Profesoara româncă dată dispărută în Noua Zeelandă este din Craiova. Lia Harca este căsătorită şi are doi copii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Femeia de origine română dată dispărută în urma cutremurului din Noua Zeelandă este din Craiova. Lia Harca a predat limba engleză timp de cinci ani la Colegiul Carol I, cel mai bun liceu din Bănie. Cadrul didactic s-a stabilit în Noua Zeeleandă în 2005 alături de familie şi preda în oraşul Christchurch.

Potrivit directorului Colegiului Carol I, Dan Mic, profesoara dispărută în Noua Zeelandă se numeşte Lia Harca şi a predat timp de 15 ani în Bănie. Femeia şi-a dat demisia de la colegiu în 2005, atunci când a părăsit ţara şi s-a stabilit în Noua Zeelandă, alături de soţ şi cei doi copii.

„Este absolventă a liceului nostru, promoţia 1970. Este mamă a doi băieţi şi a plecat acolo în Noua Zeelandă cu soţul şi cei doi copii. Este un profesor desosebit ca valoare, ca probitate morală. Am fost colegi de cancelarie şi a fost colegă de şcoală cu sora mea, iar copilului meu i-a fost profesoară. Era foarte ataşată de oameni şi suntem într-adevăr şocaţi de această veste. Sperăm să primim ştiri bune despre dânsa“, a declarat directorul Dan Mic. 

image

Profesoara Cristina Coşoveanu, de la Colegiul Naţional Carol I, a vorbit pe messenger ultima dată cu Lia Harca în urmă cu aproximativ o lună.

Profesor Cristina Coşoveanu

image

„Îmi zicea că şi-a planificat să vină în ţară în luna aprilie anul acesta, ca să îşi rezolve cu pensionarea. Îşi mai propusese să vină în România de vreo două-trei ori până acum, dar a amânat. Eu sunt optimistă şi cred că va fi găsită în viaţă. Este o tipă extraordinară, sociabilă, volubilă, un profesionist. În ţară era considerată unul dintre cei mai buni profesori de limba engleză. Dovadă şi faptul că a plecat cu contract să îşi exercite profesia într-o ţară vorbitoare de limbă engleză“, povesteşte Cristina Coşoveanu.

Profesoara s-a născut în Timişoara şi a absolvit studiile superioare la Universitatea din Iaşi.

Vom reveni cu amănunte.

Craiova



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite