Coreea de Sud foloseşte experţi germani pentru pregătirea unificării cu Nordul

Coreea de Sud foloseşte experţi din Germania, mulţi dintre ei politicieni comunişti din fosta RDG, pentru a pregăti unificarea cu Nordul, la momentul când aceasta va fi posibilă.

La Seul există încă din 1969 un minister al unificării, iar după 1990 experienţa Germaniei a servit ca principal model de studiu pentru scenariile privind refacerea unităţii naţionale în Peninsula Coreeană, divizată în prezent între Sudul capitalist, sprijinit de SUA, şi Nordul comunist, susţinut de China şi Rusia.

Citeşte şi:

Coreea de Nord: Kim Jong-un, celebrat de ziua lui drept "geniul geniilor"

Foşti decidenţi germani din 1990, experţi ai Seulului

O delegaţie de 20 de foşti oficiali germani din anii 1989-1991, când a avut loc Căderea Zidului Berlinului şi apoi reunificarea Germaniei, a făcut o vizită la Seul, la invitaţia acestui minister, cu patru săptămâni înainte de moartea dictatorului nord-coreean Kim Jong Il, relatează un reportaj al Der Spiegel.

Printre aceştia se numără şi Lothar de Maizière, ultimul premier al RDG, Jorg Schonbohm ultimul ministru al apărării, , cel care a dat ordinul dizolvării armatei est-germane, precum şi foşti consilieri ai cancelarului RFG Helmuth Kohl.

"Nicio ţară nu înţelege mai bine ca Germania dorinţa noastră de unificare", spune Kim Chun Sig, ministrul adjunct al unificării de la Seul. Îmbinarea sistemelor administrative ale RFG şi RDG, cum s-au înţeles cetăţenii celor două foste ţări, ce s-a întâmplat cu cele două armate sunt întrebări la care sud-coreenii vor să aibă răspunsuri cât mai detaliate, explică oficialul de la Seul.

El precizează că ministerul său are circa 500 de angajaţi care lucrează la scenariile de lucru privind reunificarea, dar se ocupă şi de integrarea în societate a celor circa 3.000 de nord-coreeni care fug anual în Sud.

Diferenţe enorme între experienţa germană şi cea coreană

În ciuda asemănărilor experienţelor din Războiul Rece ale Germaniei şi Coreei, există şi multe diferenţe majore care ridică întrebări privind reunificarea coreană. În primul rând datorită faptului că între cele două ţări, despărţite de mai bine de 60 de ani, există un nivel foarte mare de necunoaştere.

Deşi RFG şi RDG erau despărţite de Cortina de Fier, erau apropiate foarte mult de Berlinul pe care teoretic îl împărţeau, acesta fiind o fereastră prin care vest-germanii şi cei din Est se priveau reciproc. În cele două ţări germane se puteau urmări programele TV ale celuilalt, se făceau excursii cu elevii pentru a putea vedea cum trăiesc colegii lor din ţara vecină. Însă nici măcar în Coreea de Sud nu sunt transmise programele Nordului, fiind bruiate pentru că autorităţile de la Seul le consideră „propagandistice". Iar dacă Nordul este vizitat anual de circa 130.000 de sud-coreeni cărora li se permite să meargă la rude, numai 130 de nord-coreeni pe an ajung să vadă Sudul.

Teamă şi inaptare

De asemenea, dacă unificarea Germaniei s-a făcut pe un val de entuziasm popular, în Coreea nu poate fi vorba de aşa ceva. Deşi oficialii de la Seul se pregătesc pentru momentul unificării, considerând că este datoria Sudului să aibă iniţiativa în acest sens pentru că teoretic deţine şi banii necesari, în realitate sud-coreenii sunt foarte speriaţi de perspectiva unei unificări rapide, urmată de o invazie masivă dinspre Coreea de Nord, unde circa 6 milioane de oameni sunt subnutriţi, potrivit rapoartelor ONU.

Experienţa Germaniei indică tocmai acest lucru: o imigraţie uriaşă dinspre partea mai săracă spre cea prosperă urmează automat după ridicarea restricţiilor de circulaţie. Iar problemele integrării rapide a milioane de nord-coreeni în societatea din Sud sunt vizibile, la scară mai mică, în cazul fugarilor. După ce ajung în Sud, aceştia sunt internaţi obligatoriu într-un centru, unde sunt mai întâi verificaţi pentru a nu fi spioni, apoi sunt reînvăţaţi în primul rând istoria: faptul că în 1950 a fost Nordul cel care a invadat Sudul. Urmează apoi studiile de limbă, în Sud vorbindu-se o limbă americanizată, în timp ce în Nord o „limbă de lemn", cu jargon stalinist. Diferenţele între fondurile lexicale se ridică la aproape 40% din vocabularul limbii coreene.

Fugarii nord-coreenii sunt învăţaţi şi să conducă o maşină şi o specializare pentru a-şi găsi un loc de muncă, însă li se plăteşte şi un ajutor de stat timp de 5 ani. Cei mai mulţi dintre ei au probleme grava cu dantura din cauza subnutriţiei, beneficiind şi de tratament stomatologic. Iar numai perspectiva de a finanţa deodată îngrijirea danturii a milioane de nord-coreeni îi îngrozeşte pe sud-coreeni.

Unificare treptată, cu nord-coreenii rămânând la ei acasă

"Deci planurile noastre sunt mai întâi pentru încheierea păcii (între cele două ţări nu există un tratat de pace, fiind tehnic în faza armistiţiului după războiul încheiat în 1953), apoi cooperare, apoi o confederaţie, iar abia apoi unitate", spune ministrul adjunct al unificării de la Seul. Întrebat în legătură cu posibilitatea unei revoluţii sau a unei schimbări politice rapide în societatea nord-coreeană, la fel cum a fost în Germania, oficialul subliniază că Sudul nu îşi doreşte „un colaps al Nordului".

"Deschiderea graniţelor este o problemă sensibilă. Ar fi mai bine ca nord-coreenii să rămână în ţinuturile lor natale. Şi noi îi vom ajuta acolo", spune ministrul Kim Chun Sig. El nu poate da un răspuns concret nici la întrebarea privind momentul în care ar putea începe această unificare etapizată pe o perioadă de tranziţie pe care Sudul ar vedea-o prelungită la vreo 20 de ani.

Planificarea poate fi dată peste cap de evoluţia reală

Experţii germani sunt însă dezamăgiţi de faptul că sud-coreenii, mai ales cei tineri, nu susţin în fapt unificarea celor două ţări. Ei consideră că dincolo de costurile imense, beneficiile unei unificări sunt mult mai mari, chiar dacă o generaţie de coreeni ar putea fi astfel sacrificată.

"Schimbarea conducătorului regimului într-o dictatură comunistă presupune întotdeauna o instabilitate. Asta ar putea fi o oportunitate în Coreea de Nord", a apreciat unul dintre experţii germani, anticipând oarecum situaţia creată după moartea lui Kim Jong Il şi întrebările ridicate privind succesiunea tânărului Kim Jong Un.

"Sud-coreeenii planifică şi iarăşi planifică, dar de obicei nu se întâmplă aşa. Trebuie o gândire flexibilă. Cine nu crede în imposibil nu e realist", conchide Horst Teltschik, fostul consilier de politică externă al lui Helmuth Kohl.