Crăciunul, paradox cultural

Ce-mi displace mai mult decât comercializarea excesivă a Crăciunului sunt cei care se plâng… de comercializarea excesivă a Crăciunului. Vă rog, scutiţi-mă de regretele infantile după un Crăciun american pur, dintr-o epocă pre-comercială.

Citeşte şi:

Moş Crăciun există cu adevărat doar la Braşov

Fie ei liberali sau conservatori, americanii au această teribilă tendinţă de a plânge după o inocenţă pierdută care, în realitate, nici nu a existat.

Oricât de mult am dori să pretindem că Sărbătorile de altădată erau pure şi perfecte, acestea erau ţinute în unele locuri şi ignorate în altele, până târziu în secolul al XIX-lea. Înainte de acest moment, cele mai multe afaceri şi şcoli nu erau închise de Crăciun, iar Congresul lucra şi în 25 decembrie.

Iar nostalgia asta după Crăciunul de altădată din New England nu-i decât o gogoaşă. Puritanii interziceau în trecut sărbătorirea Crăciunului, nu numai pentru că nu are fundamentare biblică, ci şi din cauza băutului şi mâncatului excesiv.

Obiceiurile moderne de Crăciun au apărut o dată cu urbanizarea Americii, cu extinderea producţiei fabricilor şi, implicit, a naşterii culturii de consum. Au fost aceste forţe demografice şi economice, şi nu o mişcare religioasă, care au conferit Crăciunului actualul statut. Sigur, asta nu înseamnă că aceia care sărbătoresc azi Crăciunul nu extrag şi un înţeles spiritual din aceste vacanţe tradiţionale.

Dar, în plus faţă de acest aspect, sau independent de el, partea comercială pe care o deplângem este chiar esenţa formidabilei popularităţi de care se bucură sărbătoarea. Şi tocmai amestecul acesta între a da şi a primi, între generozitate şi consumism transformă Crăciunul într-un paradox cultural.De un secol încoace, teama că aspectul religios este pus în umbră de consumism a inspirat mişcările care i-au determinat pe americani să se gândească mai mult la dreptatea socială şi la săraci când vine Crăciunul.

Câtă vreme obiceiul de a da se perpetuează de Crăciun, şi esenţa sa va dăinui.