Cum ucide Europa egoismul Angelei Merkel

Acestea sunt zile nefericite pentru Europa: statele europene sunt înfometate după credite, experţii internaţionali prezic revenirea lentă a monedei euro, iar politicienii s-au văzut obligaţi să-şi apere onoarea. Cel mai nefericit european al momentului ar putea fi cancelarul german Angela Merkel, cea mai de încredere pentru conducerea Uniunii Europene, care traversează o perioadă de turbulenţe, titrează ediţia online a publicaţiei

Prinsă între nemulţumirea publică manifestată de poporul german şi UE, Angela Merkel a analiazat mai multe direcţii, pentru ca, într-un final să rămână pe aceeaşi poziţie, pe măsură ce criza economică din Europa s-a accentuat.

Abdicarea lui Merkel de la conducerea Germaniei în cadrul UE, din ultimele câteva luni, pare o catastrofă dintre cele mai grave, aducând pagube politice pentru toţi cei implicaţi şi prelungirea unui haos pe termen lung, scrie Foreign Policy.

Nu-mi amintesc un astfel de set de acţiuni dezastruoase din 1949 (anul în care s-a format Republica Federală Germană) încoace, a declarat fostul ministrul german de Externe Joschka Fischer revistei "Der Spiegel" atunci când i s-a cerut să vorbească politica externă a lui Merkel.

În ultimele săptămâni, Angela Merkel s-a întâlnit cu istoria. Însă, spre deosebire de Helmut Kohl, pe 2 noiembrie 1989, sau Gerhard Schroeder, după 11 septembrie 2001, Merkel a dat-o în bară.

Totul a început în martie, când Angela Merkel a decis să oprească planurile Franţei de instituire a unui mecanism european pentru ajutorarea Greciei, care era cufundată în datorii. Convinsă că Grecia mai avea de stabilit un angajament ferm privind prosperitatea, cancelarul a subliniat că doar în cazul "unor dificultăţi foarte grave" ar putea Atena să ceară ajutor - care, a asigurat Merkel, ar fi venit sub forma unor împrumuturi bilaterale ad-hoc de la ţări europene, cu contribuţii de la şi supravegherea Fondului Monetar Internaţional.

Astfel, cea mai mare putere economică a Europei trasa o linie naţionalistă neaşteptată.

Pe măsură ce criza datoriilor Greciei s-a înrăutăţit, Merkel a alimentat percepţia că mai degrabă ar scoate ţările îndatorate în afara zonei euro, decât să ofere statelor risipitoare din sudul Europei banii câştigaţi prin trudă de cetăţenii germani.

La sfârşitul lunii aprilie, membrii partidului politic din care face parte Merkel declarau presei că Grecia "ar trebui să se gândească serios la varianta părăsirii zonei euro."

Merkel spera ca atitudinea dură, populistă pe care o adoptase va ajuta partidul său să câştige alegerile regionale desfăşurate pe 2 mai.

Dar poziţia fermă a cancelarului german nu a durat.

Spre sfârşitul lunii aprilie, Dominique Straus-Kahn, directorul Fondului Monetar Internaţional, şi Jean-Claude Trichet, şeful Băncii Centrale Europene, au avertizat guvernul Merkel că, fără asigurarea imediată a fondurilor, piaţa bursieră din Grecia ar fi fost pe punctul de a se prăbuşi, aducând întreaga Europă în jos odată cu ea.

Potrivit Foreign Policy, în cele din urmă, Merkel a înaintat un plan de salvare în valoare de 150 miliarde de euro, dar a fost puţin prea târziu. Cu investitorii internaţionali încă prea speriaţi să cumpere, în cele din urmă UE a elaborat un proiect de ajutor în valoare de câteva trilioane de dolari în cadrul unei conferinţe de urgenţă: în esenţă, acelaşi plan care Merkel l-ar fi putut susţine în martie, doar că mai costisitor şi mai riscant.

Şi de această dată, preşedintele francez Nicolas Sarkozy nu a avut nicio mustrăre în a declara că proiectul a fost "95 % francez", punând-o pe Merkel, într-o poziţie incomodă în faţa germanilor.

Citiţi şi: Ce se întâmplă cu statele europene? Măsurile de austeritate înfurie populația, dar guvernele se încăpățânează

Conducerea Germaniei asupra Europei este una foarte fragilă, încă de la înfiinţarea acesteia, fiind o chestiune de credinţă - se bazează pe convingerea publicului german că interesele naţionale din Germania sunt în mare parte simetrice cu interesele agregate de UE.

Merkel se apleacă înainte şi înapoi, după ce a câştigat distincţia dubioasă de a-şi fi pierdut credibilitatea în faţa altor ţări europene - care acum o suspectează de a nutri sentimente naţionaliste şi impulsuri protecţioniste, care au contribuit, în mod dramatic, la ridicarea costulului planului de salvare european - dar şi în faţa poporului german, care cred că parlamentul lor a fost păcălit să accepte un plan care, în esenţă, serveşte intereselor altor ţări.