 61 vor pleca miercuri dimineaţa, potrivit Xinhua. Echipa este formată din 52 de specialişti în intervenţii pentru incendiu, nouă paramedici, doctori, ofiţeri de poliţie, ingineri şi patru pompieri din Canberra.
UPDATE 08:00 Bilanţul persoanelor decedate a ajuns la 65 de morţi, a anunţat primul ministru John Key. "Este posibil să asistăm la cea mai neagră zi a Noii Zeelande. Este o comunitate aflată în agonie totală. Avem nevoie ca această comunitate să se unească, iar oamenii să se ajute unii pe alţii, aşa cum au mai făcut-o în trecut şi o vor face din nou", a declarat a spus Key.
UPDATE 06:40 17 persoane au fost declarate decedate. Cel puţin 200 de persoane sunt prinse sub ruinele clădirilor prăbuşite, potrivit primarului Bob Parke, citat de TVNZ.
UPDATE 06:20 Există un deficit de ambulanţe, astfel vehiculele private fiind folosite pentru a transporta răniţii la centrele de prim ajutor. Rapoartele iniţiale spuneau că principalul spital a fost evacuat, dar acest lucru a fost negat ulterior de către poliţie, potrivit BBC.
UPDATE 06:05 Se pare că pagubele sunt mult mai mari decât după cutremurul din septembie. Daunele au fost estimate la suma de 3 miliarde. Primul seism a lovit la 5 km adâncime şi doar 10 km de sud-estul oraşului Christchurch.
UPDATE 05:20 Poliţia locală a declarat că au fost raportate multiple decese (inclusiv produse atunci când două autobuze au fost zdrobite de clădirile care se dărâmau), incendii şi că numeroase persoane sunt prinse sub ruine. Martorii spun că cel puţin 150 de persoane au rămas blocate în interiorul clădirii Gould Pyne Guinness, scrie BBC
Televiziunea locală a arătat imagini cu corpuri ce erau scoase din moloz. Nu se ştie dacă persoanele erau în viaţă.
Cutremurul de magnitudine 6,3 din Christchurch a avariat grav catedrala oraşului, a făcut conductele de apă să explodeze, a blocat străzi şi a închis serviciul de telefonie. Pe unele drumuri crăpate asfaltul se ridica chiar şi la un metru, iar reţeaua de apă, care a izbucnit, a provocat inundaţii pe mai multe străzi.
Potrivit CNN, catedrala din Christchurch, veche de 147 de ani, s-a dărâmat, spitalul din oraş a fost evacuat iar aeroportul a fost închis. Toate avioanele au fost deviate spre alte aeroporturi pentru aterizare şi în prezent niciun avion nu are permisiunea de a decola.
Seismul a provocat daune importante mai multor clădiri vechi.
"Acesta a fost la fel de violent ca şi cel din 4 septembrie.", a declarat primarul Christchurch-ului, Bob Parke.
La acea dată a avut loc un cutremur de 7,1 grade magnitudine, despre care autorităţile spun că a fost cutremurul care a făcut cele mai multe daune din 1931.























































